ICCJ. Decizia nr. 2512/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2512/2009
Dosar nr. 7013/2/2008
Şedinţa publică din 12 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele D.F. şi V.E.D. au chemat în judecată A.N.R.P. –C.C.S.D. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să actualizeze suma de 946.475.913 lei stabilită prin dispoziţia primarului municipiului Râmnicu–Vâlcea nr. 2215/8 aprilie 2005 şi să emită Decizia de atribuire a titlurilor de despăgubire. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată şi la daune cominatorii.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că prin dispoziţia nr. 2215/2005 a primarului municipiului Râmnicu-Vâlcea li s-au acordat despăgubiri în valoare de 946.475.913 lei pentru imobilul teren în suprafaţă de 50 mp, întrucât acesta nu putea fi restituit în natură. A mai arătat că nici până în prezent nu i s-a emis decizie pentru acordarea titlurilor de despăgubire, deşi dosarul a fost înaintat la C.S.D. încă din luna octombrie 2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3306 din 2 decembrie 2008, a respins acţiunea formulată de reclamante, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că procedura urmată de autoritatea publică pârâtă este în conformitate cu dispoziţiile legii. Astfel, Legea nr. 247/2005 nu permite acordarea unor titluri de despăgubire pe baza unei valori obţinute printr-o simplă actualizare a sumei stabilite, prin dispoziţia primarului, singura posibilitate legală fiind aceea de întocmire a unei noi expertize şi de acordare a titlurilor de despăgubire la valoarea rezultată din această expertiză.
Referitor la cheltuielile de judecată şi daunele cominatorii, s-a reţinut că nu pot fi acordate decât în cazul admiterii capetelor principale ale cererii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a susţinut că prima instanţă a omis să precizeze faptul că au trecut deja trei ani de la primirea dosarului de către autoritatea publică respectivă, perioadă de timp suficientă pentru o nouă reevaluare şi emiterea deciziei, mai ales că mulţi cetăţeni din oraşul reclamantelor au primit deja despăgubirile.
Au mai apreciat recurentele că transmiterea dosarului către evaluator reprezintă un pas înainte în soluţionarea cererii lor, dar nu suficient, astfel că se impunea adoptarea soluţiei de admitere a acţiunii.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi susţinerile recurentelor, prin prisma dispoziţiilor art. 304, 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materiasupusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Sesizând instanţa de contencios administrativ, reclamantele au solicitat să fie obligată pârâta să actualizeze la zi suma stabilită prin dispoziţia nr. 2215 din 8 aprilie 2005 a primarului municipiului Râmnicu-Vâlcea cu titlu de despăgubiri pentru un teren de 500 mp, a cărui restituire în natură nu a fost posibilă, fiind ocupat de blocuri de locuinţe.
Motivând acest demers judiciar, reclamantele au apreciat că soluţionarea dosarelor ca urmare a selectării lor după un criteriu aleatoriu nu este corectă, putând înlesni favoritismele, iar timpul scurs de la data transmiterii dosarului era suficient pentru rezolvarea cererii lor de emitere a deciziei reprezentând titlurile de despăgubire.
Legea nr. 247/2005 a stabilit, prin Titlul VII, o procedură administrativă pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, procedură ce vizează analizarea, sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent, a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate, fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a acestei legi cu caracter special, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emise ulterior momentului respectiv (25 iulie 2005).
Această procedură are un caracter complex, cuprinzând mai multe etape distincte în care sunt antrenate mai multe entităţi şi a căror parcurgere este obligatorie, emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubiri neputând fi făcută anterior finalizării lor, prin depunerea raportului de evaluare de către evaluatorul desemnat în mod aleatoriu, comunicarea lui către beneficiari pentru a se formula eventuale obiecţiuni şi supunerii acestuia spre aprobare în şedinţa comisiei centrale.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că obligarea pârâtei la actualizarea sumei în modalitatea solicitată de reclamante nu are suport legal, evaluarea pretenţiei de restituire în echivalent putând fi făcută numai în condiţiile stabilite de acest act normativ cu caracter special.
În raport de aceleaşi prevederi legale şi în condiţiile în care s-a făcut dovada transmiterii dosarului către evaluator, anterior soluţionării în fond a cauzei, concluzia primei instanţe cu privire la netemeinicia acţiunii reclamantelor este întrutotul justificată.
Faţă de cele expuse, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie, iar în această etapă procesuală s-a făcut dovada emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubiri, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.F. şi V.E.D. împotriva sentinţei civile nr. 3306 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2489/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2636/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
