ICCJ. Decizia nr. 3153/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3153/2009
Dosar nr. 18/54/2009
Şedinţa publică din 5 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M. obligarea acesteia din urmă la plata suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază, şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, actualizate la zi cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că are calitatea de funcţionar public în cadrul A.N.O.F.M. şi că, până în prezent, nu a beneficiat de drepturile conferite prin punctele c) şi d) din art. 31 al Legii nr. 188/1999 modificată, deşi, în anii 2007 – 2008 drepturile în discuţie nu au mai fost suspendate.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 35 din 30 ianuarie 2009, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta A.N.O.F.M. să acorde suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25%, datorate pentru perioada 15 aprilie 2006 – 13 decembrie 2006, actualizate la zi cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Alături de argumentele deduse din legislaţia naţională, respectiv art. 31 lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 251/2006, art. 1 alin. (2) şi art. 37 din OG nr. 6/2007, în speţă sunt incidente şi prevederile art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, act care, de altfel, face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenţiei de către România, prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
A mai arătat instanţa că, prin neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, au fost încălcate şi prevederile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudenţa C.E.D.O.
Concluzionând, instanţa a arătat că, potrivit art. 1 din Protocolul 1, reclamanta a avut o speranţă legitimă, consacrată de însuşi legiuitorul român, privind plata celor două suplimente salariale, aceasta fiind titulara unor interese patrimoniale care intră sub protecţia instituită de articolul menţionat mai sus, iar dreptul de a primi sporurile are o bază legală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta care a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta arată că, pe perioada în care intimata a avut raport de funcţie cu Unitatea de Implementare a Programelor Regiunea Sud-Vest Oltenia – unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea sa până la data de 31 decembrie 2006 - a beneficiat de toate drepturile acordate funcţionarilor publici.
Recurenta susţine că, în speţa dedusă judecăţii, sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, republicată, iar în perioada 2004-2006, aplicarea acestora a fost suspendată.
De asemenea, recurenta precizează faptul că, în vederea reglementării drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, a fost adoptată OG nr. 6/2007.
Conform art. 3 din această ordonanţă, gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi, aprobate prin lege.
Recurenta arată faptul că ordonanţa în discuţie nu a reglementat modalitatea de acordare a celor două suplimente solicitate prin cererea de faţă.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat acordarea unor drepturi salariale, reglementate de Legea nr. 188/1999, respectiv, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste drepturi au fost individualizate, alături de salariul de bază şi sporul pentru vechimea în muncă, în art. 31 alin. (1) (anterior, art. 29) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public.
De menţionat faptul că art. 29 din legea în discuţie – în varianta în vigoare pe perioada 1 ianuarie 2004 – 1 ianuarie 2007 – şi, ulterior, art. 31 a prevăzut în mod expres, la alin. (3), faptul că „salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici."
Actul normativ incident în această materie a fost OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006.
Art. 48 din această ordonanţă preciza faptul că, la data intrării sale în vigoare, se suspenda aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) – în prezent, art. 31 – din Legea nr. 188/1999, până la data de 31 decembrie 2006.
Înalta Curte reţine că, din prevederile actelor normative anterior enunţate, nu rezultă că suplimentul postului sau suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt sporuri salariale reglementate într-un anumit procent.
Aceste suplimente pot face parte din salariul funcţionarului public, dar ele se acordă în anumite situaţii.
Altfel spus, cele două suplimente solicitate de intimată nu sunt drepturi de care beneficiază toţi funcţionarii publici, ci drepturi care se acordă de instituţia publică în situaţia în care, în urma transferului, promovării ori a altor situaţii de modificare a raportului de serviciu ale funcţionarului public, trebuie să i se asigure creşterea salarială prevăzută de lege.
Ca atare, solicitarea intimatei de acordare a celor două suplimente, sub forma unor sporuri permanente, într-un anumit cuantum, este nelegală.
De precizat faptul că intimata nu a făcut dovada că, în perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, s-a aflat în situaţii care au generat o modificare a raportului său de funcţie care să justifice acordarea suplimentelor solicitate.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.N.O.F.M. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 35 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei I.B.D., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3151/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3155/2009. Contencios → |
|---|
