ICCJ. Decizia nr. 3172/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3172/2009
Dosar nr. 203/2/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Primăria sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al sectorului 1 al Municipiului Bucureşti şi Primarul sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României au solicitat instanţei suspendarea executării OUG nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu.
În motivarea cererii de suspendare reclamanţii au arătat că prin aplicarea ordonanţei a cărei suspendare o cer, s-ar provoca o perturbare gravă serviciilor prestate de autorităţile administraţiei publice locale din sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi s-ar crea o pagubă iminentă unui mare număr de angajaţi ai Primăriei, întrucât o mare parte dintre angajaţi cumulează pensia cu salariul.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de interes.
Pe fondul cererii, pârâtul a arătat că suspendarea OUG nr. 230/2008 nu se justifică întrucât Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe, constatându-se că aceasta este contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie şi prin urmare, ordonanţa este suspendată de drept.
Prin sentinţa civilă nr. 387 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu de către instanţă şi în acest temei a respins acţiunea reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A apreciat că OUG nr. 230/2008 a cărei suspendare s-a solicitat de către reclamantă, nu este un act administrativ în sensul contenciosului administrativ şi, prin urmare, suspendarea executării acesteia în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă.
A mai considerat că cererea este inadmisibilă, pentru că, în speţă, ordonanţa de guvern are valoare de lege prin ea însăşi, necontribuind la punerea în executare a unei legi ori la organizarea executării unei legi.
A calificat excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, invocată de către pârât ca fiind o excepţie de fond şi observând că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu de către instanţă, primează excepţiei lipsei de interes, nu s-a mai pronunţat cu privire la această din urmă excepţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că în mod greşit prima instanţă a considerat că ordonanţele de urgenţă au valoare de lege, Constituţia României făcând distincţie între cele două categorii de acte normative.
În conţinutul recursului reclamanţii au mai arătat că dacă ordonanţele ar fi avut valoare de lege, nu ar fi putut fi supuse procedurii contenciosului administrativ.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul reclamanţilor, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ „actul administrativ este actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice…".
În conformitate cu dispoziţiile art. 107 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, iar potrivit prevederilor art. 115 alin. (4) din legea fundamentală Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
În alin. (5) al articolului constituţional menţionat se stipulează că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată, iar în alin. (7) al aceluiaşi text se statuează că aceste ordonanţe se aprobă sau se resping prin lege.
În cauză reclamanţii au solicitat suspendarea executării OUG nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu, act normativ care nu are natura juridică a unui act administrativ, fiind un act cu putere de lege, adoptat de autoritatea executivă în virtutea delegării legislative reglementate de art. 115 din Constituţia României şi supus aprobării Parlamentului.
Cum procedura de suspendare a executării instituită prin art. 14 şi art. 15 din Lega nr. 554/2004 are ca obiect numai un act administrativ unilateral [definit prin art. 2 alin. (1) lit. c), teza întâi din aceeaşi lege, menţionat anterior] rezultă că o ordonanţă de urgenţă nu este susceptibilă de a fi supusă suspendării executării în sensul dispoziţiilor art. 14-15 din Lega nr. 554/2004.
Aşa fiind, hotărârea pronunţată de instanţa de prim rang este legală şi temeinică, şi pe cale de consecinţă recursul reclamanţilor va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii Primăria sectorului 1, Consiliul Local al sectorului 1, Primarul Sectorului 1 împotriva sentinţei civile nr. 387 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3155/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3175/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
