ICCJ. Decizia nr. 2435/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2435/2009
Dosar nr. 775/54/2008
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul T.Ş. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. anularea hotărârii de trecere în rezervă luată în şedinţa din 23 februarie 2004 şi reangajarea în aceeaşi funcţie din care a fost destituit în mod nelegal, cu consecinţa reactivării în sistemul militar, precum şi plata drepturilor salariale pe perioada 23 februarie 2004 – 23 februarie 2007.
În motivarea acţiunii s-a arătat că ordinul de trecere în rezervă nu se putea emite în condiţiile în care se dispusese începerea urmăririi penale împotriva reclamantului, fiind astfel încălcate prevederile art. 89 din Legea nr. 80/1996. A mai arătat că în cazul scoaterii de sub urmărire penală (aşa cum este situaţia reclamantului) ar fi trebuit să fie repus în toate drepturile de la suspendarea din funcţie şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 20 Cap. IV al Regulamentului, care se referă la caracterul şi gravitatea faptei, împrejurările în care s-a comis fapta, comportarea anterioară a celui învinuit.
A apreciat că, în acest caz, putea beneficia de aplicarea unei sancţiuni disciplinare prevăzute de art. 33 din Legea nr. 80/1995.
Pârâtul, M.A.N., a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei de către această instanţă, motivând că hotărârea consiliului de judecată nu este un act administrativ în înţelesul Legii nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c), nici un act administrativ-jurisdicţional definit la alin. (1) din acelaşi act normativ. A mai invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii având în vedere că reclamantul nu s-a adresat „autorităţii publice emitente" aşa cum este prevăzut la art. 7 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinind procedura prealabilă şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cererea fiind introdusă în luna octombrie 2007, la mai mult de un an de la data trecerii în rezervă şi de la data la care a fost emis ordinul atacat.
Pe fondul cauzei, M.A.N. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Faţă de aceste apărări formulate de pârât, reclamantul, în data de 26 februarie 2008, a depus precizare la acţiune, prin care a solicitat anularea ordinului şefului statului major al forţelor terestre nr. TU/ 57 din 9 martie2004 prin care s-a dispus trecerea reclamantului în rezervă, celelalte solicitări rămânând aceleaşi, respectiv petitele cu nr. 2 şi 3 din acţiunea introductivă.
Prin sentinţa nr. 548 din 26 februarie 2008 Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că actul administrativ contestat – Ordinul nr. TU/ 57 din 9 martie2004 emis de statul major al forţelor terestre fiind emis de o instituţie publică centrală, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
La data de 27 martie2008 cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa civilă nr. 206 din 28 august 2008, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.Ş., astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut netemeinicia excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pe care a respins-o ca nefondată, având în vedere că prin solicitarea transmisă, reclamantul a contestat măsura trecerii în rezervă.
Referitor la excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtul M.A.N., instanţa a reţinut că este fondată, argumentând că reclamantul a luat la cunoştinţă de conţinutul şi de efectele ordinului astfel:
- ordinul a fost emis în baza hotărârii Consiliului de Judecată din 23 februarie 2004 – hotărâre adusă la cunoştinţă prin semnarea confirmării;
- adresa anexată dosarului cauzei (fila 27) prin care, la data de 23 martie2004, reclamantului i-a fost înmânat livretul militar, semnând la primirea acestuia.
Concluzionând, instanţa a reţinut că reclamantul a luat la cunoştinţă de sancţiunea aplicată şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea aşa cum a fost precizată.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul care, fără a se raporta la dispoziţiile art. 304-3041 C. proc. civ., a criticat hotărârea ca nelegală şi netemeinică, susţinând, în esenţă, că actul administrativ atacat nu i-a fost comunicat, iar înmânarea livretului militar şi comunicarea hotărârii Consiliului de judecată nu pot fi echivalate cu comunicarea ordinului prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a arătat în prezentarea rezumativă făcută mai sus, recurentul-reclamant, prin acţiunea precizată la data de 26 februarie2008, a cerut anularea Ordinului nr. TU/ 57 din 9 martie 2004 emis de şeful statului major al forţelor terestre, prin care a fost trecut în rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a reţinut că acţiunea vizând anularea acestui ordin este tardivă în raport cu prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, aplicabilă în cauză, şi cu data când recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de ordinul atacat şi de efectele acestuia.
Instanţa de fond a motivat că recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de ordinul respectiv şi de efectele acestuia în condiţiile art. 261 din Ordinul M.A.N. nr. M105/2002, prin comunicarea măsurii, precum şi prin comunicarea hotărârii Consiliului de judecată din 23 februarie 2004 şi prin înmânarea livretului militar la data de 25 martie 2004, în care era consemnată măsura trecerii în rezervă şi încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea militară.
În recursul formulat, recurentul-reclamant nu a negat împrejurările de fapt invocate de autoritatea publică şi reţinute de instanţa de fond, dar a contestat echivalarea acestora cu comunicarea ordinului prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora, în toate cazurile, introducerea cererii la instanţă nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Nici Legea nr. 29/1990 şi nici legea actuală, Legea nr. 554/2004, nu conţin dispoziţii care să impună ca activitatea de comunicare să fie realizată într-o anumită formă, ceea ce susţine concluzia că orice formă de comunicare este valabilă, dacă prin aceasta se realizează aducerea la cunoştinţa persoanei vizate a existenţei actului administrativ respectiv şi a efectelor acestuia.
Or, în cauză, este necontestat că recurentul - reclamant a avut cunoştinţă de existenţa actului şi de efectele acestuia: trecere sa în rezervă şi încetarea raporturilor de serviciu, cel mai târziu la data de 25 martie 2004, când i-a fost înmânat livretul militar, aşa cum legal şi temeinic a reţinut şi instanţa de fond.
Astfel fiind, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 206 din 28 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2353/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2479/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
