ICCJ. Decizia nr. 2413/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2413/2009
Dosar nr. 2530/2/2007
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.N.F.P. a chemat în judecată pe pârâtul M.E.C. solicitând constatarea nulităţii de drept a Ordinului nr. 5710 din 23 noiembrie 2006 şi a tuturor actelor subsecvente.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
Se arată că acţiunea a fost formulată în baza prevederilor art. 20 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările ulterioare şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
A.N.F.P. consideră că are legitimare procesuală activă în ceea ce priveşte eventualele abateri de la aplicarea legislaţiei privind funcţia publică.
Clauza de mobilitate, pe care în temeiul art. 25 C. muncii, consilierul juridic contractual o poate negocia, nu este aplicabilă consilierului juridic – funcţionar public.
OG nr. 6/2007 reglementează în mod expres drepturile salariale de care beneficiază funcţionarii publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare.
Funcţionarul public nu are posibilitatea negocierii prestaţiilor suplimentare în bani, cum este clauza de mobilitate.
3. Apărările formulate de pârâtul M.E.C.I.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.
Sporul de mobilitate nu este aferent doar raportului de muncă existent ca urmare a contractului individual de muncă.
Raportul de serviciu al funcţionarului public nu limitează şi nu interzice ca acesta să aibă drepturi prevăzute de legislaţia muncii sau de legea specială.
Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare „se completează cu legislaţia muncii", astfel cum a recunoscut şi reclamanta.
Statutul consilierului juridic din învăţământ - cercetare prevede dreptul la sporul de mobilitate, astfel încât Ordinul nr. 5710/2006 nu reprezintă o negociere a unor pretenţii suplimentare de bani, ci este o reflectare a unor drepturi pe care consilierul juridic le are în temeiul legii speciale –Legea nr. 514/2003, a statutului şi activităţii specifice.
4. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2579 din 23 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2539/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Se arată că legislaţia privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici nu exclude ca, în funcţie de specificul activităţii, funcţionarii publici să beneficieze şi de alte sporuri şi drepturi salariale decât cele prevăzute expres în aceste acte normative. Potrivit art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
În condiţiile în care statutul funcţiei de consilier juridic recunoaşte posibilitatea negocierii acestui drept tuturor consilierilor juridică, nu există nici o justificare să li se recunoască acest drept consilierilor juridic personal contractual şi dimpotrivă să li se refuze sporul de mobilitate funcţionarilor publici.
Faptul că dispoziţiile art. 60 alin. (2) din statutul profesiei de consilier juridic vorbeşte de posibilitatea negocierii sporului de mobilitate, nu exclude acordarea acestuia şi funcţionarului public, datorită specificului activităţii.
6. Recursul formulat de reclamanta A.N.F.P.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.,
6.1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căruia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că statutul profesiei de consilier juridic recunoaşte posibilitatea negocierii sporului de mobilitate atât a consilierilor juridic personal contractual, cât şi consilierilor juridici funcţionari publici.
Art. 60 alin. (1) din statutul profesiei de consilier juridic prevede faptul că doar consilierul juridic cu statut de salariat are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere.
Art. 60 alin. (2) din statutul profesiei de consilier juridic acordă posibilitatea negocierii sporului de mobiliare numai consilierului juridic contractual
În ceea ce priveşte drepturile salariale ale consilierului juridic – funcţionar public, statutul profesiei de consilier juridic prevede în mod expres că acestea sunt stabilite conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie, respectiv OG nr. 6/2007.
Astfel, sporul de mobilitate nu poate fi acordat funcţionarilor publici, atâta timp cât OG nr. 6/2007 nu prevede acest spor ca drept salarial de care să beneficieze funcţionarii publici.
6.2. Motivul prevăzut de art. 3041 C. proc. civ.
Susţinerile instanţei de fond privind acordarea sporului de mobilitate consilierilor juridici cu statut de funcţionari publici din cadrul M.E.C.I. pe considerentul că funcţionarii publici „beneficiază şi de sporurile şi de alte drepturi salariale prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea" este eronată şi nu poate fi luată în considerare la soluţionarea cauzei, întrucât activitatea de reprezentare în justiţie este o activitate comună consilierilor juridici din toate autorităţile /instituţiile publice.
Recurenta invocă şi Decizia nr. 78/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia consilierii juridici cu statut de funcţionari publici nu pot negocia clauza de mobilitate în condiţiile prevederilor art. 60 alin. (2) din statutul profesiei de consilier juridic.
7. Întâmpinarea formulată de intimatul - pârât M.E.C.I.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat.
7.1. Sporul de mobilitate nu a fost negociat, ci a fost acordat de angajator, avându-se în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi funcţionarea profesiei de consilier juridic, precum şi prevederile HG nr. 1589/2002.
7.2. Susţinerea recurentei că activitatea de reprezentare în justiţie nu există o activitate specifică este eronată.
7.3. Recursul în interesul legii depus de recurentă vizează admisiblitatea acordării consilierilor juridic cu statut de funcţionari publici a prestaţiilor suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate.
7.4. Sporul de mobilitate este prevăzut de legislaţia specifică, astfel cum permit dispoziţiile art. 44 din OG nr. 6/2007.
II. Considerentele instanţei de recurs
1. Recursul este fondat
2. Clauza de mobilitate este prevăzută numai în Codul Muncii şi nu în dreptul comun aplicabil funcţionarilor publici.
Legea nr. 188/1999 şi OG nr. 6/2007 prevăd în mod expres care sunt drepturile salariale de care beneficiază funcţionarii publici.
Decizia nr. 78/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEa interpretat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată prin Legea nr. 246/2006, raportat la dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 (fost art. 29) şi art. 117 (fost art. 93) din Legea nr. 188/1999, în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcţionari publici prestaţiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate, în condiţiile prevăzute de art. 25 şi art. 26 C. muncii.
3. Este adevărat că prin Ordinul nr. 5710 din 23 noiembrie 2006 s-a acordat sporul de mobilitate consilierilor juridici – funcţionari publici nu ca urmare a negocierii, însă funcţionarii publici pot beneficia de sporuri salariale numai în condiţiile stabilite prin actele normative de salarizare a funcţionarilor publici şi legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Legislaţia specifică autorităţii /instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea este cea care se referă strict la drepturile salariale ale funcţionarului public.
Funcţionarul public nu poate beneficia de anumite sporuri prevăzute exclusiv pentru salariaţii cu contract de muncă şi care nu sunt prevăzute în legislaţia specifică.
Statutul profesiei de consilier juridic vorbeşte la art. 60 alin. (1) că, pentru activitatea sa profesională consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic având statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie.
4. Sporul de mobilitate poate fi acordat numai prin lege, conducătorul autorităţii publice nu ar în competenţă dreptul de a acorda anumite sporuri salariale în ipoteza în care legea nu le prevede.
Acesta este sensul prevederilor din OG nr. 6/2007 care permite acordarea unor sporuri salariale funcţionarilor publici numai dacă legea specifică le prevede.
5. Statutul consilierului juridic nu reprezintă dreptul comun în materia salarizării funcţionarilor publici, ci legile speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 şi OG nr. 6/2007.
În aceste condiţii, prevederile Codului Muncii se aplică numai în cazul în care legislaţia specială/specifică nu conţine prevederi exprese cu privire la o anumită clauză, raport juridic etc.
În speţă, actele normative referitoare la salarizarea funcţionarilor publici conţin prevederi exprese, de unde rezultă că nu există nici un motiv pentru a se considera că sporul de mobilitate poate fi acordat şi funcţionarilor publici – consilieri juridici.
Dacă s-ar urma raţionamentul contrar ar însemna şi că toate drepturile salariale ale consilierului juridic – funcţionar public ar trebui să se aplice şi în cazul consilierului juridic contractual, ceea ce evident, nu este posibil.
6. Faţă de acestea, fiind întrunite motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 312 din alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.
7. În temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată se va admite acţiunea şi se va anula Ordinul nr. 5710 din 23 noiembrie 2006, în parte, în cea ce priveşte sporul de mobilitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admit recursul declarat de reclamanta A.N.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 2579 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ;casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea, anulează Ordinul nr. 5710 din 23 noiembrie 2006, în parte, în ceea ce priveşte sporul de mobilitate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2380/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2418/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
