ICCJ. Decizia nr. 3139/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3139/2009
Dosar nr. 7002/3/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă să se constate că serviciul secret al M.I.R.A., UM 962 Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, refuză nejustificat soluţionarea cererii sale şi obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale în sumă de 15000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a adresat cu o cerere pârâtei D.G.I.P.I. – UM 962 la data de 7 ianuarie 2008, prin care a solicitat să-i creeze posibilitatea studierii şi deţinerii unor copii xerox din dosarul care a făcut obiectul supravegherii sale în secret, în perioada anilor 2000-2001.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1015 din 25 martie 2008 a admis excepţia necompeteneţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă la Curtea de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, curţile apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă,
Curtea de Apel, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 217 din 21 ianuarie 2009 a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.
În cursul soluţionării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pârâta a formulat întâmpinare, prin care s-au invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei procedurii administrative prealabile, iar prin încheierea de şedinţă publică din data de 14 ianuarie 2009 instanţa le-a respins ca neîntemeiate având în vedere că în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii instanţa a constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind refuzul nejustificat al pârâtei de soluţionare a unei cereri.
Referitor la excepţia prematurităţii a reţinut că refuzul soluţionării unei cereri reprezintă un act asimilat, situaţie în care nu se mai impune efectuarea procedurii prealabile.
Prin adresa nr. 983511 din 24 ianuarie 2003 pârâtul M.I.R.A.-D.G.I.P.I. a răspuns că nu a desfăşurat astfel de activităţi referitoare la persoana sau activităţile desfăşurate de reclamant, că înscrisurile depuse la dosarul cauzei reprezintă declaraţii ale numitului Bus Ionel, datate 09 ianuarie 2001 şi respectiv 18 ianuarie 2001 care nu sunt de natură a dovedi existenţa unei activităţi de urmărire sau supraveghere informativă în ceea ce-l priveşte pe reclamant.
Concluzionând, instanţa a contestat ci în cauză nu există un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri şi, nici nu se poate aprecia că reclamantul a fost vătămat într-un drept prevăzut de lege prin răspunsul acordat de pârât.
Instanţa de recurs.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul a susţinut că soluţia de respingere a acţiunii este nefondată şi în contradicţie cu probele cauzei şi chiar cu înscrisurile prezentate de pârâtă.
A precizat că din actul pe care le-a depus la dosarul cauzei rezultă că asupra sa s-a exercitat activitatea de urmărire informativă, dar instanţa nu a examinat acest aspect, deşi înscrisul avea aplicată ştampila unităţii pârâte.
S-a mai susţinut că pârâta a explicat conţinutul înscrisului respectiv, prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor, astfel că nu a avut posibilitatea de a-şi formula apărarea.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a susţinut că nu a desfăşurat activităţi informative şi nu dispune de un dosar de urmărire /supraveghere privind persoana reclamantului.
S-a mai prezentat că activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională se circumscrie categoriei informaţiilor secrete de stat, care sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001.
Examinând motivele de recurs, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă Înalta Curte reţine următoarele:
Situaţia de fapt.
Reclamantul C.P., a fost ofiţer în cadrul Ministerului de Interne, Inspector de Poliţie al judeţului Teleorman a apreciat că asupra sa au derulat în perioada anilor 2000-2001 operaţiuni de urmărire informativă.
La 7 ianuarie 2008 a solicitat la UM 962 Bucureşti să i se pună la dispoziţie, spre studiu şi pentru eliberare copii xerox, dosarul de urmărire sau de supraveghere informativă prin care a fost urmărit informativ de către Serviciul de informaţii şi protecţie internă Teleorman (fila 6 dosar Tribunalul Bucureşti).
Cu adresa nr. 983511 din 24 ianuarie 2008, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a răspuns reclamantului că nu a desfăşurat acţiuni referitoare la persoana sau activităţile desfăşurate acestuia (fila 5 dosar Tribunalul Bucureşti).
Reclamantul a apreciat că răspunsul comunicat cu adresa al cărui conţinut s-a descris mai sus reprezintă refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea.
Reglementarea legală.
Legea nr. 554/2004 R, art. 8. Obiectul acţiunii judiciare.
Alin. (1): "…Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
În raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R se constată că obiectul cenzurii judiciare îl constituie vătămarea într-un drept sau interes legitim privat, prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Astfel fiind persoana care se adresează justiţiei trebuie să facă dovada vătămării dreptului sau interesului legitim şi a refuzului nejustificat de soluţionare a cererii.
În speţa de faţă, recurentul nu a făcut dovada existenţei unei vătămări a unui drept sau interes legitim privat.
Declaraţia dată de numitul B.I. (fila 15 dosar curtea de apel) nu se constituie într-o dovadă a vătămării dreptului sau interesului reclamantului.
Din analiza declaraţiei rezultă că aparţine unei persoane care a înţeles să facă un denunţ, care îl privea şi pe reclamant.
Însă declaraţia respinsă nu are nici un fel de faţă probantă sub aspectul vătămării dreptului său interesului reclamantului, deoarece ea aparţine unui cetăţean.
Pentru ca un act să fie vătămător în înţelesul Legii nr. 554/2004 este necesar ca acesta să fie săvârşit de o autoritate publică.
Ca urmare critica privind actul respectiv şi explicaţiile date de pârâtă în concluziile scrise este nefondată, declaraţia neavând relevanţă în cauză, aşa cum corect a explicat judecătorul fondului.
Răspunsul dat de pârâtă nu poate fi apreciat ca refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, întrucât reclamantul nu a demonstrat existenţa supravegherii sale informative şi eventualele consecinţe produse de această supraveghere.
De altfel, chiar din parcursul petiţiilor reclamantului, al acţiunii acestuia şi al motivelor de recurs nu reiese elemente care ar fi de natură să contureze lezarea drepturilor sau intereselor reclamantului.
Împrejurarea că, în anul 2000 s-a adoptat un plan de măsuri al Grupului Operativ Central din Cadrul Ministerului de Interne, care aviza funcţionarii cadre de poliţie, procurori, judecători etc. nu vatămă dreptul sau interesul legitim privat al reclamantului.
Înregistrarea declaraţiilor, date de numitul B.I., la UM 962 nu a avut efecte asupra drepturilor şi intereselor reclamantului făcând parte din procedurile interne specifice funcţiei deţinute de recurent.
Având în vedere considerentele de mai sus Înalta Curte în baza art. 312 şi art. 3041 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea primei instanţei fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva sentinţei civile nr. 217 din 21 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 3128/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3140/2009. Contencios → |
|---|
