ICCJ. Decizia nr. 2896/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2896/2009
Dosar nr. 2675/54/200.
Şedinţa publică din 27 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta SC I.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj, suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 şi a deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 emise de către Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actele atacate sunt lovite de nulitate absolută, având în vedere că i s-a încălcat dreptul la apărare.
Totodată, reclamanta a apreciat întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv crearea unui prejudiciu iminent prin începerea executării, precum şi cea privind cazul bine justificat.
Astfel, în cazul în care se procedează la punerea în executare a celor două acte administrative, s-ar ajunge la situaţia în care nu ar mai putea fi achitate facturile emise de furnizori şi salariile.
A mai apreciat reclamanta că există suficiente dubii relative la legalitatea actelor a căror suspendare a fost solicitată, întrucât aspectele reţinute de organul fiscal nu îi sunt imputabile.
Prin sentinţa nr. 22 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată, instanţa dispunând suspendarea deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 3050 din 28 noiembrie 2008, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natura a conduce la imposibilitatea continuării activităţii.
Totodată, cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
În atare condiţii, faţă de probele administrate şi prevederile legale incidente, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs D.G.F.P. Dolj, criticând soluţia pronunţată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că raportat la suma constatată prin actele administrativ-fiscale, cuantumul cauţiunii stabilite de instanţa de fond este unul derizoriu.
Totodată, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a raportului de inspecţie fiscală, act administrativ premergător deciziei de impunere prin care se stabilesc efectiv obligaţiile fiscale.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că suspendarea executării actelor administrativ-fiscale constituie o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, dar în limitele şi condiţiile anume reglementate de aceasta.
A apreciat recurenta că în cauza de faţă nu a fost dovedită în nici un fel îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Instanţa de fond nu a motivat care ar fi acele împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ emis pe baza şi în aplicarea legii, simpla contestare a actului de către reclamantă nefiind în măsură să constituie, prin ea însăşi, un motiv de îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, în sensul legii.
Reclamanta a depus o serie de documente contabile care demonstrează solvabilitatea sa în cazul unei executări silite şi nu faptul că plata creanţelor bugetare ar duce la blocarea activităţii societăţii.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Într-adevăr, actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Aşadar, suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio).
Potrivit art. 14 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea acestuia până la pronunţarea instanţei de fond.
Definiţia legală a noţiunii de „caz bine justificat" se regăseşte în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată: împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa de control judiciar apreciază că este fondată critica recurentei, în sensul că instanţa de fond nu a motivat care ar fi acele împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ emis pe baza şi în aplicarea legii.
De altfel, prin acţiunea introductivă nu au fost invocate nici un fel de împrejurări care să se circumscrie definiţie noţiunii de „caz bine justificat" în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că definiţia legală a sintagmei de "pagubă iminentă" este dată de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, modificată, în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Înalta Curte retine că nici această condiţie nu este îndeplinită, întrucât nu s-au administrat dovezi în acest sens.
În plus, în considerentele hotărârii judecătoreşti recurate, nu există referiri cu privire la situaţia economică concretă a societăţii, pentru a se putea verifica dacă executarea ar putea produce o pagubă iminentă.
Simpla susţinere în sensul că prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită ar perturba în mod grav activitatea intimatei-reclamante, nu este de natură să determine admiterea cererii de suspendare a actelor administrativ-fiscale.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, apreciind că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi pe fond va respinge cererea privind suspendarea executării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj împotriva sentinţei nr. 22 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge cererea formulată de SC I.T. SRL Podari privind suspendarea executării.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2882/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2900/2009. Contencios → |
|---|
