ICCJ. Decizia nr. 3128/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3128/2009
Dosar nr. 7992/2/2006
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, anularea deciziei nr. 365/2000 emisă de pârât, ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în temeiul OUG nr. 214 din 29 decembrie 1999, a depus la comisia competentă o cerere pentru acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, deoarece, din motive politice, a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989, dar mai ales, în mod perioada 1965 – 1975 când, diplomat fiind, şi-a exprimat public protestul împotriva regimului comunist.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a invocat excepţia de litispendenţă în raport de dosarul nr. 8140/2/2006 al aceleiaşi instanţe şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 14 februarie 2007, instanţa a admis excepţia de litispendenţă şi a conexat dosarul nr. 8140/2/2006 la prezenta cauză, iar la termenul de judecată din data de 28 martie 2007, reclamantul şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 7 din 22 iunie 2000 emisă de intimat.
Nulitatea absolută a deciziei, a precizat reclamantul, este determinată de lipsa semnăturii de la poziţia 4.
Instanţa a apreciat, la termenul de judecată din 1 octombrie 2008, că excepţia nulităţii deciziei este o apărare de fond. Pe de altă parte, instanţa a respins excepţia lipsei plângerii prealabile invocată de reclamant ca lipsită de interes.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2604 din 8 octombrie 2008, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.P.I., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 3 din OUG nr. 214/1999, modificată şi completată, pentru a se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă celui care susţine că a fost supus unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989 acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să dovedească săvârşirea unor fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1) din ordonanţa în discuţie;
- împotriva persoanei în cauză să se fi dispus vreuna din măsurile expres prevăzute în art. 3 din Ordonanţa de urgenţă.
A mai arătat instanţa că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de actul normativ ce reglementează recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În plus, instanţa de fond a precizat faptul că art. 4 din OUG nr. 194/2002 şi art. 2 din HG nr. 148/2000 cuprind norme de procedură cu caracter special, care au fost respectate în cauză, întrucât comisia competentă a funcţionat în prezenţa tuturor membrilor săi şi a adoptat Decizia contestată cu majoritatea voturilor acestora.
În opinia primei instanţe, împrejurarea că unul dintre membrii comisiei nu a semnat hotărârea nu prezintă nici o relevanţă, deoarece ea a fost adoptată cu majoritatea cerută de cele două acte normative.
De asemenea, în concepţia instanţei, eroarea materială în privinţa prenumelui unuia dintre membrii comisiei nu este de natură să atragă nulitatea deciziei atacate, existând posibilitatea îndreptării ei.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs reclamantul care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.
În primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 2 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea a fost pronunţată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.
În cel de-al doilea motiv de recurs, fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În concret, recurentul menţionează faptul că a invocat nulitatea deciziei nr. 7 din 22 iunie 2000 emisă de intimat, întrucât a fost dată de alţi membrii decât cei care au participat la dezbateri, iar instanţa a adoptat o soluţie greşită cu privire la aceasta.
Pe de altă parte, în opinia recurentului, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că intimatul nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, întrucât nu i-a soluţionat plângerea în termenul legal.
În cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii şi fără suport probator.
În cel de-al patrulea motiv de recurs, fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea contestată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Mai precis, recurentul susţine că instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor OUG nr. 214/1999, modificată.
Recurentul arată, pe de o parte, că Ministerul Afacerilor Externe i-a refuzat eliberarea recomandării cerute de legea de la acel moment pentru susţinerea tezei de doctorat, iar pe de altă parte, faptul că instanţa nu a ţinut seama de declaraţiile extrajudiciare pe care le-a depus la dosar.
Intimatul a formulat întâmpinare (filele 13-14 dosar) în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât hotărârea recurată a fost pronunţată de judecătorul care a luat parte la dezbateri.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat.
Astfel, Decizia nr. 7 din 22 iunie 2000 emisă de intimat nu este lovită de nulitate absolută, după cum susţine recurentul, întrucât aceasta a fost adoptată cu majoritatea cerută de legea aplicabilă, iar greşeala privind prenumele unuia dintre membrii comisiei poate fi corectată, în condiţiile legii.
Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentului privind neîndeplinirea procedurii administrative prealabile de către autoritatea intimată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din OUG nr. 214/1999, modificată, împotriva deciziei Comisiei se poate face plângere la instanţa de contencios administrativ.
Acest text legal nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, ci arată doar că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de contencios administrativ.
În plus, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, recursul administrativ trebuie să fie promovat de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual şi care trebuie să solicite revocarea acestuia.
Instanţa de control judiciar apreciază că nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este fondat.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Prin urmare, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată.
Însă, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu impune obligaţia de a se răspunde punctual la toate susţinerile şi afirmaţiile părţilor: textul face referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost respinse cererile acestora.
În consecinţă, instanţa are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, şi de a le examina în mod grupat.
În speţa de faţă, Înalta Curte consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. În plus, sentinţa atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii
Ca atare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat.
Nici ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.
Astfel, în motivarea cererii adresată comisiei pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, recurentul-reclamant a arătat faptul că, în perioada 1965-1975, a fost supus unor măsuri administrative abuzive, datorită faptului că şi-a exprimat protestul împotriva dictaturii comuniste şi a cultului personalităţii, refuzând intrarea în Partidul Comunist. În plus, recurentul-reclamant a susţinut că a fost urmărit pe stradă, exclus de la avansarea în gradele diplomatice şi nevoit să părăsească locuinţa, iar în final a fost înlăturat din Ministerul Afacerilor Externe.
După cum a arătat şi prima instanţă, recurentul-reclamant nu a administrat proba cu înscrisuri prin care să probeze cele susţinute în cererea adresată comisiei, după cum impun dispoziţiile art. 3 din OUG nr. 214/1999, modificată.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că nici una din măsurile pe care martorii audiaţi în cauză le-au menţionat ca fiind luate împotriva recurentul-reclamant nu se înscrie în sfera celor nominalizate în textul normativ mai sus indicat.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, apreciind că nu sunt întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 2, 5, 7-9 C. proc. civ., şi că nu sunt incidente nici motive de ordine publică, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.P.I. împotriva sentinţei civile nr. 2604 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3127/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3139/2009. Contencios → |
|---|
