ICCJ. Decizia nr. 3603/2009. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3603/2009
Dosar nr. 2946/109/2008
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanta SC I.P. SRL Piteşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeş, anularea deciziei din 31 iulie 2008 emisă de aceasta şi restituirea sumei de 568.490 lei, impozit suplimentar şi majorări de întârziere.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin Decizia atacată s-a stabilit nelegal şi netemeinic că societatea datorează impozit suplimentar pe profit, ca urmare a înstrăinării unor active din patrimoniul său.
A arătat reclamanta că în luna noiembrie 2007 a procedat la reevaluarea activelor corporale - terenuri - impus de evoluţia pieţei imobiliare, iar diferenţele provenite din această reevaluare s-au înregistrat în contabilitate prin debitarea contului 211 „Terenuri" şi creditarea contului 105 „Rezerve din evaluare", cu suma de 3.436.088 lei.
În luna decembrie a aceluiaşi an au fost vândute o parte din active, situate în comuna Călineşti, Judeţul Argeş, cu suma de 3.700.000 lei, efectuându-se operaţiunile în contabilitate, în sensul că la contul 411 „ Clienţi" = 7583 „Venituri din vânzarea activelor" reclamanta a înregistrat suma de 3.700.000 lei, iar la contul nr. 6583 „Cheltuieli privind activele cedate" = 211 „Terenuri" a înregistrat suma de 3.572.880 lei.
A susţinut reclamanta că această înregistrare a fost greşit interpretată de către organul fiscal, care a considerat că suma provenită din reevaluare reprezintă „elemente similare veniturilor impozabile purtătoare de impozit pe profit".
Reclamanta a invocat prevederile art. 22 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 şi dispoziţiile pct. 57.1. din HG nr. 44/2004, potrivit cărora surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale - care a fost anterior deductibil, se impozitează numai la momentul modificării destinaţiei rezerve, ceea ce nu este cazul în speţă.
Rezerva constituită din reevaluare nu are niciun punct comun cu activul şi nu urmează în niciun caz evoluţia sau circuitul acestuia, acest impozit neputând fii declarat exigibil la data vânzării activului care l-a generat.
Prin sentinţa civilă nr. 517/CF din 10 noiembrie 2008, Tribunalul Argeş a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinând incidenţa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că suma contestată depăşeşte valoarea de 500.000 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, iar la termenul de judecată din 4 februarie 2009 reclamanta a solicitat proba cu expertiză contabilă, probă respinsă de instanţă în raport cu obiectul dedus judecăţii, respectiv acela de a stabilii dacă este sau nu corectă includerea în profitul impozabil al anului 2007 a rezervelor constituite din reevaluarea activelor, o atare interpretare constituind apanajul instanţei de judecată şi nu al expertului.
Prin Decizia nr. 46/F-C din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că interpretarea dată de reclamantă este eronată, întrucât surplusul de 3.436.088 lei este câştig realizat la momentul ieşirii terenului din patrimoniu.
Aşadar, a reţinut prima instanţă, nu schimbarea destinaţiei rezervelor impune plata impozitului, ci vânzarea activului în care este incorporat surplusul din evaluare, ce devine câştig realizat supus impozitării.
Având în vedere că rezervele aferente activelor vândute au fost deductibile din profitul impozabil respectiv în contul corespunzător cheltuielilor privind activele cedate, la momentul înregistrării ieşirii din patrimoniu a activelor reclamanta trebuia sa ia în calcul la determinarea corectă a profitului impozabil rezervele din reevaluare ca şi elemente similare veniturilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC I.P. SRL, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 22 alin. (5) Cod fiscal şi dispoziţiile pct. 571 din HG nr. 44/2004, prevederi ce stabilesc în mod expres în ce situaţie rezerva anterior dedusă se include în veniturile impozabile.
Astfel, condiţia esenţială în acest sens este ca rezerva să fie redusă sau anulată datorită modificării destinaţiei rezervei, a distribuirii acesteia către participanţi sub orice forma, lichidarea, divizarea, fuziunea contribuabilului sau orice alt motiv.
Apreciază recurenta că folosind metoda de interpretare per a contrario a dispoziţiilor enunţate, rezultă că menţinerea rezervei care a fost dedusă anterior în contul special de rezerve nu se include în veniturile impozabile, astfel încât asupra acesteia nu se poate aplica cota de impozitare.
Susţine recurenta că înregistrarea şi menţinerea în capitalurile proprii, respectiv conturile de rezerve sau rezultatul reportat analitice distincte a rezervelor constituite pe baza unor acte normative nu se consideră modificarea destinaţiei sau distribuţiei.
Recurenta invocă adresa M.E.F., D.G.L.I.D., potrivit căreia în situaţia în care surplusul de reevaluare respectiv este menţinut într-un cont de rezervă, prevederile art. 22 alin. (5) Cod Fiscal în sensul impozitării acestui surplus de valoare nu sunt aplicabile.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed:
În conformitate cu prevederile art. 19 Cod Fiscal profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Teza finală a acestui text de lege stipulează că la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Cu referire la textul de lege mai sus menţionat, pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, precizează ca exemplu de elemente similare veniturilor rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situaţia în care au fost deductibile.
Aşadar, din economia celor două prevederi rezultă fără echivoc că la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, acestea reprezentând, în accepţiunea Codului Fiscal, elemente similare veniturilor.
Prevederile invocate de recurentă, respectiv art. 22 alin. (5) Cod Fiscal şi pct. 571 din HG nr. 44/2004, vizează situaţii precum modificarea destinaţiei rezervei, distribuirea acesteia către participanţi, stabilind că surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale se impozitează la momentul efectuării operațiunii.
Or, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, nu schimbarea destinaţiei rezervelor impune în cazul de faţă plata impozitului, ci vânzarea activului în care este încorporat surplusul din evaluare ce devine câştig realizat, supus impozitării.
Interpretarea prevederilor pct. 571 din HG nr. 44/2004 realizată de recurentă nu poate fi primită în contra dispoziţiilor art. 19 Cod Fiscal, text de lege ce stipulează în mod expres că la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor potrivit normelor de aplicare, constituind astfel de elemente rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în cazul în care au fost deductibile.
În atare situaţie, după cum a reţinut şi prima instanţă, reclamanta trebuia să ia în calcul la determinarea corectă a profitului impozabil rezervele din reevaluare ca şi elemente similare veniturilor şi să le înscrie în declaraţia privind impozitul pe profit pe anul 2007.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.P. SRL împotriva deciziei nr. 46/F-C din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3470/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3771/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
