ICCJ. Decizia nr. 2374/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2374/200.
Dosar nr. 9348/1/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de G.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, prin care a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, că în ipoteza în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la structura specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii în cauză ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător acestui parchet, s-ar eluda dispoziţiile legale referitoare la promovarea prin concurs în funcţii superioare de execuţie.
S-a mai reţinut că numai concursul, ca modalitate de promovare într-o funcţie de execuţie, îndeplineşte toate criteriile cuprinse în Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, în care se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecţia şi cariera acestora trebuie să se bazeze pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilităţile şi eficienţa.
Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie, cu modificările şi completările ulterioare nu prevede înlăturarea obligaţiei de participare la concursul susţinut pentru obţinerea gradului profesional, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Un alt motiv de respingere a cererii magistratului consemnat în hotărârea atacată, este acela potrivit căruia numirea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie nu poate fi echivalentă cu promovarea în funcţii de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condiţiile prevăzute de lege pentru cele două situaţii fiind diferite.
Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a mai reţinut că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, ceea ce înseamnă că numirea, spre deosebire de promovarea în funcţii de execuţie are caracter temporar.
A mai considerat că nici salarizarea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie nu este întrutotul asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar salarizarea nu conduce la dobândirea gradului profesional.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.M., solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii recurate şi obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căreia dreptul procurorilor de a funcţiona ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a îndeplini atribuţiile specifice acestor structuri şi de a fi remuneraţi cu salariile prevăzute pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , fără a li se recunoaşte şi gradul corespunzător acestui parchet, este contrară prevederilor legale în vigoare.
A mai arătat că a fost numit în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, prin Ordinul nr. 2126/C din 2 septembrie 2002 al Ministrului Justiţiei şi Ordinul nr. 1167 din 9 septembrie 2002 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având statutul şi remuneraţia procurorilor de la acest parchet.
A invocat practica judiciară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susţinut că recursul este neîntemeiat, arătând că nu trebuie să se confunde numirea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promovare care, potrivit dispoziţiilor legale nu poate avea loc decât prin concurs.
A mai arătat că atâta vreme cât legiuitorul a reglementat că la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii revin la parchetul de unde provin şi nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înseamnă că nu pot avea gradul profesional corespunzător acestui parchet.
A considerat că salarizarea procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu le poate conferi şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
În finalul întâmpinării a apreciat că întrucât hotărârile judecătoreşti invocate ca jurisprudenţă de către recurent nu au fost pronunţate într-un recurs în interesul legii, nu au caracter obligatoriu în cauza de faţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor intimatului şi ţinând cont de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
La data de 9 septembrie 2002, prin Ordinul nr. 1167 din 9 septembrie 2002 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, recurenta a fost numită în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Potrivit OUG nr. 43/2002, Parchetul Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, reprezintă o structură specializată, cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât procurorii care îşi desfăşoară activitatea în interiorul acestei structuri, dobândesc gradul profesional corespunzător unităţii de parchet din care fac parte, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie, procedură derogatorie de la cea de drept comun, (statuată de art. 43 din Legea nr. 303/2004) şi care implică o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice.
În această situaţie, numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie a procurorilor specializaţi şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiilor pe care au fost numiţi are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, chiar definiţia, riguroasă, pe care a formulat-o intimatul, Consiliul Superior al Magistraturii noţiunii de grad profesional ca fiind dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor (Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007) relevă împrejurarea că una din modalităţile de dobândire a gradului profesional de către procurori este numirea acestora pe un post şi îndeplinirea atribuţiilor specifice postului, corespunzătoare nivelului parchetului respectiv.
Nici argumentaţia intimatului potrivit căreia dacă la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii revin la parchetele de unde provin, potrivit art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 şi nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înseamnă că nu pot avea gradul profesional corespunzător acestui parchet, nu poate fi reţinută.
Revenirea procurorilor la parchetele de unde provin nu are sensul unei echivalenţe între această noţiune şi imposibilitatea procurorilor de a dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dimpotrivă, revenirea procurorilor la parchetele de unde provin poate avea loc, fără ca dreptul la gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanţa supremă dobândit prin numire, să se stingă. Este de ordinul evidenţei că, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie cărora li s-a recunoscut gradul profesional dobândit prin numire, pot să rămână şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă nevoile acestui parchet impun, neexistând o interdicţie legală în acest sens.
Înalta Curte apreciază că şi argumentul salarizării procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă nu conferă, prin el însuşi gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanţa supremă, totuşi este de natură a fi reţinut.
Salarizarea procurorilor specializaţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie având un coeficient de multiplicarea corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, relevă similitudinea, sub aspectul complexităţii şi volumului a atribuţiilor şi competenţelor celor două categorii de procurori, corespunzătoare gradului parchetului instanţei supreme, astfel încât a nu recunoaşte acelaşi grad profesional pentru toţi, înseamnă a încălca principiul egalităţii de tratament juridic.
În sfârşit, Înalta Curte observă că nu pot fi ignorate nici jurispmdenţa CEDO (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007, potrivit căreia deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă) şi nici practica judiciară quasi-unanimă a instanţei supreme în materie, care a decis în sensul recunoaşterii recurenţilor a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În raport cu cele prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va anula hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce o priveşte pe recurentă şi va obliga intimatul să-i recunoască acesteia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.M. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează parţial hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurenta G.M.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2373/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3286/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
