ICCJ. Decizia nr. 3189/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3189/2009
Dosar nr. 2335/54/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.S.S. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din clădire şi terenul aferent în suprafaţă de 240 mp situat în Caracal, judeţul Olt, sub sancţiunii plăţii de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere până la data executării obligaţiei .
Prin sentinţa nr. 375 din 18 decembrie 2008 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă imobilului preluat abuziv şi a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul s-a adresat Primăriei Municipiului Caracal şi a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul compus din clădire şi terenul aferent, pentru care este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin dispoziţia nr. 1795 din 25 mai 2006, primarul Municipiului Caracal a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubire pentru imobilul în discuţie, dosarul reclamantului fiind înaintat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantul a formulat memorii către această autoritate, solicitând rezolvarea cererii sale de acordare a despăgubirilor.
În cuprinsul răspunsului pe care l-a primit reclamantul s-a menţionat că dosarul său urmează a fi transmis unui evaluator sau unei societăţi de evaluatori, după care se va emite decizie reprezentând titlul de despăgubire.
Prima instanţă a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca principiul termenului rezonabil de soluţionare a cererii.
A considerat că, în speţă, pârâta a încălcat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie.
Totodată, instanţa de fond a considerat că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la daune cominatorii nu este întemeiată, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură subsecventă prezentei etape judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului M.S.S. ca fiind prematur formulată.
În motivarea recursului, făcând referire, în drept, la prevederile Legii nr. 247/2005, art. 299, art. 304, art. 3041 şi urm. C. proc. civ., reclamanta a susţinut, în esenţă, că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care cuprinde mai multe etape, obligatoriu de parcurs, Decizia reprezentând titlul de despăgubiri neputând fi emisă anterior finalizării acesteia.
S-a învederat faptul că, în temeiul acestor prevederi legale, până în prezent au fost centralizate peste 40.000 dosare la nivelul întregii ţări, în speţă, fiind întocmit deja raportul de evaluare care va fi aprobat în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale, iar ulterior va fi emisă Decizia reprezentând titlu de despăgubire.
De asemenea, în opinia recurentei, prima instanţă a reţinut în mod greşit nerespectarea termenului rezonabil pentru emiterea respectivei decizii, nesocotind criteriile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această cauză, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente, importanţa litigiului, etc.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304, art. 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (organele investite cu soluţionarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunţat în mod constant, în materie, instanţa supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În speţă, raportat la perioada îndelungată, de circa 7 ani, care a trecut de la data declanşării procedurilor de restituire a unui bun în natură sau în echivalent, prin formularea unei întâmpinări în anul 2001, prima instanţă a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind justificate.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 375 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3187/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3193/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
