ICCJ. Decizia nr. 479/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 479/2009
Dosar nr. 8308/2/2007
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1570 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamanţilor N.N., N.E.V., B.M.D., P.M. şi S.L. în contradictoriu cu M.P. - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, M.A.I. (fost M.I.R.A.), D.N.A., D.G.P.M. Bucureşti.
De asemenea, a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie a M.F.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti reprezentând spor de fidelitate pentru anul 2005, sporul pentru misiune permanentă pentru perioada octombrie 2005 - prezent şi a sporului pentru documente clasificate, sume actualizate la data efectuării plăţilor. De asemenea, au solicitat şi obligarea pârâţilor la consemnarea în documentele echivalente carnetului de muncă a modificărilor survenite.
Instanţa de fond a reţinut că modalitatea desalarizare a poliţiştilor detaşaţi este reglementată de anexa nr. 4 a OG nr. 38/2003, Reglementări privind salarizarea poliţiştilor care îndeplinesc funcţii în afara Ministerului Administraţiei şi Internelor, prevederi care la pct. 1 lit. a) şi b stabilesc că poliţiştii detaşaţi beneficiază, în principiu, de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective.
Instanţa a reţinut că în actul normativ arătat este consacrat dreptul de opţiune al poliţistului în privinţa salarizării, respectiv între salarizarea potrivit legislaţiei care se aplică personalului civil din unitatea în care este detaşat şi salarizarea care se aplică poliţiştilor, iar în cazul în care poliţistul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune operează regula salarizării potrivit pct. 1 lit. a) din OG nr. 38/2003, respectiv conform primei variante prezentate mai sus.
Având în vedere soluţia dată cererii de chemare în judecată, instanţa a respins cererea de chemare în garanţie formulată de M.P. - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi D.N.A., reţinând că nu sunt întrunite premisele art. 60 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii N.N., N.E.V., B.M.D., P.M. şi S.L. criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Au arătat faptul că le sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului şi art. 2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, dispoziţii care prevăd faptul că ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, pe perioada numirii în cadrul D.N.A., au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru ofiţerii de poliţie şi agenţii de poliţie.
Au precizat că nici OUG nr. 43/2002 şi nici OUG nr. 27/2006 nu prevăd cu titlu de excepţie că sporul pentru misiune permanentă nu se acordă ofiţerilor de poliţie detaşaţi la D.N.A. şi dacă legiuitorul ar fi avut această intenţie ar fi abrogat acest spor, aşa cum a procedat cu sporul pentru orele suplimentare.
Recurenţii au susţinut că la baza acordării sporului pentru misiune permanentă au stat prevederile Legii nr. 360/2002, OG nr. 38/2003, inclusiv Anexa 4 privind salariul de bază care include acest spor, indiferent de dispoziţiile OUG nr. 43/2002 modificată de OUG nr. 134/2005, precum şi OUG nr. 27/2006 care fac trimitere la statutul poliţistului şi legea de salarizare a acestora, tară a fi exceptaţi de la plata acestor sporuri.
De asemenea, recurenţii au susţinut că beneficiază şi de sporul de fidelitate şi sporul pentru documente clasificate, în conformitate cu dispoziţiile legale arătate.
Au susţinut că sunt ofiţeri de poliţie detaşaţi la D.N.A., iar conform fişei postului se arată că au autorizaţie pentru documente clasificate, rezultând că sunt îndreptăţiţi la plata sumelor arătate.
În cauză a formulat întâmpinare D.N.A. la motivele de recurs formulate şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a arătat că actele normative aplicabile în cauză, care reglementează salarizarea funcţionarilor publici şi personalului contractual, au cuantumul salariului de bază identic cu cel al funcţionarilor publici şi personalului contractual din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, C.S.M. şi D.N.A.
Intimata a precizat că începând cu data de 18 aprilie 2008 sporul de stabilitate şi de confidenţialitate a fost acordat ofiţerilor de poliţie detaşaţi la D.N.A., specialiştilor, funcţionarilor publici şi personalului contractual, iar cererea recurenţilor de a beneficia de toate drepturile şi sporurile poliţiştilor, dar şi de cele ale funcţionarilor publici şi magistraţilor este imposibil.
De asemenea, a fost formulată întâmpinare la motivele de recurs şi de M.P. - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. S-a precizat că poliţiştii detaşaţi în afara M.A.I. beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective, de salariul pentru gradul profesional şi gradaţiile calculate la acesta, potrivit legislaţie care se aplică poliţiştilor, tară însă sporul de misiune permanentă care este prevăzut în cuprinsul art. 11 din OG nr. 3 8/2003.
Pentru celelalte sporuri, intimatul a arătat că nu se cuvin poliţiştilor detaşaţi, întrucât recurenţii nu au optat pentru salarizarea aferentă poliţiştilor, iar acestora le sunt incidente atunci normele de salarizare a magistraţilor.
Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege, Poliţia Română este o instituţie specializată a statului având ca scop asigurarea ordinii publice, iar poliţistul este un funcţionar public civil cu statut special.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 - 24 iunie 2002 - nu a fost adoptată concomitent o lege privind salarizarea poliţiştilor, astfel încât dispoziţiile art. 78 alin. (2) ale acesteia statuează aplicarea pentru poliţişti a dispoziţiilor legale referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Aceasta este o trimitere implicită la dispoziţiile Legii nr. 13 8/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordin publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.
Aplicarea unui sistem de salarizare «de împrumut» nu schimbă însă calitatea poliţistului de funcţionar public civil - cu un statut special, decurgând din riscurile funcţiei sale de apărător al ordinii publice şi nu-l plasează în sistemul siguranţei naţionale, indiferent dacă îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului de Interne ori în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie (P.N.A.).
In legătură cu statutul special al reclamanţilor, se constată interferenţa a trei domenii reglementate diferit: cel al Parchetului specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie (P.N.A.) -reglementat de dispoziţiile OUG nr. 43/2002; cel al Poliţiei Române - reglementat de Legea nr. 360/2002 şi de OG nr. 38/2003 privind salarizarea poliţiştilor; în fine, cel al justiţiei - reglementat succesiv, în ceea ce priveşte salarizarea, de către Legea nr. 50/1996 republicată în 1999, cu modificările şi completările ulterioare; de OUG nr. 177/2002 şi de OUG nr. 27/2006.
Dar trecerea recurenţilor de la un sistem la altul a avut loc conform unor reguli speciale.
Astfel, din punctul de vedere al statutului său, fiecare poliţist, ofiţer de poliţie judiciară - încadrat la P.N.A. (D.N.A.) rămâne un funcţionar public cu statut special, dar va fi salarizat conform normelor de excepţie, aplicabile poliţiştilor care îndeplinesc funcţii în afara M.I., prevăzute în anexa 4 pct. l lit. a) şi b) din OG nr. 38/2003, norme care derogă de la dispoziţiile art. 2, 6 şi 11 din aceeaşi ordonanţă, în ceea ce priveşte sporul pentru misiune permanentă şi cel de fidelitate.
Este adevărat că, iniţial, dispoziţiile art. 28 alin. (3) din OUG nr. 43/2002 (M.Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002) prevedeau că ofiţerii de poliţie judiciară beneficiază de drepturile băneşti şi materiale prevăzute în Legea nr. 138/1999, precum şi de drepturile prevăzute de legislaţia specială pentru personalul militar. Trimiterea din acest text la Legea nr. 138/1999 s-a făcut la un moment la care nu fusese încă adoptat un sistem de salarizare special pentru poliţişti.
Ulterior, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M.Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003), dispoziţiile art. 28 alin. (3) din OUG nr. 43/2002 au fost modificate, prevăzând imperativ că salarizarea ofiţerilor de poliţie judiciară încadraţi în P.N.A. (şi exercitându-şi atribuţiile conform art. 10 din OUG nr. 43/2002) se va face cu indemnizaţia prevăzută de anexa 1 cap. a) nr. 18 la OUG nr. 177/2002, ca unică formă de salarizare.
Mai apoi, prin OUG nr. 24/2004 (M.Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004) s-a dat o altă formulare alin. (3) al art. 28 din OUG nr. 43/2002: „ofiţerii de poliţie judiciară din P.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003(..) precum şi în prezenta ordonanţă de urgenţă. Aceştia sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 cap. a) nr. crt. 29 din OUG nr. 177/2002".
De asemenea, prin Legea nr. 601/2004 (M.Of. nr. 1227 din 20 decembrie 2004), de aprobare a OUG nr. 24/2004, dispoziţiile art. 28 alin. (3) au fost din nou modificate, în sensul că: ofiţerii de poliţie judiciară din P.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003, precum şi de drepturile prevăzute în OUG nr. 43/2002, iar salariul pentru funcţia îndeplinită de ei se stabileşte conform anexei nr. l cap. a) nr. 29 din OUG nr. 177/2002.
În fine, prin OUG nr. 134/2005 (M.Of. nr. 899 din 7 octombrie 2005) s-a dat o nouă formulare alin. (3) al art. 28: „ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OUG nr. 38/2003 (...) precum şi de drepturile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă".
Dincolo de o anumită inconsecvenţă a reglementării, evidentă în succesiunea actelor normative mai sus arătată, este cert însă că intenţia legiuitorului a fost ca, sub aspectul salarizării, să asimileze ofiţerii de poliţie judiciară care lucrează în cadrul D.N.A. cu magistraţii, mai exact cu procurorii, ca efect al aplicării normelor de excepţie din anexa 4 la OG nr. 38/2003, împreună cu cele ale OUG nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor.
În realitate, singura perioadă în care - teoretic - ofiţerii de poliţie judiciară încadraţi la P.N.A. (D.N.A.) ar fi putut primi sporul de misiune permanentă şi pe cel de fidelitate conform legii a fost: 24 iunie 2002 - 2 februarie 2003, adică intervalul de la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 - care prevedea aceste sporuri - la intrarea în vigoare a OG nr. 38/2003 care a introdus normele de excepţie din Anexa 4 pct. 1.
Separat, sporul pentru misiune permanentă ar fi putut fi acordat în intervalul 20 decembrie 2004 - 7 octombrie 2005, ca perioadă de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 601/2004, care prevedeau expres aplicarea art. 1 alin. (1) şi a anexei nr. 4 din OG nr. 38/2003 şi până la intrarea în vigoare a OUG nr. 134/2005, care a înlăturat aplicarea art. 1 alin. (1) ofiţerilor de poliţie judiciară încadraţi la D.N.A.
Aşa fiind, în cauza dedusă judecăţii nu există un temei legal pentru ca recurenţilor să li se recunoască dreptul la plata acestor sporuri conform solicitării din acţiune.
Dispoziţiile pct. 1 lit. c) şi b) din anexa 4 la OG nr. 38/2003 stabilesc expres drepturile salariale ale ofiţerilor care lucrează în afara Ministerului Internelor, iar modul în care este formulat textul lit. a) trimite la: „salariul de bază pentru funcţia îndeplinită" din art. 3 alin. (1) al OG nr. 38/2003; „sporul de vechime" din ordonanţă şi la „indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective".
Aşadar, excluderea aplicării art. 6 şi 11 din OG nr. 38/2003 este evidentă.
În aceste condiţii legale, situaţia de fapt că recurenţii au optat sau nu, conform anexei 4 pct. 1 lit. c) din OG nr. 38/2003, este irelevantă juridic.
Este însă reală şi relevantă o altă situaţie de fapt existentă în speţă, aceea că fiecare dintre recurenţi şi-a asumat statutul acordat prin ordinul de numire, inclusiv în ceea ce priveşte salarizarea, astfel încât acţiunea, astfel cum a fost formulată, putea fi admisibilă în principiu numai consecutiv unei contestări a ordinelor de numire iniţiale care să aibă drept efect modificarea lor corespunzător normelor de salarizare aplicabile legal.
În privinţa sporului pentru „activitatea cu documente clasificate" temeiul juridic al solicitării sale de către reclamanţi este OG nr. 19/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 444/2006.
Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din ordonanţă, astfel cum au fost modificate, prevăd principiul acordării acestui spor „pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate", dar numai persoanelor care activează în „instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională", în calitatea lor de cadre militare, funcţionari publici cu statut special, militari angajaţi pe bază de contract şi personal civil.
Recurenţii sunt „funcţionari publici civili cu statut special", încadraţi la D.N.A. ca parte componentă a autorităţii judecătoreşti, astfel încât textul legal sus arătat nu le este aplicabil, ei fiind asimilaţi, ca regim de salarizare, magistraţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.N., N.E.V., B.M.D., P.M. şi S.L. împotriva sentinţei civile nr. 1570 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 46/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 48/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
