ICCJ. Decizia nr. 2250/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2250/2009

Dosar nr. 9750/1/2008

Şedinţa publică din 15 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 539 din 1 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul R.G. împotriva pârâtelor comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulţi de pe lângă Consiliul Judeţean Maramureş şi C.S.E.P.H.A. din cadrul M.M.F.E.Ş.; a anulat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 39725 din 22 februarie 2007 emis de pârâta 1, precum şi Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 4476 din 6 iunie 2007 emisă de pârâta 2; a obligat comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulţi de pe lângă Consiliul Judeţean Maramureş să emită un nou certificat de încadrare a reclamantului în grad de handicap accentuat; a respins cererea de despăgubiri materiale de 40.000 lei şi a obligat ambele pârâte, în solidar la 100 lei, cheltuieli de judecată prin apreciere.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit actelor medicale depuse la dosar, reclamantul suferă de tulburări de auz bilateral, dobândite din adolescenţă, cu pierdere peste 70 db şi de depresie hipocondrială pe fond toxic şi oterosclerotic, încadrându-se astfel în cea de a doua ipoteză a criteriilor prevăzute de Ordinul M.S. nr. 726/2002, care nu condiţionează la persoanele care invocă handicapul auditiv cu deficienţe accentuate, ca tulburările psihice să constituie prin ele însele afecţiuni handicapante.

Prin cererea formulată la 24 iunie 2008, R.G. a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ. lămurirea înţelesului dispozitivului sentinţei nr. 539 din 1 noiembrie 2007, în sensul că este îndreptăţit a solicita şi primi despăgubiri de la data introducerii contestaţiei împotriva certificatului nr. 32234 din 15 iunie 2005. Totodată este îndreptăţit la cheltuieli de judecată şi daune interese în sumă de 1100 lei.

Prin încheierea din 22 octombrie 2008, dată în Camera de Consiliu, Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ, a respins cererea reţinând pentru aceasta ca în ce priveşte despăgubirile solicitate, prin sentinţa civile nr. 539/2009, definitivă şi irevocabilă, instanţa fondului a respins-o ca nefondată, constatând că nu a fost susţinută de nici o probă, iar în ce priveşte cheltuielile de judecată s-au acordat în raport de dispoziţiile art. 276 şi 277 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, R.G. a formulat recurs reiterând în fapt solicitările adresate prin cererea de îndreptare.

Recursul nu este fondat.

Prin hotărâre definitivă şi irevocabilă (sentinţa civilă nr. 539/2007 şi Decizia civilă nr. 2358 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) – s-a respins ca nefondată cererea de despăgubiri formulată de R.G., pentru prejudiciile cauzate de refuzul autorităţii pârâte de a-i soluţiona favorabil cererile. În atare situaţie nu numai că nu mai poate fi pusă în discuţie data de la care aceste despăgubiri ar putea fi acordate, dar cererea însăşi nu poate face obiectul unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.

În ce priveşte cheltuielile de judecată, cum ele au fost acordate prin apreciere – în temeiul dispoziţiilor art. 276 şi 277 C. proc. civ., în mod corect s-a apreciat de către Curtea de Apel Cluj ce exced motivelor pentru care se poate formula o cerere în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva încheierii civile din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2250/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs