ICCJ. Decizia nr. 302/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 302/2009
Dosar nr. 192/30/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş la data de 24 mai 2007, reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. Timiş, I.G.P.R. şi M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a solicitat constatarea nulităţii absolute a Deciziei de imputare nr. 433233 din 12 iunie 2006,anularea Hotărârii nr. 46750 din 01 august 2006 a Comisiei de soluţionarea a contestaţiilor din cadrul I.G.P. şi anularea Hotărârii nr. 57 din 21 noiembrie 2006 a C.J.I. din cadrul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.). De asemenea s-a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin Decizia de imputare nr. 433233 din 12 iunie 2006 i-a fost imputată suma de 17.390,78 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare corespunzătoare perioadei de timp în care acesta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a efectua stagiul minim de 10 ani în unităţile M.I.R.A. (în prezent M.A.I.).
A mai arătat reclamantul că după comunicarea deciziei de imputare, a contestat-o la Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P., însă aceasta a respins contestaţia prin Hotărârea nr. 46750 din 01 august 2006, considerând că cele invocate nu pot fi luate în considerare. De asemenea arată reclamantul că a contestat şi această hotărâre prin plângerea adresată C.J.I. din cadrul M.I.R.A. ( în prezent M.A.I.), însă şi această plângere i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 57/21 noiembrie 2006.
La data de 25 iunie 2007 pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, care prin sentinţa civilă nr. 713/CA din 10 octombrie 2007 a admis această excepţie şi a declinat competenţa de soluţionarea a acţiunii formulate de reclamantul B.P. în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 96 din 16 aprilie 2008 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.P. ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamantul a încălcat angajamentul luat în conformitate cu cerinţele legii devenind astfel obligat la plata cheltuielilor în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.P., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că „reclamantul s-a obligat să presteze activitate în cadrul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) pe o perioadă de minimum 10 ani", întrucât nu a semnat decât cererea de înscriere la examenul de admitere la Academia de Politie, fără ca ulterior să mai fi semnat vreun înscris prin care să se fi obligat să funcţioneze timp de zece ani în structurile Ministerului de Interne.
Pe de altă parte a mai arătat reclamantul că în lipsa semnăturii pe angajament, răspunderea sa materială nu putea fi valabil angajată.
Analizând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
La admiterea în Academia de Politie, conform dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din HG nr. 137/1991, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul a încheiat o convenţie (angajament) cu instituţia de învăţământ menţionată, prin care se obliga ca, în situaţia în care va fi îndepărtat din şcoala militară pentru lipsă de interes la învăţătură sau pentru abateri disciplinare, precum şi în eventualitatea în care nu-şi va respecta obligaţia de a îndeplini serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi încadrat sau mutat ulterior, să restituie cheltuielile efectuate de M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) cu şcolarizarea sa.
Această obligaţie se justifică prin faptul că, pe parcursul şcolarizării, studenţii Academiei de Poliţie beneficiază în mod gratuit de cazare, hrană, echipament şi alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate din bugetul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.).
Dispoziţia din art. 9 a Hotărârii Guvernului nr. 137/1991 referitoare la considerarea ca „încorporaţi" a candidaţilor admişi în Academie, nu conduce însă la concluzia că M.I: nu trebuie să recupereze cheltuielile de şcolarizare pentru primul an de studiu. Cheltuielile acestea nu sunt similare celor efectuate cu militarii în termen, sunt cheltuieli legate de şcolarizarea studenţilor, iar Ordinul M.I. nr. 440/1995 cu referire la art. 9 din HG nr. 137/1991, prevede că recuperarea cheltuielilor se va face pentru întreaga perioadă petrecută în Academia de Poliţie de către cei care nu şi-au respectat angajamentul asumat.
Temeiul răspunderii recurentului-reclamant rezidă în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 137/1991 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, Decizia de imputare reprezentând actul juridic care concretizează întinderea acestei răspunderi.
Angajamentul de plată este valabil în orice mod ar fi redactat dacă din conţinutul său rezultă recunoaşterea unei sume de bani, determinate sau determinabile şi obligaţia persoanei respective de a o achita.
Or, recurentul-reclamant recunoaşte că a semnat angajamentul la care face referire textul legal citat, şi că la iniţiativa sa a întrerupt serviciul militar, cerând trecerea în rezervă.
Curtea de Apel în mod corect a apreciat că răspunderea reclamantului pentru nerespectarea angajamentului este una legală, ce derivă din normele juridice care reglementează răspunderea materială a militarilor, respectiv OG nr. 121 din 28 august 1998, conform cărora militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar (art. 4).
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant privind nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura administrativă prealabilă sesizării instanţei, Curtea constată că acesta este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 37 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor „la soluţionarea contestaţiilor şi a cererilor de revizuire de către comandanţi sau şefi de unitate ori de către comisiile de soluţionare a contestaţiilor, persoanele obligate la plată pot fi citate când ele solicită în mod expres, precum şi în cazurile complexe."
Prin urmare comisia de soluţionare a contestaţiilor este cea care hotărăşte dacă contestatorul va fi citat sau nu, cu excepţia cazului în care acesta a solicitat citarea în mod expres.
Referitor la motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant privind temeiul legal al răspunderii materiale, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că „acesta este dat de Ordonanţa nr. 121/1998".
Cu privire la cuantumul şi structura prejudiciului care i se impută recurentului, se impun următoarele precizări.
Temeiul legal al Deciziei de imputare nr. 433233 din 12 iunie 2006 este OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care în art. 2 stipulează: răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative".
Mai mult decât atât, prin Instrucţiunile M.A.I nr. 830/20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) s-a stabilit că, în cazul nerespectării angajamentului, cota parte din cheltuielile de şcolarizare suportate de minister, este considerată pagubă produsă Ministerului în discuţie.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia nu sunt de natură a schimba soluţia instanţei de fond, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.P. împotriva sentinţei civile nr. 96 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 304/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
