ICCJ. Decizia nr. 2373/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2373/2009
Dosar nr. 6684/1/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin recursul formulat la 15 august 2008, recurentul P.V. a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 650 din 3 iulie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
In motivarea hotărârii atacate, Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele:
- procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care au solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au susţinut un concurs de promovare conform art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;
- deşi este organizată ca o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţă, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială [art.75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004);
- competenţa prevăzută de Legea nr. 508/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aparţine Direcţiei, astfel că nu poate fi pusă în discuţie validitatea actelor procedurale întocmite de către procurorii specializaţi care nu au grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- numirea procurorilor într-o structură specializată tăcută potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 508/2004 şi ulterior, conform procedurii speciale prevăzute de art. 75 alin. (4)-(8) din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, nu se confundă cu promovarea în funcţii de execuţie, care se face numai prin concurs, în condiţiile art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 303/2004;
- art. 26 din Legea nr. 508/2004 prevede că dispoziţiile Legilor nr. 303, 304 şi 317/2004, republicate, se aplică în mod corespunzător şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, astfel că procurorii care activează în cadrul Direcţiei pot fi promovaţi în funcţii de execuţie numai prin concurs, conform art. 43 - 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;
- în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, la încetarea activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetele de unde provin; pentru situaţia în care la parchetul unde procurorul a solicitat să revină nu există posturi vacante, prin OUG nr. 100/ 2007 s-a constituit prin bugetul de stat, un fond de rezervă;
- salarizarea procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător indemnizaţiei procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător;
- hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse analizei pentru că nu au fost pronunţate în recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept dedusă judecăţii.
Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului CSM a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul P.V., care a solicitat anularea ei ca nelegală şi netemeinică şi admiterea cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
In motivarea cererii, recurentul a arătat că prin Hotărârea nr. 91 din 1 noiembrie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii a fost avizată numirea sa în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar prin Ordinul nr. 2319 din 11 noiembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost numit în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, ulterior, prin Ordinul nr. 2468 din 28 noiembrie 2005 al Procurorului General fiind numit în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi.
Recurentul a arătat, de asemenea, că în calitate de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. a îndeplinit acte procesuale şi procedurale ce intră în competenţa acestei structuri şi a beneficiat în fapt şi în drept de statutul şi remuneraţia acordată procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi, recurentul a arătat că Plenul CSM a ignorat atât punctul de vedere evocat constant în hotărârile judecătoreşti, cât şi faptul că nu există o practică neunitară care să determine necesitatea unui recurs în interesul legii, realizând chiar o discriminare, cu încălcarea principiilor fundamentale menţionate în art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că respingerea cererii recurentei s-a făcut cu interpretarea corectă şi distincţia cuvenită între noţiunile de „numire" şi „promovare" pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite, reluând, în esenţă, argumentele expuse în hotărârea atacată. A concluzionat în sensul că
numirea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei, de a fi remuneraţi cu indemnizaţia prevăzută de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs. In caz contrar - în optica intimatului - s-ar crea o situaţie discriminatorie, dezavantajoasă pentru toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public care, pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susţină concursuri.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor formulate în întâmpinare, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a Consiliului Superior al Magistraturii recurentul a fost numit în funcţia de procuror - şef în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Cluj.
Numirea în funcţie s-a făcut în temeiul art. 75 alin. (3) şi (4) şi al art. 76 din Legea nr. 304/2004, al art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi al art. 1, art. 7, art. 8 şi art. 26 din Legea nr. 508/2004.
Potrivit art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcţie a recurentului, D.I.I.C.O.T. se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statutul de funcţii, aprobat potrivit legii.
Este adevărat că art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, instituie regula potrivit căreia promovarea procurorilor în funcţii de execuţie se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la parchete, cu respectarea condiţiilor de vechime prevăzute la art. 44.
Nu se poate nega însă că procedura prevăzută de art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004 implică şi ea o evaluare, o selecţie a candidaţilor din perspectiva calităţilor profesionale specifice stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la D.I.I.C.O.T., numai candidaţii declaraţi admişi în urma interviului urmând a fi numiţi, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii.
Prin urmare, art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, distincţia pe care intimatul o face între noţiunea de „numire" şi cea de „promovare" având caracter artificial şi bazându-se pe interpretarea strict literală a unor prevederi legale. Promovarea, în ultimă instanţă, nu este altceva decât o numire într-o funcţie superioară celei ocupate de persoana în cauză până la data promovării.
Este de reţinut, de asemenea, că legea nu prevede o durată limitată a „mandatului" de procuror al D.I.I.C.O.T., numirea în funcţia respectivă având caracter definitiv.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost înfiinţată în temeiul Legii nr. 508/ 2004, ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializaţi [art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 508/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcţie a recurentului].
In forma actuală a legii, D.I.I.C.O.T. este definită ca o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, art. 75 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului.
Toate aceste norme exprimă voinţa legiuitorului de a crea o structură specializată „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, iar nu o entitate distinctă, plasată în afara ierarhiei parchetelor.
In consecinţă, numirea în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. a candidaţilor admişi în urma procedurii de selecţie prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/2004 le conferă acestora gradul profesional corespunzător nivelului parchetului din care face parte structura respectivă.
Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat iniţial prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 484/2005, în prezent fiind adoptat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 9 martie 2006, care a şi abrogat-o pe prima, stabileşte că „transferul nu poate fi aprobat decât la o instanţă sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze".
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, conform dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 şi cu respectarea condiţiilor legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Prin urmare, „gradul profesional" nu este o noţiune abstractă, care să poată fi analizată separat de funcţia pe care o ocupă procurorul şi de conţinutul atribuţiilor specifice postului, atribuţii corespunzătoare competenţei la nivelul parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea. Concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcţii de execuţie superioare, în limita locurilor vacante disponibile, iar nu pentru dobândirea în mod abstract a unui „grad profesional". Numai prin excepţie, în cazuri expres prevăzute, promovarea se face „pe loc".
Acelaşi raţionament este valabil şi în cazul procurorilor numiţi/transferaţi în structurile teritoriale ale D.I.I.C.O.T., constituite în circumscripţiile teritoriale ale parchetelor de pe lângă curţile de apel şi tribunale, tară ca legea să le confere o competenţă materială diferită de cea a structurii centrale.
D.I.I.C.O.T. a fost înfiinţată din raţiuni de politică a justiţiei, în vederea realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană şi de eficientizare a luptei împotriva criminalităţii organizate, prin crearea unor structuri specializate, în cadrul cărora urmau să activeze procurori selectaţi pe baza unor criterii de înaltă ţinută morală şi de performanţă în combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului.
Aceste raţiuni şi obiective diferite avute în vedere la înfiinţarea D.I.I.C.O.T. sunt de natură să infirme teza potrivit căreia conferirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma promovării procedurii de evaluare prevăzute de art. 75 din Legea nr. 3 04/2004 ar constitui o discriminare faţă de celelalte categorii de procurori, care nu promovează decât prin concursul organizat în baza art. 43 din Legea nr. 303/2004.
În jurisprudenţa CEDO s-a reţinut în mod constant că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
În fine, în soluţionarea prezentului recurs nu poate fi ignorată jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând atât în deciziile invocate de recurentă, cât şi în alte soluţii de dată mai recentă, toate în sensul recunoaşterii gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii din cadrul structurilor specializate organizate în cadrul acestui parchet.
O soluţie contrară, rară argumente solide care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ar genera divergenţe de jurisprudenţa care ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică, ceea ce ar contraveni dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (hotărârea CEDO pronunţată în cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în cauza Păduraru împotriva României, publicată în M.Of. nr. 514 din 14 iunie 2006).
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl priveşte pe recurent, cu consecinţa admiterii cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.V., împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează parţial hotărârea atacată în ceea ce îl priveşte pe recurentul P.V.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască recurentului, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2369/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2374/2009. Contencios → |
|---|
