ICCJ. Decizia nr. 2478/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2478/2009
Dosar nr. 1295/1/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 februarie 2009 J.I.V., M.V. şi S.B.E., foşti procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în prezent pensionaţi, au formulat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, recurs împotriva Hotărârii nr. 102 din 22 ianuarie 2009, solicitând anularea acesteia şi obligarea intimatului să le recunoască gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
In motivarea cererii lor, recurenţii au arătat că intimatul C.S.M., prin hotărârea atacată, le-a respins cererile prin care au solicitat recunoaşterea dreptului de a funcţiona la o instanţă sau parchet ierarhic superior, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi salarizarea corespunzătoare funcţiei de procuror din cadrul acestui parchet, ca o consecinţă firească a dobândirii gradului profesional I.
Motivarea intimatului C.S.M, din cuprinsul hotărârii atacate, în sensul că dobândirea acestui grad atrăgea doar creşterea cuantumului salariului de bază, iar nu şi dreptul de a funcţiona la o instanţă sau la un parchet ierarhic superior a fost criticată de recurenţi, ca nerăspunzând argumentelor lor invocate în cererea iniţială.
Recurenţii au susţinut că au dobândit gradul profesional anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, respectiv în anul 1990 - recurentul M.V., în anul 1993 - recurentul J.I.E., şi în anul 1995 - recurentul S.B.E., şi că această lege nu putea avea ca efect deposedarea lor de drepturile profesional anterior şi legal dobândite, aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 303/2004 nu a prevăzut abrogarea normelor cuprinse în legile anterioare privind gradele profesionale deja obţinute.
În Şedinţa publică din 8 mai 2009 s-a pus în discuţie excepţia necompetenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona cauza, în raport de împrejurarea că recurenţii au funcţionat ca procurori militari la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, până la 1 ianuarie 2009, când s-au pensionat.
Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia invocată, Înalta Curte constată că aceasta este fondată.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, modificată şi completată, privind Consiliul Superior al Magistraturii, numai hotărârile Plenului C.S.M. privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum în cauză, recurenţii au încetat să îndeplinească funcţia de procuror, la data de 1 ianuarie 2009, ca urmare a pensionării (astfel cum rezultă din carnetele de muncă ale acestora depuse în copie la dosar) rezultă că nu le mai sunt aplicabile aceste dispoziţii legale, ci cele de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, care atrag competenţa curţii de apel, în raport cu rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ atacat.
Având în vedere aceste prevederi, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege, Curtea va trimite cauza pentru a fi judecată pe fondul cererii formulate, curţii de apel de la domiciliul recurenţilor, respectiv Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimite cauza privind pe J.I.V., M.V. şi S.B.E., având ca obiect anularea Hotărârii nr. 102 din 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2467/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2547/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|