ICCJ. Decizia nr. 3065/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3065/2009
Dosar nr. 2314/36/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 31 octombrie 2008 şi înregistrată sub nr. 2314/36/2008 la Curtea de Apel Constanta, reclamantul I.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
a) anularea Ordinului şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. M.M. 119 din 29 august 2008, precum şi a tuturor actelor ulterioare privind raporturile reclamantului de muncă cu UM 02020 Constanţa;
b) suspendarea executării ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 al Statului Major al Forţelor Navale şi a tuturor ordinelor ulterioare privind situaţia militară şi de serviciu a reclamantului;
c) obligarea şefului Statului Major al Forţelor Navale să emită Ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din OG nr. 7/1998 şi ale art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancţiunea unor penalităţi;
d) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului ajutoarele şi plăţile compensatorii prevăzute de art. 7 din OG nr. 7/1998 şi de art. 31 din Legea nr. 138/1999, cu coeficientul de inflaţie, începând cu data de 1 septembrie 2008 până la pronunţare;
e) obligarea Ministerului Apărării să emită Decizia de pensionare a reclamantului, începând cu data de 1 septembrie 2008, cu coeficientul de inflaţie la pensia ce i se va cuveni, de la această dată şi până la pronunţare, sub sancţiunea unor penalităţi;
f) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului drepturile băneşti conforme cu cele avute până la data de 31 septembrie 2006, până la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de inflaţie;
g) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului daune morale în valoare de 75.000, pentru suferinţele la care a fost supus;
h) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este ofiţer, încadrat la UM 02196 Mangalia, unitate aflată în subordinea Statului Major al Forţelor Navale, din cadrul Ministerului Apărării.
În cadrul procesului general de restructurare al armatei, la data de 6 mai 2008 reclamantului i s-a adus la cunoştinţă ordinul privind intrarea în vigoare a noului stat de organizare al unităţii din care face parte, începând cu data de 31 iulie 2008, prin care se reduceau mai multe funcţii, printre care şi aceea pe care era încadrat.
În această situaţie, în conformitate cu prevederile art. l din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul nr. M169/2001 al ministrului Apărării Naţionale, toate cadrele militare din unitate trebuie să-şi exprime opţiunea în scris, dacă doresc să treacă în rezervă, în condiţiile OG nr. 7/1998 sau dacă rămân în continuare în activitate.
Conform reglementărilor militare, procedura de trecere în rezervă sau de menţinere în activitate are şi asemănări, dar şi deosebiri importante, care se referă la procedură, la drept substanţial şi la consecinţe juridice.
Astfel, asemănările se referă la faptul că, potrivit normelor mai sus citate, situaţia cadrelor militare, indiferent de opţiune, este analizată de o comisie aflată la nivelul Statului Major al Forţelor Navale, care are atribuţiuni doar de a face propuneri sau de a aviza propunerile de rămânere în activitate ori de trecere în rezervă, iar situaţia juridică este hotărâtă conform competenţelor, de ministrul Apărării, în cazul ofiţerilor şi de şeful Statului Major al Forţelor Navale, în cazul maiştrilor militari şi subofiţerilor.
De asemenea, sunt prevăzute anumite termene, care trebuie respectate, atât de cadrele militare, cât şi de comandanţi/şefi, în aşa fel încât la data prevăzută în ordin, unitatea să fie restructurată, iar situaţia cadrelor militare lămurită.
În ceea ce priveşte deosebirile, acestea constau, în principal, în faptul că, acele cadre militare care optează pentru trecerea în rezervă, se consideră "disponibilizate" şi se bucură de toate măsurile de protecţie socială, instituite prin OG nr. 7/1998, precum şi prin legislaţia aferentă, primesc anumite sume de bani, sub forma unor ajutoare şi plăţi compensatorii, precum şi pensie militară de serviciu, în funcţie de vechime.
Conform art. 27 din ordonanţă, pot trece în rezervă, bucurându-se de prevederile ordonanţei, chiar şi cadrele militare din unităţile ce nu sunt supuse procesului de restructurare.
Până în prezent, nu a existat niciun caz în armata română şi cu atât mai mult în unitatea reclamantului, prin care să se refuze cererea vreunui cadru militar de a trece în rezervă prin disponibilizare.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, odată ce un cadrul militar şi-a exprimat dorinţa de a trece în rezervă, prin disponibilizare, nimeni, nici comisia, nici comandanţii/şefii şi nici chiar ministrul Apărării nu-l pot menţine cu forţa în activitate, căci astfel s-ar ajunge la „muncă forţată", ceea ce este interzis.
Conform aceloraşi Norme, cadrele militare ale căror funcţii se desfiinţează, dar care optează, totuşi, pentru rămânerea în activitate, sunt supuşi evaluării de către structurile de personal, conform unor criterii valorice, iar comandanţii/şefii fac propuneri de menţinere în activitate pentru cei care îndeplinesc criteriile respective sau propuneri de trecere în rezervă, prin disponibilizare, pentru cei care nu le îndeplinesc.
Cadrele militare care refuză propunerea de numire în funcţia stabilită de comisia de selecţie sunt puse la dispoziţie pe o perioadă de maximum 3 luni, timp în care li se va oferi o nouă funcţie; în cazul în care refuză iarăşi, vor fi trecuţi în rezervă, tot prin disponibilizare.
Întrucât unitatea reclamantului a fost supusă procesului de restructurare, acesta a cerut, în scris, prin raportul nr. A 672 din 08 august 2008, să fie trecut în rezervă, prin disponibilizare.
În această situaţie, trebuia să se ia act de voinţa reclamantului, manifestată în scris şi să se dea curs legal cererii sale, în sensul că şeful Statului Major al Forţelor Navale să emită ordinul de trecere în rezervă, începând cu data de 31 august 2008, întemeiat pe prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din OG nr. 7/1998 şi art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, să i se plătească ajutoarele şi plăţile compensatorii prevăzute de lege şi să se emită Decizia de pensionare, urmând ca pe viitor să se integreze în viaţa civilă.
În loc să procedeze astfel, reclamantul nu a fost disponibilizat, ci, în mod ilegal şi abuziv, prin Ordinul şefului Statului Major al Forţelor Navale, începând cu data de 1 septembrie 2008, a fost eliberat din funcţia pe care o deţinea şi a fost pus la dispoziţia unităţii, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.
În loc să se urmeze procedura specifică acelor cadre militare care optează pentru trecere în rezervă, prin disponibilizare, s-a urmat procedura specifică celor care optează pentru rămânerea în activitate, ceea ce este ilegal şi abuziv.
Prin măsura astfel luată, reclamantul consideră că a fost vătămat în dreptul şi interesul său legitim de a beneficia de măsurile de protecţie socială prevăzute de OG nr. 7/1998, de dreptul la pensie militară de serviciu, de dreptul la libera circulaţie, de dreptul la alegerea liberă a muncii, precum şi de alte drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Din punct de vedere moral, reclamantul consideră că este frustrat şi umilit, întrucât îndeplineşte atribuţiuni inferioare şi incompatibile cu pregătirea sa, fiind auxiliar al unităţii, consideră că a fost nedreptăţit şi discriminat, căci, până acum, toţi colegii reclamantului, aflaţi în situaţii asemănătoare, au fost disponibilizaţi fără probleme, iar reclamantul, datorită stării de incertitudine în care se află, este într-o continuă stare de nervozitate, este permanent stresat, salariul s-a diminuat, iar locul de muncă găsit în viaţa civilă, l-a pierdut.
A susţinut reclamantul că, prin primul raport depus, a îndeplinit şi procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, sens în care a atenţionat, de altfel, şi unitatea ierarhic superioară.
Precizează reclamantul că seria abuzurilor continuă, căci în loc să se conformeze legii şi reglementărilor militare, să se ţină seama de voinţa sa, Statul Major al Forţelor Navale a ordonat ca, până la 15 octombrie 2008, comanda unităţii să înainteze propuneri de încadrare a personalului aflat la dispoziţie, însoţite de rapoartele personale ale celor în cauză, iar în situaţia în care aceştia nu vor opta încadrarea pe o funcţie, vor fi numiţi în funcţii potrivit nevoilor Forţelor Navale.
Solicită a se dispune suspendarea executării ordinului nr. A 33100 din 09 octombrie 2008 al Statului Major al Forţelor Navale şi a tuturor ordinelor ulterioare privind situaţia sa militară şi de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 983/CA din 15 decembrie 2008, a admis, în parte, acţiunea promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamantul I.L.D., a anulat, în parte, Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM 119 din 29 august 2008, cu privire la reclamant, a obligat pârâtul la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului în condiţiile OG nr. 7/1998, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege.
Totodată a respins celelalte capete de cerere şi a obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că unitatea din care face parte reclamantul a primit dispoziţia cu privire la reducerea funcţiilor, în cadrul procesului general de restructurare al armatei, astfel încât toate cadrele militare din unitate au primit ordinul de a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la trecerea în rezervă sau continuarea activităţii.
Reclamantul şi-a exprimat voinţa în scris în sensul de a fi trecut în rezervă prin disponibilizare .
Instanţa de fond a reţinut că unitatea pârâtă, în loc să ia act de voinţa reclamantului, manifestată expres în cererea sa şi să emită ordinul de trecere în rezervă, a procedat la eliberarea din funcţia deţinută şi reclamantul a fost pus la dispoziţia Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale „Viceamirarul Constantin Bălescu", pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării, astfel încât reclamantului i s-a încălcat dreptul prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă.
Instanţa de fond a apreciat că măsura dispusă de unitate, privind punerea la dispoziţie în vederea încadrării, este nelegală, întrucât încalcă un drept legitim al reclamantului, respectiv acela de a putea opta pentru trecerea în rezervă.
Instanţa de fond a apreciat şi cu privire la necesitatea obligării pârâtului la plata drepturilor băneşti până la trecerea în rezervă, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat.
Cu privire la capătul de cerere privind anularea tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu U.M. 02020 Constanţa, instanţa de fond a respins această cerere, deoarece nu poate fi analizată în lipsa individualizării acestor acte şi a motivelor de nelegalitate ce ar exista.
De asemenea, instanţa a respins acordarea penalităţilor solicitate întrucât în cauză nu a fost emis ordinul de trecere în rezervă, obligaţia dispusă de instanţa de fond pentru a se putea verifica conformarea dispoziţiilor impuse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale, fiind invocate motivele de modificare a sentinţei, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât, susţine, în esenţă, prin motivele de recurs formulate, că numai printr-o interpretare greşită a legii, instanţa de fond a reţinut că există temei legal pentru a se dispune trecerea în rezervă a intimatului-reclamant, acesta urmând să beneficieze de măsurile de protecţie socială prevăzute de OG nr. 7/1998.
Temeiul legal pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare este cel precizat de art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, articol conform căruia, ofiţerii maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, „când în urma reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi pe alte funcţii sau unităţi, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale".
Regula în soluţionarea situaţiei cadrelor militare ale căror funcţii se reduc în perioada restructurării Armatei, este încadrarea şi nu disponibilizarea acestora.
În speţă, precizează recurentul-pârât, intimatul-reclamant este cadru militar în activitate cu grad de ofiţer, încadrat la U.M. 02196 Mangalia şi în cadrul procesului de restructurare funcţia ocupată de acesta a fost redusă, aceasta neregăsindu-se pe noul stat de organizare.
Susţine recurentul-reclamant ca în baza art. 3 din Ordinul nr. 169/2001 emis de Ministrul Apărării Naţionale pentru aprobarea „Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată prin Legea nr. 37/2001" , s-a procedat la evaluarea intimatului-reclamant de către Comisia de Selecţie, acesta fiind ierarhizat şi propus pentru a fi încadrat într-o altă funcţie, dar întrucât a refuzat propunerea de încadrare făcută s-a procedat potrivit art. 6 din Ordin în sensul punerii la dispoziţie a acestuia pe o perioadă de 3 luni prin Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale din M.O. nr. 120 din 29 august 2008.
Concluzionează recurentul în sensul că intimatul-reclamant nu se află în situaţia prevăzută de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 astfel că anularea Ordinului contestat de către instanţa de fond este greşită.
Solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată prin Legea nr. 37/2001, guvernul a stabilit unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, aceste măsuri urmând a se aplica în perioada restructurării organismului militar.
Potrivit art. 6 alin. (1) din OG nr. 7/1998 „în perioada de restructurare a armatei, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege", textul de lege reglementând în continuare condiţiile necesare a fi îndeplinite pentru dreptul la pensie militară de serviciu.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege se referă la atributul Ministerului Apărării Naţionale, care poate dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv beneficiind la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1).
Ca atare, aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaşte dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea unor drepturi, acestea rezultând din prevederile art. 8 alin. (1), care stipulează „Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mare de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie, corespunzătoare vechimii în serviciu".
În raport cu aceste reglementări, este clar stabilit dreptul intimatului-reclamant de a opta pentru trecerea în rezervă, cu atât mai mult cu cât intimatul-reclamant nu a fost menţinut pe aceeaşi funcţie, ci i s-a oferit o altă funcţie pe care de altfel a refuzat-o.
În situaţia în care recurentul-pârât considera că intimatul-reclamant nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a ocupa funcţia pe care a avut-o, recurentul-pârât trebuia să dea eficienţă opţiunii formulate, aceea de trecere în rezervă.
În acest sens sunt şi dispoziţiile Ordinului Ministrului Apărării nr. 169/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr. 7/1998 care stabilesc procedura de restructurare şi care prevăd că „în situaţia în care cadrele militare puse la dispoziţie refuză oferta de numire în funcţia vacantă propusă, vor înainta comandanţilor structurilor militare rapoarte scrise prin care vor solicita trecerea în rezervă în condiţiile ordonanţei şi vor menţiona articolul pentru care optează".
Susţinerea recurentului-pârât cum că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, conform căruia se poate da curs opţiunii de trecere în rezervă ca urmare a reorganizării unităţii şi a reducerii unei funcţii din statul de organizare, numai atunci când nu sunt posibilităţi pentru ca persoana solicitantă să fie încadrată în altă funcţie sau unitate, este aşadar neîntemeiată.
De altfel, aşa cum susţine intimatul-reclamant, prevederea de la art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, nu face altceva decât să sublinieze faptul că disponibilizarea cadrelor militare trebuie să se desfăşoare numai cu respectarea legii, şi anume doar în acele situaţii în care, în urma reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, nu sunt posibilităţi pentru a fi încadrate în alte funcţii sau unităţi, precum şi pentru alte nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale.
Or, în speţă, intimatului reclamant i s-a propus spre încadrare o altă funcţie, aceea de instructor şef în catedra de arme de marină la instrucţie şi educaţie din Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale, funcţie cu care reclamantul nu a fost de acord, optând pentru trecerea în rezervă, opţiune ce nu i-a fost respectată, prin Ordinul atacat fiind pus la dispoziţia Şcolii pe o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.
Interpretând în mod corect actul dedus judecăţii şi făcând o aplicare corectă a legii, instanţa de fond a stabilit în mod just că Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. M0 – 119 din 3 noiembrie 2008 a încălcat un drept legitim al reclamantului-intimat, acela de a putea opta, în situaţia în care unitatea militară este supusă restructurării, la trecerea în rezervă potrivit OG nr. 7/1998.
Însăşi sintagma folosită de legiuitor în art. 6 alin. (1) din OG nr. 7/1998 „pot trece în rezervă", semnifică posibilitatea de exercitare sau nu a dreptului respectiv şi nu a existenţei unei simple vocaţii în favoarea cadrelor militare respective.
Cât priveşte evaluarea de către Comisia de Selecţie la care face referire recurentul-pârât, este de observat că aşa cum a reţinut şi instanţa de fond „competenţa acestei comisii este stabilită prin MRU – 1/9, Metodologia privind modul de soluţionare a situaţiilor personalului militar şi civil din structuri ale Ministerului Apărării Naţionale, în cuprinsul acestei Metodologii fiind proceduri conform cărora sunt supuse evaluării numai cadrele militare care optează pentru menţinerea în activitate, iar pentru cele care optează pentru trecerea în rezervă nu sunt verificate decât aspectele legate de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în OG nr. 7/1998 pentru trecerea în rezervă, urmând a se face propuneri în acest sens.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, pârâtul fiind obligat la emiterea ordinului de trecere în rezervă cu respectarea condiţiilor prevăzute de OG nr. 7/1998, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege, sentinţă ce urmează a fi menţinută.
Recursul se priveşte astfel ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.
Dată fiind dezlegarea dată recursului, în raport cu natura şi gradul de complexitate a cauzei, în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat către intimatul-reclamant la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, acordate prin apreciere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 983/CA din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată, prin apreciere, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3062/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3070/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
