ICCJ. Decizia nr. 2873/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2873/2009 bis
Dosar nr. 146/2/200.
Şedinţa publică din 27 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date Privind Evidenţa Persoanelor şi Direcţia Generală de Paşapoarte, obligarea la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu coeficientul de inflaţie, de la data naşterii dreptului la data plăţii efective, precum şi obligarea la plata sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariu de bază, pe perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, actualizate cu coeficientul de inflaţie, până la data plăţii efective.
În motivarea cererii, s-a arătat că art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 prevede că la plecarea în concediu de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar art. 6 din acelaşi act normativ dispune că pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
S-a mai susţinut că aplicarea acestor dispoziţii a fost suspendată, însă măsura suspendării a afectat doar exerciţiul dreptului, nu şi existenta acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 446 din 5 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi calitatea de autoritate centrală a pârâţilor.
La termenul de judecată din 14 octombrie 2008, reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la judecarea cererii având ca obiect acordarea primelor de concediu, întrucât a încasat aceste sume.
În şedinţa publica de la 25 noiembrie 2008 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcţiei Generale de Paşapoarte, având în vedere că, în perioada pentru care s-a solicitat acordarea sporului de fidelitate, reclamanta a avut raporturi de serviciu cu această autoritate.
Prin sentinţa civilă nr. 81 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind acordarea sumelor cuvenite cu titlu de prima de concediu.
Prima instanţă a admis acţiunea formulată şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate aferente anului 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că deşi exerciţiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate a fost suspendat pentru perioada anului 2005, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat în exerciţiul său.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând sentinţa pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivare, recurenta a susţinut că, ulterior datei de 01 septembrie 2004, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea la Centrul Naţional al Bazelor de Date Privind Evidenta Persoanelor, aceasta nefăcând vreo dovada că ar fi avut raporturi directe de serviciu cu Direcţia Generală de Paşapoarte.
A mai arătat recurenta că reclamanta a fost în plata Direcţiei Generale de Paşapoarte, aceasta măsura fiind una administrativă datorată lipsei, la dată respectivă, a structurii financiare proprii a C.N.A.B.D.E.P.
Pe fondul cauzei, recurenta apreciază că prima instanţă s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii normelor de suspendare, atribut exclusiv al Curţii Constituţionale.
A mai susţinut recurenta că realizarea unui drept raportat la o anumită perioadă dată este supusă dispoziţiilor aplicabile în perioada în speţă, or, realizarea dreptului solicitat a fost suspendată prin OUG nr. 118/2004.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003, pentru activitatea desfăşurată în activităţile de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Este de necontestat că acordarea acestui spor a fost suspendată, dar, după cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi stingerea lui.
Soluţia instanţei de fond este în concordanţă cu jurisprudenţa unitară a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în sensul cărora prin noţiunea de bun se înţelege şi "speranţa legitimă" de a dobândi un bun prin lege.
Noţiunea de „speranţă legitimă" presupune existenţa unei reglementări prin lege, or, de vreme ce printr-o lege se recunoaşte dobândirea unui bun, în speţă patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în acest fel, dreptul consacrat prin lege este golit practic de conţinutul său.
Înalta Curte constată nefondate şi susţinerile recurentei relative la lipsa calităţii sale în ce priveşte obligaţia de plata a drepturilor solicitate de reclamantă, întrucât din probatoriul administrat rezultă fără echivoc faptul că autoritatea are calitatea de titular al acestei obligaţii pentru perioada de referinţă.
Cererile formulate de reclamantă având ca obiect drepturile solicitate prin acţiunea introductivă au fost soluţionate de autoritatea recurentă, care, tocmai în virtutea calităţii sale de titulară a acestor obligaţii a şi procedat, pentru perioada de referinţă, la plata către reclamantă a drepturilor reprezentând prime de concediu.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 81 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2782/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2882/2009. Contencios → |
|---|
