ICCJ. Decizia nr. 3123/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3123/2009
Dosar nr. 683/42/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti reclamantul D.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, constatarea nulităţii absolute parţială a Ordinelor nr. 161, 162 şi 163 din 14 martie 2008 emise de pârât referitor la dispoziţiile art. 2 prin care „ se interzice schimbarea destinaţiei obiectivelor propuse a fi construite", restituirea sumei de 200.588 lei reprezentând diferenţă taxă de scoatere definitivă din fondul forestier şi obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin sentinţa nr. 31 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 1995/42/2007, instanţa a constatat aprobată tacit cererea reclamantului privind emiterea ordinului de scoatere definitivă din fondul forestier a terenurilor, cu scutire de plata despăgubirilor, MADR fiind obligat la emiterea ordinului în termen de 5 zile de la pronunţare. constatându-se că documentaţia întocmită de D.C. pentru obţinerea ordinelor s-a făcut cu respectarea Legii nr. 26/1996, a Legii nr. 18/1991 şi OG nr. 96/1998.
S-a precizat că după pronunţarea sentinţei, dar cu o întârziere de peste 30 de zile, la 14 martie 2008, pârâtul a emis ordinele respective dar la art. 2 al fiecăruia s-a menţionat că este interzisă schimbarea destinaţiei obiectivelor pentru care au fost emise, o astfel de dispoziţie fiind nulă de drept, întrucât la data soluţionării cauzei de Curtea de Apel Ploieşti nu exista vreo reglementare în sensul celor menţionate în articolul contestat, apreciindu-se că acestea constituie o îngrădire a dreptului de proprietate al reclamantului, în absenţa unui temei legal, fiind încălcat art. 480 C. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
S-a mai susţinut de că la data formulării cererilor de scoatere din fondul forestier a terenurilor, 5 noiembrie 2007, erau incidente dispoziţiile Ordinului nr. 416/2006, în baza căruia a achitat suma de 938.400 lei, reprezentând taxă scoatere din fondul forestier, însă, prin ordinele contestate s-a stabilit o diferenţă de taxă de încă 200.588 lei, conform Ordinului 933/2007, ce nu putea fi aplicat retroactiv, că reîntregirea plăţii este ilegală, fiind o plată făcută fără temei legal.
La data de 22 septembrie 2008 pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii plângerii prealabile solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât, cele trei ordine a căror nulitate parţială a solicitat au fost comunicate reclamantului la 14 martie 2008 sub semnătură, în cauză fiind incidente dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. Pârâtul a considerat că reclamantul trebuia să formuleze plângere prealabilă în 30 de zile de la data comunicării actului, însă plângerea a fost formulată la 29 aprilie 2008, cu o întârziere de peste 14 zile.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că acţiunea este neîntemeiată întrucât pretenţia reclamantului de anulare a art.2 din cele trei ordine este nefondată în condiţiile în care acesta este ţinut să execute numai lucrările pentru care a pretins şi obţinut avizul favorabil.
De asemenea s-a arătat că şi capătul de cerere privind restituirea diferenţei de taxă de scoatere din fondul forestier este neîntemeiat, întrucât, sentinţa despre care face vorbire reclamantul a fost pronunţată la 5 februarie 2008, iar la această dată erau în vigoare dispoziţiile Ordinului nr. 933/2007, plata efectuându-se conform dispoziţiilor legale.
Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 246 din 24 noiembrie 2008 Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, că reclamantul a formulat plângerea prealabilă în 29 aprilie 2008, însă nu a fost respectat termenul de 30 de zile statuat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R, întrucât cele trei ordine i-au fost comunicate la data de 14 martie 2008, conform menţiunilor efectuate personal de acesta pe înscrisuri. Or, de la această dată curge termenul de 30 de zile, ce se calculează pe zile libere conform art. 101 C. proc. civ., împlinindu-se la 14 aprilie 2008.
Referitor la apărarea reclamantului, potrivit căreia, în cauză este aplicabil termenul de 1 an, înăuntrul căruia se poate promova acţiune în instanţă, instanţa de fond a înlăturat-o deoarece pârâtul nu a invocat tardivitatea introducerii acţiunii, ci pe aceea a plângerii prealabile, ce trebuie promovată în termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.
Instanţa de recurs.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul D.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susţinut că greşit a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă, întrucât era aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 R, existând motive temeinice care au justificat formularea plângerii prealabile peste termenul de 30 zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R.
A precizat că nu a ridicat ordinele personal, că în perioada respectivă s-a aflat sub îngrijiri medicale, prezentând în acest sens adeverinţa medicală care atesta starea de boală, situaţie în care se impunea repunerea în termenul de formulare a plângerii prealabile .
Examinând motivele de recurs, actele cauzei şi legislaţia aplicabilă, Înalta Curte constată următoarele:
Legislaţia aplicabilă.
Legea nr. 554/2004 R art. 7 alin. (1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, daca aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Art. 7 alin. (7): Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.
Situaţia de fapt în cauză.
Reclamantul D.C. a depus la instanţa de fond (fila 353) adeverinţă medicală din care rezultă că începând cu 10 martie 2008 a prezentat diagnosticul de varicelă pulmonară, prin care a înţeles să dovedească motivele temeinice pentru care s-a formulat plângerea prealabilă peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R.
Instanţa de fond a considerat că acest act medical nu probează existenţa motivelor temeinice, întrucât nu conţine recomandări speciale care l-ar fi împiedicat să se prezinte să ridice ordinele.
Înalta Curte apreciază că starea de boală dovedită cu actul medical coroborată cu menţiunile din carnetul de sănătate, depus la instanţa de recurs atestă existenţa unei împrejurări obiective care justifică formularea plângerii prealabile cu întârziere.
La adoptarea acestei soluţii trebuie avute în vedere elementele de notorietate privind varicela care este o boală contagioasă, şi impune restricţionarea deplasărilor în afara domiciliului.
În consecinţă, se apreciază că sunt incidente în cauză prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, în sensul că motivele temeinice sunt dovedite, astfel că plângerea se putea formula şi peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Întrucât plângerea prealabilă s-a introdus în intervalul termenului de 6 luni, se constată că soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, este nelegală, probele administrate în cauză atestă existenţa unor motive temeinice de împiedicare a exercitării recursului graţios în termenul de 30 zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R.
Soluţia instanţei de recurs.
În aceste condiţii în baza art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) teza finală, se va casa sentinţa primei instanţe cu trimitere la aceeaşi instanţă pentru a judeca pricina pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.C. împotriva sentinţei civile nr. 246 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3102/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3126/2009. Contencios → |
|---|
