ICCJ. Decizia nr. 2387/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2387/200.

Dosar nr. 6418/2/200.

Şedinţa publică din 6 mai 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2008, reclamantul S.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 17057/255 din 3 septembrie 2008 emisă de pârâtă şi constatarea faptului că este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru aprobarea OG nr. 105/1999, cu acordarea drepturilor cuvenite.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a născut la data de 20 august 1942, în com. Mihai Bravu, jud. Tulcea, părinţii săi fiind strămutaţi în toamna anului 1940, în urma încheierii Tratatului de la Craiova dintre România şi Bulgaria în data de 7 septembrie 1940. A mai arătat reclamantul că părinţii săi au fost strămutaţi din jud. Caliacra - Bulgaria, în localitatea Mihai Bravu, jud.Tulcea.

Prin sentinţa civilă nr. 3393 din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta să acorde acestuia drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 20 august 1942 -6 martie 1945, cu începere de la 01 august 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a dovedit strămutarea părinţilor săi, precum şi aspectul că s-a născut în timpul refugiului acestora. A mai reţinut prima instanţă că efectele persecuţiilor etnice exercitate asupra părinţilor s-au răsfrânt implicit şi asupra copiilor născuţi în timpul refugiului, suportând şi ei aceleaşi privaţiuni.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. In esenţă, recurenta a arătat că Legea nr. 189/2000 nu prevede ca beneficiari ai drepturilor stabilite de aceasta şi pe copiii născuţi în perioada refugiului, reclamanta născându-se după 2 ani de la încheierea Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, în acea perioadă neavând loc strămutări de populaţie.

Recursul este nefondat.

Analizând sentinţa atacată în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., raportat la motivele de recurs invocate Înalta Curte apreciază următoarele:

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă, situaţie de avere imobiliară) că reclamantul s-a născut la data de 20 august 1942, în localitatea Mihai Bravu, judeţul Tulcea, după ce, în anul 1940 - în urma Tratatului de la Craiova - părinţii săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, aflată în judeţul Caliacra - Bulgaria.

Fiind născut în perioada refugiului părinţilor săi, intimatul-reclamant a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Având în vedere cele arătate, Curtea, în baza art. 312 alin (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi constatând îndeplinite cerinţele art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, în cuantumul solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 3393 din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2387/2009. Contencios