ICCJ. Decizia nr. 2390/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2390/200.
Dosar nr. 2084/36/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanta, anularea Hotărârii nr. 31135 din 29 septembrie 2008 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
In motivarea acţiunii a arătat că părinţii săi C.G. şi M. au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, în urma încheierii Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, reclamanta născându-se în timpul refugiului la data de 25 martie 1944 în localitatea Techirghiol, jud. Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 905/CA din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei T.Z.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că deşi, prin încheierea de şedinţă din 27.10.2008, în temeiul dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., instanţa i-a pus în vedere reclamantei să facă dovada că părinţii săi au tăcut obiectul schimbului de populaţie, în luna septembrie 1940, aceasta nu s-a prezentat şi nu a depus dovezile necesare soluţionării pricinii în sensul admiterii pretenţiilor deduse judecăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta T.Z., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs susţine, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit probele administrate în cauză, din punctul de vedere al reclamantei fiind depuse la dosar toate dovezile necesare soluţionării cauzei, în mod favorabil.
Recursul este nefondat.
Analizând sentinţa atacată în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., raportat la motivele de recurs invocate Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din HG nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG nr. 105/1999.
Reclamanta a adus în spijinul pretenţiilor sale, declaraţia notarială comună a numiţilor G.N. şi B.L., care fac afirmaţii referitoare la aspectul strămutării mamei reclamantei, numita C.M., iar în finalul aceşti declaraţii se afirmă că a fost dată "spre a fi folosită de C.M. (născută C.), zisă M. la Casa de Pensii Constanţa" şi nu de reclamanta T.Z., despre care nu există nici o referire în cuprinsul actului notarial.
În aceste condiţii, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a putut face dovada decât a faptului că s-a născut la data de 25 martie 1944 în Techirghiol, jud. Constanţa, din părinţii C.G. şi M., aceste dovezi nefiind suficiente potrivit dispoziţiilor legale menţionate, pentru susţinerea calităţii de persoană născută în timpul strămutării părinţilor săi.
Mai mult, deşi instanţa de fond i-a pus în vedere reclamantei să depună acte oficiale doveditoare cu privire la strămutarea părinţilor săi, aceasta nu s-a conformat, nedovedind nici măcar efectuarea unui demers la autorităţile competente în vederea obţinerii acestora.
În acest context, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă T.Z. a dovedit lipsă de diligentă în susţinerea pretenţiilor sale, neînţelegând să producă dovezile necesare soluţionării cauzei nici măcar în faţa instanţei de recurs, astfel încât, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinicia şi legală, motiv pentru care,
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.Z., împotriva sentinţei civile nr. 905/CA din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2389/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2391/2009. Contencios → |
|---|
