ICCJ. Decizia nr. 3059/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3059/2009
Dosar nr. 6481/2/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, înregistrată la data de 27 octombrie 2008, reclamanta P.C., a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata sporului privind suplimentul postului in procent de 25% din salariul de bază şi a sporului privind suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, sume calculate şi actualizate conform indicelui de inflaţie la data plăţii, aferente perioadei 2004 - 2006 şi din 2006 până în prezent, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, se arată că aceasta este întemeiată având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 [devenit art. 31 alin. (1) după republicare], aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003, care se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Se susţine că, din data de 22 martie 2004, până la data de 1 ianuarie 2007. drepturile salariale solicitate au fost suspendate în mod nelegal prin art. 44 din OUG nr. 92/2000, fapt ce contravine art. 41 şi art. 53 din Constituţia României, respectiv art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. d) C. muncii, care prevăd în mod imperativ că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaţilor fiindu-le garantat dreptul la egalitate de şanse şi de tratament.
Suspendarea celor drepturi nu echivalează cu înlăturarea lor, cât timp nicio dispoziţie legală nu le-au înlăturat existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce prevede aceste drepturi.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Precizează reclamanta că, în speţă, drepturile solicitate sunt prevăzute în dispoziţiile art. 31 alin. (1), iar prin art. 117 din Legea nr. 188/1999 s-a statuat că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative şi penale, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. d) C. muncii, prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unei tranzacţii, renunţări sau limitări .
Fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de serviciu, suplimentele nu puteau fi anulate prin acte normative de suspendare, acte ce nu conţin vreo referire la desfiinţarea dreptului la suplimente.
Suspendarea exerciţiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Se mai arată că, prin diferite sentinţe judecătoreşti, mai multe instituţii din ţară au fost obligate la plata efectivă a celor două suplimente.
Dispoziţiile art. 16 din Constituţia României, statuează că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări, şi nu există nicio raţiune pentru ca aceste drepturi să li se acorde lunar şi să continue să fie acordate până la încetarea raporturilor de serviciu.
În drept, cererea se întemeiază pe prevederile art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, art. 16, art. 41 şi art. 53 din Constituţie, art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. d) C. muncii, art. 1082 C. civ. şi altele.
În dovedirea calităţii procesuale active, reclamanta a depus copia carnetului de muncă, legislaţie, practică judiciară, plângerea prealabilă, precum şi note scrise, solicitând judecata cauzei în lipsă.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, a solicitat instanţei respingerea acţiunii reclamantei ca prematur introdusă, considerând că, în cauză, deopotrivă are calitate procesuală pasivă şi M.A.D.R. ce ar trebui introdus în cauză în calitate de ordonator principal de credite.
Pe fondul cererii, se solicită respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât nu există bază legală pentru calcularea (cuantificarea) şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului gradului, întrucât conform proiectului ce reglementează modul unic de stabilire a salariilor funcţionarilor publici, instituit conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, atât salariul de bază cât şi suplimentul postului se calculează în puncte.
Se mai arată că salarizarea funcţionarilor publici este prevăzută de OG nr. 6/2007 şi OG nr. 9/2008, şi în acestea nu se regăsesc sporurile solicitate de reclamantă sub denumirea respectivă şi nici cuantumul acestora în exprimare numerică ori procentuală.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale sale pasive cu susţinerea că în mod eronat, pretenţiile reclamantei s-au îndreptat împotriva a sa deşi între reclamantă şi acest minister nu există nici un raport de natură obligaţională; M.F.P. nefiind ordonator principal de credite pentru reclamantă , ci M.A.D.R.
Pe fondul cererii reclamantei, pârâtul M.F.P. apreciază că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât cuantificarea suplimentelor nu este posibilă, iar în cazul în care s-ar aprecia că libertatea contractuală a părţilor este suplinită de legiuitor, devine imposibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar pe de altă parte, nici un act normativ în vigoare nu prevede un procent corespunzător pentru procentele solicitate; reclamanta solicitând în fapt instanţei să reglementeze o omisiune legislativă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 379 din 3 februarie 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Finanţelor Publice, a respins acţiunea reclamantei P.C., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins excepţia de prematuritate a introducerii cererii invocată de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ca nefondată, a respins acţiunea formulată de reclamantei P.C., ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât Ministerul Finanţelor Publice nu se află cu reclamanta în nici un raport de natură obligaţională, raportul de serviciu existând între reclamantă şi pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, instituţie publică ce are personalitate juridică şi calitate de ordonator secundar de credite, din acest motiv nejustificându-se nici cererea de introducere în cauză a Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Referitor la excepţia prematurităţii acţiunii, s-a apreciat că este nefondată, întrucât raportul de serviciu, asimilabil raportului de muncă, face ca procedura administrativă să nu fie obligatorie.
Pe fondul cauzei, pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, deşi drepturile solicitate au fost prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 în forma republicată a legii în 2007, în condiţiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului şi a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi ar presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanţă ar reprezenta o nesocotire a deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008, în sensul că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să creeze norme pe cale judiciară şi nici să se substituie legiuitorului sau executivului în privinţa acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care, în prezent, nu este pasibil de exercitare efectivă.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
Recurenta a susţinut, în esenţă că drepturile solicitate i se cuvin, în calitate de funcţionar public, în temeiul art. 29 alin. (1), devenit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, menţinut prin OG nr. 6/2007.
Că, deşi acordarea acestor drepturi a fost suspendată în perioada 2004 – 2006 prin mai multe acte normative, suspendarea nu echivalează cu anularea drepturilor, astfel încât respectivele drepturi trebuiau acordate retroactiv, în considerarea art. 1 din Protocolul la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.
S-a mai susţinut că situaţia de fapt este identică cu cea a acordării primelor de concediu, sens în care s-a invocat Decizia LXXVII din 5 noiembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază.
b) sporul pentru vechime în muncă.
c) suplimentul postului.
d) suplimentul gradului.
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
În aplicarea acestor dispoziţii, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici care reglementează acordarea acestor drepturi salariale.
Întrucât acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, nu există bază legală pentru calcularea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor drepturi salariale este necesară existenţa unor dispoziţii date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective.
În condiţiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului şi a suplimentului gradului, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanţă în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008.
Având în vedere că, în raport cu cele expuse, sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva sentinţei civile nr. 379 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3055/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3061/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
