ICCJ. Decizia nr. 310/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 310/2009
Dosar nr. 510/3/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., în prezent M.A.I., obligarea acestuia la plata sporului de fidelitate pe anul 2006.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în anul 2006 a fost încadrat în funcţia de specialist principal în aparatul central al instituţiei pârâte, iar ! prin Ordinul ministrului nr. S/11/3207/09 mai 2007 a fost pensionat în gradul III de invaliditate.
La data de 8 aprilie 2008 reclamantul P.T. a depus o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a învederat faptul că; solicită plata sporului de fidelitate şi pe anul 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1219 din 16 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.T., a obligat pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) la plata sporului de fidelitate pe anul 2005 şi a respins capătul de cerere privind plata sumelor cu acelaşi titlu pe anul 2006.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că aplicarea dispoziţiilor cu privire la sporul de fidelitate a fost suspendată pentru anul 2005, suspendare care însă nu echivalează cu anularea dreptului, dar care are a avut ca efect întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune, prescripţie care se calculează de la data încetării ultimei suspendări. Instanţa a avut în vedere, prin analogie, Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEprivind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG nr. 83/2000, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.), întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a arătat că sporul de fidelitate cuvenit reclamantului pentru anul 2005 a fost plătit acestuia, „din eroare", în momentul executării sentinţei civile nr. 2712 din 01 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, privind obligarea M.I.R.A. la plata primei de concediu corespunzătoare perioadei 2004 - 2006, şi, în consecinţă, acţiunea formulată de acesta a rămas fără obiect.
Analizând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Aspectele prezentate de pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) prin apărările formulate, în faţa instanţei de fond, nu au fost reţinute de aceasta şi ca atare, a dispus obligarea M.I.R.A. la plata către reclamantul P.T. a sporului de fidelitate pentru anul 2005, spor care a fost achitat la momentul executării sentinţei civile nr. 2712 din 01 noiembrie 2007, pronunţate de această instanţă;
Dovada executării obligaţiei de plată ia sporului de fidelitate pentru anul 2005 o constituie, pe de o parte, adresa din 01 aprilie2008 emisă de M.I.R.A. - direcţia generală financiară - serviciul drepturi personal interne (fila 20 dosar fond), iar pe de altă parte statul de plată anexat acestei adrese (fila 21 dosar fond).
În cuprinsul hotărârii recurate, Curtea de Apel Bucureşti reţine că reclamantul este îndreptăţit potrivit legii la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, aspect ce denotă faptul că nu au fost luate în considerare apărările prezentate de pârâtul M.I.R.A., nefiind administrate alte probe pentru dovedirea contrariului celor afirmate de acesta. Pe de altă parte, instanţa de fond nu motivează deloc soluţia privitoare la respingerea capătului de; cerere privind plata către reclamant a sporului de fidelitate pe anul 2006.
Procedând astfel, instanţa de fond a încălcat obligaţia stabilită prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, o obligaţie esenţială, a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Nemotivarea hotărârii în privinţa aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său.
Întrucât legalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate se analizează în funcţie de motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de fond la adoptarea soluţiei, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea şi netemeinicia soluţiei prime instanţe.
În concluzie, nemotivarea hotărârii pronunţate în privinţa tuturor capetelor de cerere soluţionate, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, considerent în baza căruia Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., admite recursul, casează hotărârea atacată şi trimite cauze spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinţei civile nr. 1219 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 46/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
