ICCJ. Decizia nr. 2983/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2983/2009
Dosar nr. 2155/36/2008
Şedinţa publică din 29 mai 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea Ordinului şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. M.M. 119 din 29 august 2008, precum şi a tuturor actelor ulterioare privind raporturile sale de muncă cu UM 02192 Constanţa;
- suspendarea executării ordinului nr. A 33100 din 09 octombrie 2008 al Statului Major al Forţelor Navale şi a tuturor ordinelor ulterioare privind situaţia militară şi de serviciu a reclamantului;
- obligarea şefului Statului Major al Forţelor Navale să emită Ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile art. 6 alin. (l) lit. b) din OG nr. 7/1998 şi ale art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancţiunea unor penalităţi;
- obligarea Ministerului Apărării Naţionale să plătească reclamantului ajutoarele şi plăţile compensatorii prevăzute de art. 7 din OG nr. 7/1998 şi de art. 31 din Legea nr. 31/1999, cu coeficientul de inflaţie, începând cu data de 01 septembrie 2008 până la pronunţare;
- obligarea Ministerului Apărării Naţionale să emită Decizia de pensionare a reclamantului, începând cu data de 01 septembrie 2008.
- obligarea Ministerului Apărării Naţionale să plătească reclamantului drepturile băneşti conforme cu cele avute până la data de 31 august 2008, până la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de inflaţie;
- obligarea Ministerului Apărării Naţionale să plătească reclamantului daune morale în valoare de 75.000 lei, pentru suferinţele la care a fost supus;
Prin sentinţa civilă nr. 975/CA din 12 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat în parte Ordinul M.M. 119 din 29 august 2008 al Şefului Statului Major al Forţelor Navale cu privire la reclamant şi a obligat pârâtul să emită ordinul de trecere în rezervă în condiţiile OG nr. 7/1998 cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele de bani actualizate în raport de rata inflaţiei, reprezentând diferenţa dintre drepturile băneşti aferente funcţiei avute anterior punerii la dispoziţie.
A respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere ale acţiunii.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul, ofiţer cu gradul de căpitan comandor la U.M. 02192 Constanţa, a cărui funcţie a fost supusă procesului de restructurare, a solicitat trecerea sa în rezervă, în condiţiile art. 6 pct. 1 lit. b) din OG nr. 7/1998.
Comisia de selecţie pentru funcţiile de ofiţeri aprobată de către şeful Statului Major al Forţelor Navale i-a propus reclamantului pentru încadrare funcţia de şef Birou, pe care reclamantul a refuzat-o, astfel că, începând cu data de 1 septembrie 2008, acesta a fost pus la dispoziţie, pe o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.
Prima instanţă a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 6, art. 8 alin. (1) şi art. 27 din OG nr. 7/1998, opţiunea cadrelor militare de trecere în rezervă în temeiul acestui act normativ reprezintă un beneficiu acordat personalului militar în scopul facilităţii procesului de restructurare a armatei.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că în cauză, prin ordinul şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM 119 din 29 august 2008 s-a încălcat dreptul reclamantului de a opta pentru trecerea în rezervă, în condiţiile în care funcţia pe care acesta o ocupa a fost redusă şi nu se mai regăseşte în noul stat de organizare al unităţii.
Faţă de această situaţie, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a apreciat că Ordinul nr. MM 119/2008 trebuie anulat în parte cu privire la reclamant şi obligat pârâtul să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, cu acordarea dreptului la pensie, a plăţilor şi ajutoarelor compensatorii ce i se cuvin potrivit legii.
În acelaşi mod, prima instanţă a apreciat că prin actul administrativ atacat, reclamantul a fost prejudiciat de indemnizaţia de comandă pe care o primea până la emiterea ordinului de punere la dispoziţie, şi a considerat că în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, pârâtul trebuie obligat la plata diferenţei de drepturi băneşti aferente funcţiei ocupate anterior punerii la dispoziţie, actualizate cu indicele de inflaţie.
Instanţa de fond a constatat că celelalte capete de cerere cum ar fi anularea tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului ori suspendarea executării Ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 şi a tuturor actelor ulterioare, nu pot fi analizate şi cenzurate de către instanţă, în lipsa identificării actelor şi a indicării motivelor de nelegalitate ori a temeiului legal care ar sta la baza capetelor de cerere respective.
Tot astfel, instanţa de prim rang a apreciat ca fiind nefondate şi celelalte capete de cerere şi anume aplicarea sancţiunilor penalităţilor, atâta vreme cât nu s-a dovedit că pârâtul a refuzat a se conforma obligaţiei impusă de instanţa privind emiterea ordinului de trecere în rezervă, precum şi cererea de daune morale, nefiind încălcate drepturile fundamentale la libertate, libera circulaţie ori la muncă ale reclamantului, atâta vreme cât acesta avea dreptul să solicite încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi pentru U.M. 2150 Bucureşti şi UM 02192 Constanţa.
În motivarea recursului, pârâtul a considerat că potrivit art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 ofiţeri, maiştrii militari şi subofiţeri pot fi trecuţi în rezervă numai dacă nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii sau unităţi, regula în materie fiind încadrarea şi nu disponibilizarea cadrelor militare.
A mai arătat că potrivit Ordinului MM 169 din 18 octombrie 2001 al ministrului Apărării Naţionale pentru aprobarea „Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată prin Legea nr. 37/2001", dacă există posibilitatea de încadrare, Ministerul Apărării Naţionale nu este obligat să ia act de opţiunea cadrului militar de trecere în rezervă.
A mai apreciat că dacă reclamantul a refuzat propunerea de încadrare, acesta a fost pus la dispoziţie potrivit art. 6 din Ordinul M 169/2001.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului pârâtului şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică, apreciind că recursul este formal întrucât nu prezintă nimic nou faţă de susţinerile din faţa instanţei de fond.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Prin OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată prin Legea nr. 37/2001, guvernul a stabilit unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil.
Din economia de ansamblu a actului normativ evocat rezultă, în mod indubitabil că scopul acestuia este de a asigura protecţia socială a cadrelor militare şi civile afectate ca urmare a reorganizării unor unităţi şi formaţiuni militare odată cu demararea procesului de restructurare a organismului militar.
Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din OG nr. 7/1998, „în perioada de restructurare a armatei, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de lege" textul de lege înserând în continuare condiţiile privind vechimea în serviciu ce trebuie îndeplinite pentru acordarea pensiei militare de serviciu.
În cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi articol se consacră dreptul Ministerului Apărării Naţionale de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1).
Aşadar, atingerea obiectivelor restructurării armatei a impus dreptul Ministerului Apărării Naţionale de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, cu acordarea drepturilor legale, chiar dacă acestea nu solicită pensionarea anticipată.
În acelaşi sens, potrivit art. 8 alin. (1) din OG nr. 7/1998, „cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mică de 20 de ani, pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie neimpozabilă, corespunzătoare vechimii în serviciu (…)".
În raport cu aceste reglementări, rezultă că în mod corect instanţa de prim rang a apreciat că în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaşte, în principal dreptul cadrelor militare de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare.
În acest context, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului potrivit cărora Ministerul Apărării Naţionale nu ar avea obligaţia de a da curs cererilor de trecere în rezervă a personalului militar care a solicitat acest lucru pe perioada procesului de restructurare, cu motivaţia că regula stabilită de OG nr. 7/1998 ar fi încadrarea şi nu disponibilizarea cadrelor militare.
În realitate, opţiunea de trecere în rezervă reprezintă, după cum a reţinut şi instanţa de fond în mod corect, un beneficiu acordat personalului militar tocmai în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei.
Interpretând în mod corect actul dedus judecăţii şi efectuând o aplicare corectă a legii, prima instanţă a constatat că Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM 119 din 29 august 2008 a încălcat dreptul legitim al reclamantului de a opta pentru trecerea sa în rezervă, în ipoteza în care unitatea militară în care este încadrat se restructurează şi nu pentru numirea pe o altă funcţie.
Cum reclamantul a refuzat funcţia de şef birou planificare, înzestrare, supraveghere, cerinţe operaţionale şi normative de înzestrare la resurse din U.M. 02150 Bucureşti, optând pentru trecerea sa în rezervă, pârâtul trebuia să ţină cont de opţiunea reclamantului.
Că dreptul de a opta pentru trecerea în rezervă reprezintă un beneficiu acordat cadrelor militare în perioada restructurării, pe care Ministerul Apărării Naţionale nu-l poate cenzura, rezultă, indubitabil şi din prevederile art. 27 din OG nr. 7/1998.
În conformitate cu acest text de lege, „În funcţie de necesarul de personal al armatei şi de fondurile alocate măsurilor de protecţie socială a personalului disponibilizat, de prevederile actului normativ evocat pot beneficia şi cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unităţi care nu sunt supuse restructurării.
Dacă şi personalul militar din unităţile militare nesupuse restructurării pot beneficia, în anumite condiţii, de dreptul de trecere în rezervă, cu acordarea drepturilor legale aferente, rezultă, cu atât mai mult că acest drept nu poate fi refuzat cadrelor militare din unităţile restructurate.
În aceea măsură, prima instanţă a reţinut corect că analizele efectuate de comisiile de selecţie la care face trimitere recurentul, se rezumă doar la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de OG nr. 7/1998 în cazul când se optează pentru trecerea în rezervă, acestea neavând competenţa de a refuza punerea în aplicare a dreptului de trecere în rezervă conferit de lege.
De altfel, o interpretare contrară a Ordinului ministrului apărării nr. 169/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr. 7/1998 ar înfrânge principiul constituţional al supremaţiei actului normativ cu forţă juridică superioară.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtului Ministerul Apărării Naţionale urmează a fi respins, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat la plata sumei de 500 lei către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi în calitate de reprezentant al UM 02150 Bucureşti şi UM 02192 Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 975/CA din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 500 lei către intimatul-reclamant I.C. reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2982/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2984/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
