ICCJ. Decizia nr. 3092/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3092/2009
Dosar nr. 6184/2/2008
Şedinţa publică de Ia 4 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.F.R. obligarea acestora la plata sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie defalcat pe fiecare lună, până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în perioada menţionată aveau calitatea de poliţişti de frontieră şi că trebuiau să beneficieze de drepturile reclamate, potrivit art. 6 din OG nr. 38/2003, dar că ulterior aceste dispoziţii au fost suspendate printr-o serie de legi succesive, opinând că legile de suspendare ar contraveni unor prevederi constituţionale.
Prin întâmpinare, pârâtul M.A.I. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât drepturile pretinse de reclamant au fost suspendate prin lege şi a chemat în garanţie pe M.F.P.
Prin sentinţa civilă nr. 3470 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului A.G. şi a obligat pârâţii M.A.I. şi I.G.P.F.R. la plata către reclamant a drepturilor băneşti reprezentând spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru anul 2005, conform vechimii, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective. A respins ca nefondată cererea de chemare în garanţie a M.F.P.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de funcţionar public cu statut special în cadrul poliţiei de frontieră şi potrivit 6 din OG nr. 38/2003 avea dreptul la spor de fidelitate pe anul 2005.
A apreciat instanţa de fond că normele legale prin care s-au suspendat drepturile pretinse de reclamant contravin normelor constituţionale şi a constatat că acestea nu mai erau în vigoare la data sesizării instanţei.
A mai reţinut că suspendarea exerciţiului unui drept nu echivalează cu stingerea dreptului respectiv, având ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării acestuia.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a M.F.P., instanţa de fond a apreciat că ordonatorul principal de credite, respectiv pârâtul M.I.R.A. are obligaţia de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, care se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar.
Împotriva sentiţei civile arătate a declarat recurs pârâtul I.G.P.F.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul - recurent a arătat că drepturile pretinse de reclamant au fost suspendate prin OUG nr. 118/2004, ceea ce a produs o restrângere temporară a dreptului în sensul că pentru perioada de suspendare dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003 care conferă dreptul, nu mai pot produce efecte juridice.
A mai arătat că în condiţiile în care dispoziţiile legale care au instituit drepturile pretinse au fost suspendate, în conformitate cu Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice în bugetul I.G.P.F.R. pe anul 2005 nu au mai fost prevăzute sumele pentru plata acestor drepturi, ceea ce ar pune recurentul în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a hotărârii instanţei în cazul în care aceasta ar rămâne definitivă şi irevocabilă.
În conformitate cu art. 6 din acelaşi act normativ pentru activitatea desfăşurată în sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Prin OUG nr. 118/2004, exerciţiul dreptului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat pentru anul 2005.
Înalta Curte observă că motivul de recurs al pârâtului I.G.P.F.R., relativ la împrejurarea că suspendarea drepturilor solicitate ar fi condus la restrângerea temporară a acestora, nu poate fi primit.
Instituţia juridică a suspendării nu presupune stingerea dreptului suspendat, acesta continuând să existe, operând doar o întrerupere temporară a exerciţiului dreptului.
Întrucât perioada de suspendare s-a scurs, titularul dreptului poate solicita valorificarea acestuia pentru perioada când dreptul a fost suspendat, doctrina şi practica judiciară având caracter unanim în această materie.
Imposibilitatea angajatorului de a achita drepturile legale cuvenite reclamantului din motivul invocat de recurent potrivit căruia sumele reprezentând contravaloarea drepturilor nu ar fi fost prevăzute în bugetul acestui ordonator de credite pentru anul 2005 nu are niciun fel de relevanţă, în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de judecată.
Prima instanţă a recunoscut existenţa drepturilor pretinse de reclamant şi a obligaţiei corelative de plată a acestora aparţinând pârâţilor, în baza temeiurilor legale evocate şi a probatoriului administrat în cauză.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul pârâtului I.G.P.F.R. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.G.P.F.R., împotriva sentinţei civile nr. 3470 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2305/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3094/2009. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
