ICCJ. Decizia nr. 3081/2009. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3081/2009
Dosar nr. 1723/36/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei SC S.M.P.R. SRL Constanţa în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.F.P. Constanţa şi A.N.V. – D.R.A.O.V. Constanţa.
De asemenea, instanţa a respins cererea de suspendare a actului administrativ atacat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a importat anvelope uzate din Germania în vederea comercializării şi a beneficiat de facilităţi tarifare, la data vămuirii, prevăzute de tariful vamal pe anii 2003 – 2006 pentru mărfurile provenite din U.E.
Cu ocazia verificării operaţiunilor vamale de import (conform art. 100 C. vam.), cu privire la îndeplinirea condiţiilor de acordare a facilităţilor tarifare, organul de control a constatat că anvelopele importate au fost vândute, în aceeaşi stare în care se aflau la data efectuării importului, fără a fi reşapate sau folosite ca deşeuri, rezultând că reclamanta nu avea dreptul la facilităţile vamale aplicate.
Instanţa de fond a constatat că în mod corect a fost întocmită Decizia de regularizare a situaţiei în temeiul procesului-verbal de control încheiat, pentru obligaţiile de plată reţinute, întrucât regimul vamal acordat iniţial a avut în vedere că mărfurile vor urma regimul tarifar „exceptat" prin îndeplinirea condiţiile acordării acestui regim şi anume vor avea destinaţia reşapării sau folosirii lor ca deşeuri.
Instanţa a reţinut că reclamanta a comercializat anvelopele pe piaţa internă în starea în care au fost introduse în ţară, astfel încât sarcina reclamantei de a achita taxele vamale a luat naştere întrucât a utilizat mărfurile în alte scopuri decât cele stabilite de legiuitor pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale.
În drept s-a reţinut că importul nu îndeplinea condiţiile de acordare a facilităţilor tarifare fiscale prevăzute de art. 5 din Protocolul încheiat la 27 decembrie 2001 referitor la definirea noţiunii de produse originare, anexă la Acordul European ce a instituit asocierea între România şi Statele membre U.E., potrivit cărora, „sunt considerate ca produse obţinute în întregime în Comunitate sau în România, lit. h) articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reşapării sau folosite ca deşeuri".
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs SC S.M.P.R. SRL Constanţa, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că, în conformitate cu art. 55 din regulamentul vamal aprobat prin HG nr. 707/2006 şi art. 16, 32 din Protocolul din 25 ianuarie 1997 referitor la definirea noţiunii de „produse originare" – ratificat prin OUG nr. 192/2001, a depus, la data importului, toate actele din care rezulta provenienţa şi destinaţia mărfii importate, respectiv:
a)- actele de provenienţă şi însoţire a mărfii (declaraţie vamală, factură externă, actul de însoţire a mărfii eliberat de vama germană, etc).
- declaraţia specială de pe factura externă (condiţie alternativă certificatului de circulaţie euro 1);
- certificatul de calitate şi garanţie a mărfii care atestă următoarele: "cauciucurile sunt folosite şi nu reprezintă deşeuri";
b)- raportul întocmit de Vama germană (Anexa 2 la recurs) pentru "verificarea regimului fiscal " în baza art. 193 si art. 194 din Cod fiscal german, Protocolului nr. 4 şi Acordului CE/România atestă de asemenea în concluzie că "mărfurile exportate sunt produse de provenienţa CE şi fac parte din cadrul mărfurilor cu regim de circulaţie în România", iar "declaraţia de provenienţă la factura RG/16/0106 din 11 ianuarie 2006 a fost emisă corect din punct de vedere legal de către firma verificată".
c)- procesele-verbale de constatare emise de Registrul Auto Român RA - Depart. Omologări de tip - Colectivul încercări anvelope, la aceeaşi dată cu fiecare declaraţie vamală de import, documente din care reieşea în mod neechivoc destinaţia pe care bunurile importate urmau să o aibă, şi anume comercializare pe teritoriul României, starea lor tehnică permiţând montarea lor pe autovehicule;
d)- adresa emisă de M.F.F. din Germania, care atesta că:
"O dată cu publicarea în VFS N (NT - abreviere text) 50 2002, nr. 358 din 30 august 2002, s-a anulat printre altele, prevederea administrativă Z 4210, parag. 20 a, potrivit căreia se va considera suficientă dovada proprietăţii originale după ţara de fabricaţie vulcanizată a anvelopelor uzate. Această măsură a fost necesară, mai ales pentru a garanta o aplicare unitară a principiului documentaţiei pentru materiile prime utilizate sau produsele fabricate pentru toţi agenţii economici";
"În măsura în care anvelopele au fost folosite în ţara de import la extragerea materiilor prime, la recondiţionare sau ca deşeuri şi această utilizare poate fi confirmată, este posibilă o adeverire a provenienţei şi în aceste cazuri (vezi art. 5, Prot. - NT: abreviere text - din Convenţia Europa UE/România);
e)- licenţa eliberată de M.C.I. din România pentru importul de cauciucuri cu uzură pentru comercializare, şi dovada că R.A.R. a acceptat că mărfurile pot fi comercializate.
Se arată astfel că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că societatea nu a justificat acordarea regimului vamal preferenţial, determinat de originea comunitară a mărfii importate.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a susţinut că mărfurile ce au făcut obiectul importurilor verificate (anvelope uzate) au beneficiat de scutirea de taxe vamale în calitate de „produse obţinute în întregime în Comunitate" în sensul art. 5 din Protocolul nr. 4, anexă la Acordul European, ce instituie asocierea între România, pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte – ratificat prin O.U.G nr. 192 din 27 decembrie 2001. Potrivit articolului menţionat „Sunt considerate ca obţinute în întregime în Comunitate sau în România următoarele:
a) produsele minerale extrase din solul sau subsolul lor marin;
b) produsele vegetale recoltate acolo;
c) animalele vii născute şi crescute acolo;
d) produse ale animalelor vii crescute acolo;
e) produsele obţinute din vânătoare şi din pescuit;
f) produse ale pescuitului marin şi alte produse scoase din mare în afara apelor teritoriale ale Comunităţii sau ale României de către vasele lor.
g) produsele fabricate la bordul vaselor lor uzină exclusiv din produsele la care se face referire la pct. f);
h) articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reşapării sau folosite ca deşeuri;
i) deşeurile şi reziduurile rezultate din operaţiuni de producţie;
j) produsele extrase din solul sau subsolul marin în afara apelor lor teritoriale, cu condiţia ca ele să aibă drepturi de exploatare exclusivă a acelui sol sau subsol;
k) mărfurile produse acolo, exclusiv din produsele menţionate la pct. a) - j)".
Din analiza gramaticală şi logică a textului de lege citat rezultă că singura ipoteză în care se regăsesc anvelopele uzate este cea de la lit. h)) („anvelope uzate destinate reşapării sau folosite ca deşeuri"), orice altă categorie de produse, de la lit. a)- g) şi i) – k), fiind alte produse decât anvelopele (uzate sau neuzate).
În consecinţă, reclamanta-recurentă nu putea susţine că nu ar fi existat condiţia „reşapării sau folosirii ca deşeuri" a anvelopelor pentru a beneficia de scutirea de taxe vamale, astfel că în mod legal a fost stabilită datoria fiscală a acesteia, în cadrul procedurii pre văzută de art. 100 C. vam.
De altfel, această soluţie a fost adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, într-o speţă similară, soluţionată prin Decizia nr. 3601 din 7 iunie 2005, în cadrul Dosarului nr. 6883/2004.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.M.P.R. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3050/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3083/2009. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
