ICCJ. Decizia nr. 2900/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2900/2009
Dosar nr. 1496/57/200.
Şedinţa publică din 27 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta B.O. a solicitat, în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări, Biroul pentru Imigrări al Judeţului Hunedoara, obligarea la acordarea prelungirii dreptului de şedere în România.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că i-a fost acordată viza de lunga şedere în România pe o perioada de 90 de zile, în vederea încadrării în muncă la SC D.C. SRL, viză ce a fost valabilă pâră la 31 iulie 2008.
Reclamanta a mai arătat că la data de 05 august 2008 a depus o cerere la Oficiul Român pentru Imigrări - Biroul Judeţean Hunedoara pentru prelungirea dreptului de şedere temporară, îndeplinind toate condiţiile legale prevăzute de art. 50 din OUG nr. 194/2002.
Pârâtul a comunicat sub numărul 2578847 din 03 septembrie 2008 refuzul prelungirii dreptului de şedere în România, pe motiv că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 50 alin. (2) lit. f) din ordonanţa aplicabilă, respectiv dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit la adresa la care declară că are reşedinţă pe teritoriul României.
A susţinut reclamanta că motivul refuzului este nejustificat, întrucât a depus la dosar un contract de închiriere pe 10 ani, despre care pârâta susţine că a fost reziliat din data 01 ianuarie 2008, deşi nici un reprezentant al societăţii nu a semnat rezilierea.
Existând acest dubiu, reclamanta a încheiat un contract de comodat la data de 08 octombrie 2008.
Prin sentinţa nr. 169/F/CA/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată, instanţa dispunând prelungirea dreptului de şedere în România al reclamantei pe o perioadă de un an, începând cu data de 20 noiembrie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 50 din OUG nr. 194/2002, inclusiv cea prevăzută de alin. (2) lit. f) al acestui text de lege.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Oficiul Român pentru Imigrări, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, apreciind că instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra legalităţii deciziei contestate fără a analiza şi actele care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv fără a aprecia în nici un fel asupra probei cu înscrisuri solicitată la fond.
A arătat recurentul că la data depunerii cererii de prelungire, reclamanta nu a prezentat dovada spaţiului de locuit, ci numai o copie a unui contract de închiriere în care nu era prevăzut acordul proprietarului privind stabilirea reşedinţei acesteia, ci doar stabilirea sediului societăţii, urmând ca reclamanta să aducă ulterior actul solicitat.
Totodată, din verificările efectuate pe teren de către cadrele Biroului pentru Imigrări Hunedoara a rezultat că reclamanta nu locuieşte la locuinţa declarată.
S-a mai precizat că ulterior, la data de 01 septembrie 2008, administratorul SC D.C. SRL a adus la cunoştinţa autorităţii că a fost schimbat locul de reşedinţă pentru reclamantă, prezentând în acest sens un nou contract de închiriere.
Verificând pe teren şi această nouă reşedinţă, lucrătorii Biroului pentru Imigrări Hunedoara au constatat că reclamanta nu a locuit şi nu locuieşte aici, proprietarul locuinţei declarând că a fost de acord ca la această adresă să fie stabilit sediul firmei fiului său şi nicidecum saşi stabilească reşedinţa reclamanta, pe care nu o cunoaşte.
In atare condiţii, întrucât la data depunerii cererii nu erau îndeplinite cumulativ condiţiile generale pentru prelungirea dreptului de şedere temporară, în speţă cea prevăzută la art. 50 alin. (2) lit. f) din OUG 194/2002, i s-a refuzat intimatei prelungirea dreptului.
A mai precizat recurenta că actul încheiat la data de 08 octombrie 2008, în speţă contractul de comodat pe care se întemeiază sentinţa atacată, a fost încheiat ulterior emiterii actului administrativ contestat.
Mai mult decât atât, în raport cu prevederea art. 51 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, un contract de comodat ce priveşte un imobil din Bucureşti putea fi avut în vedere la verificarea modului de soluţionare a unei cereri de prelungire a dreptului de şedere formulată către o formaţiune teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări din Bucureşti şi nu din Hunedoara.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (2) din OUG nr. 194/2002, republicată, dreptul de şedere temporară în România se poate prelungii succesiv pentru perioade de până la un an, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lit. a)-i) ale acestui text de lege.
După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, reclamanta B.O. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 50 alin. (2) din OUG nr. 194/2002, inclusiv cea enumerată la lit. f, din copia contractului de comodat încheiat la data de 8 octombrie 2008 între proprietarul T.A. şi SC M. SRL Deva rezultând că proprietarul cedează spre folosinţă apartamentul în speţă cu destinaţia de sediu social pentru societatea semnatară şi spaţiu de locuit pentru T.P. şi O.B. - administratori ai societăţii, pe o perioadă de doi ani.
Susţinerea recurentului în sensul că prima instanţă s-a pronunţat asupra legalităţii deciziei contestate fără a analiza şi actele care au stat la baza emiterii acesteia nu poate fi reţinută, întrucât la dosarul de fond al cauzei se regăsesc înscrisurile în speţă, înscrisuri ce fac parte din ansamblul probator analizat cu ocazia pronunţării soluţiei atacate.
Totodată, după cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat între SC D.C. SRL şi reclamanta B.O., în calitate de salariat, contract înregistrat la ITM Hunedoara, aceasta îşi desfăşoară activitatea la sediul firmei angajatoare sau la punctele de lucru ale societăţii.
Din actele depuse în probaţiune rezultă că, în scopul desfăşurării activităţii la punctul de lucru deschis de societate în Bucureşti, reclamanta a încheiat şi anterior un contract de comodat, contract ce a fost depus la autoritatea pârâtă şi unde, arată reclamanta, a locuit până la data de 8 octombrie 2008.
In atare condiţii, susţinerile recurentului relative la locaţia imobilului ce face obiectul contractului de comodat încheiat la data de 8 octombrie 2008 nu pot fi reţinute.
In consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinţei nr. 169/F/CA/2008 din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2896/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2908/2009. Contencios → |
|---|
