ICCJ. Decizia nr. 2380/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2380/2009
Dosar nr. 3922/2/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.C.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.C.S.D. şi A.N.R.P., obligarea Comisiei Centrale să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire, în echivalent, pentru suprafaţa de 7,89 ha teren agricol neretrocedat situat pe raza comunei Cepari, jud. Argeş.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 1836 din 26 mai 2005, Comisia Judeţeană de aplicare a Fondului Funciar, din cadrul Prefecturii Judeţului Argeş a validat propunerea Comisiei locale de fond funciar Cepari privind anexa nr. 39, pentru care s-a hotărât că reclamantul are dreptul la despăgubiri din lipsă de teren.
A mai arătat că dosarul a fost înaintat autorităţii pârâte care, în mod nejustificat, după trei ani a dispus restituirea dosarului la Comisia Judeţeană pe motiv că reclamantul nu a probat calitatea de moştenitor fată de autoarea M.V.
Pârâta Comisia Centrală a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii formulării acţiunii principale, iar pârâta A.N.R.P. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a Fondului funciar nr. 1836 din 26 mai 2005, pe care se întemeiază pretenţiile reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 3017 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii principale şi a respins acţiunea principală formulată de reclamantul M.C.J. ca neîntemeiată. Totodată a admis excepţia de necompetenţă materială privind judecarea cererii reconvenţionale formulată de pârâta A.N.R.P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
In ceea ce priveşte excepţia prematurităţii formulării acţiunii s-a constatat că la data introducerii acesteia - 03 iulie 2008, reclamantul avea dreptul pretins vătămat de a solicita emiterea titlului de despăgubire pe motivul refuzului nejustificat al pârâţilor de a-l emite într-un termen rezonabil, refuz comunicat prin adresa nr. XX din 15 aprilie2005.
Pe fondul acţiunii, prima instanţă a constatat că reclamantul nu are un drept recunoscut de lege vătămat de a i se emite titlul de despăgubire, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi aceasta, deoarece dosarul reclamantului conţinând hotărârea Comisiei Judeţene de validare a propunerii de acordare a despăgubirilor, a fost restituit comisiei pentru ca reclamantul să facă dovada calităţii de moştenitor faţă de numita M.V.
A mai apreciat instanţa de fond că verificarea actelor de proprietate şi de moştenitor excede competenţei specifice prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale, prima instanţă a constatat că aceasta revine judecătoriei ca instanţă de drept comun, în raza căreia se află terenul, potrivit dispoziţiilor art. 51-57 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.C.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii referitor la existenţa unui drept recunoscut de lege, şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanţa de fond a aplicat greşit legea atunci când a motivat că nu sunt îndeplinite condiţiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Recurentul - reclamant, susţine în esenţă prin motivele de recurs formulate că în cuprinsul hotărârii atacate instanţa de fond apreciază că are un drept vătămat prin refuzul pârâtelor, atunci când respinge excepţia prematurităţii acţiunii, dar când motivează în fond respingerea acţiunii, reţine că nu are un drept vătămat care să intre sub incidenţa Legii nr. 554/2004, o astfel de motivare fiind evident contradictorie în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant susţine nelegalitatea soluţiei de respingere a acţiunii principale, acţiunea sa având ca obiect obligarea celor două pârâte de a pronunţa o decizie, în orice mod, de respingere ori de admitere a cererii sale, ori acestea în mod nejustificat refuză să elibereze această decizie tocmai pentru a-i împiedica accesul la justiţie.
În plus, Hotărârea nr. 1836/2005 – emisă de Prefectura Argeş – Comisia Judeţeană de aplicare a legii fondului funciar este executorie şi în baza acesteia pârâtele erau obligate să emită o decizie, oricare ar fi conţinutul ei după parcurgerea acestei etape, urmând a se adresa instanţei de judecată, ocazie cu care se va discuta şi valabilitatea şi legalitatea actelor care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 1836/2005.
Intimatele - pârâte A.N.R.P. şi C.C.S.D. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis conform art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
În fapt, recurentul-reclamant a chemat în judecată cele două autorităţi centrale – A.N.R.P. şi respectiv C.C.S.D., solicitând obligarea celei de a doua pârâte să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru suprafaţa de 7,89 ha teren agricol neretrocedat, situat pe raza comunei Cepari, judeţul Argeş.
Cele două autorităţi pârâte – sunt însă două entităţi diferite, ce stau în instanţă separat, atribuţiile pe care legea le conferă acestora fiind diferite.
În cuprinsul art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente se arată că „pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se constituie C.C.S.D. denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, atribuţii de emitere a deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire precum şi de a lua alte măsuri, necesare aplicării legii.
În cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. asigură numai secretariatul C.C.S.D., fiind competentă a analiza dosarele sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul verificării.
Numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi ulterior emiterii deciziei de către C.C.S.D., A.N.R.P. urmează a efectua plata, dacă persoanele îndreptăţite îşi exprimă opţiunea pentru numerar în condiţiile art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă, în virtutea rolului activ, trebuie să pună în vedere reclamantului să-şi precizeze cererea de chemare în judecată raportat la fiecare dintre cele două pârâte chemate în judecată, precizând clar obiectul acţiunii formulate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant prin acţiunea formulată, critica şi răspunsul primit de la A.N.R.P. – (adresa nr. XX din 15 aprilie 2008), pe care-l consideră un refuz nejustificat al acestei intimate-pârâte de a-i soluţiona cererea sa de acordare a despăgubirilor prin echivalent pentru suprafaţa de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate dar nu-i poate fi restituită în natură.
Neprocedând astfel, instanţa de fond a trecut la soluţionarea acţiunii pe fond, soluţia pronunţată bazându-se pe motive contradictorii, aşa cum în mod just este criticată de recurentul-reclamant, prima instanţă neabordând o motivare clară în ceea ce priveşte existenţa unui drept recunoscut de lege – vătămat, pentru recurentul-reclamant căruia nu i-a fost emis titlul de despăgubire solicitat.
Respingând excepţia prematurităţii introducerii cererii, excepţie invocată de C.C.S.D. formulată pe motiv că nu le-a fost transmis de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş dosarul, pentru acordarea despăgubirilor, şi stabilind că reclamantul avea dreptul pretins vătămat, în cauză existând un refuz nejustificat din partea pârâtului de a emite un titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, instanţa de fond înclină să considere întemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Soluţionând însă cauza pe fondul ei, instanţa fondului concluzionează că recurentul – reclamant nu mai are un drept recunoscut de lege vătămat de a i se emite titlul de despăgubire solicitat, invocând aceeaşi adresă nr. XX din 15 aprilie 2008, ca fiind de această dată legală şi susţinând că în mod corect dosarul reclamantului având ca obiect emiterea titlului de despăgubire în aplicarea Hotărârii nr. 1836 din 26 mai 2005 prin care s-a validat propunerea de despăgubiri a Comisiei Locale de Fond Funciar a fot restituit prefecturii pentru ca reclamantul să facă dovada calităţii de moştenitor.
Pentru soluţionarea corectă a cauzei, în raport de criticile aduse sentinţei, în special faţă de lipsa de rol activ a instanţei de fond, reţinută de instanţa de control judiciar, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Numai după ce va fi precizată cererea de chemare în judecată în raport cu fiecare autoritate pârâtă chemată în judecată, precum şi o eventuală suplimentare a probelor în cauză, instanţa fondului va fi în măsură să aprecieze dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă recurentul - reclamant a fost vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim.
În măsura în care obiectul principal al acţiunii este emiterea unei decizii referitor la titlul de despăgubire, refuzul nejustificat de eliberare al titlului pretins de recurentul-reclamant trebuie raportat şi la faptul că dreptul de a primi despăgubiri prin echivalent a fost stabilit pentru reclamant, prin hotărârea nr. 1836/2005 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş – Prefectura Judeţului Argeş, hotărâre care a validat propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar Cepari, privind Anexa nr. 39, care cuprinde 1 poziţie cu suprafaţa de 7,89 ha, Anexă care se referă exclusiv la numitul M.C.J. ca fiind persoană validată pentru a primi despăgubiri.
Argumentele susţinute de cele două intimate-pârâte prin întâmpinare, în sensul că cererea recurentului-reclamant nu a putut fi rezolvată dat fiind că dosarul a fost returnat Comisiei Judeţene Argeş la 29 februarie 2007 pentru că nu îndeplinea condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de lege, trebuie valorificate în contextul tuturor probatoriilor administrate în cauză şi analizate prin prisma afirmaţiilor recurentului - reclamant în sensul că măsura returnării dosarului reprezintă o modalitate de tergiversare a emiterii deciziei.
Oricum măsura returnării dosarului la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş constituie un impediment pentru eliberarea titlului de despăgubire, iar faptul că această măsură este una legală sau reprezintă o modalitate de tergiversare a emiterii deciziei poate fi stabilit numai de către instanţa de judecată, ceea ce face necesară administrarea unor noi probatorii.
Cum instanţa de control judiciar nu poate proceda la modificarea hotărârii instanţei de fond, dat fiind că este necesară şi administrarea altor probatorii, iar în cauză sunt şi motive de casare, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.C.J., împotriva sentinţei civile nr. 3017 din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2367/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2413/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
