ICCJ. Decizia nr. 3185/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3185/2009
Dosar nr. 579/43/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrară la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a solicitat obligarea pârâtei SC P.C. SRL la plata sumei de 1.056.965,86 lei reprezentând prejudiciu, a dobânzilor de întârziere aferente acestei sume, precum şi la plata sumei de 78.642,24 lei reprezentând daune interese.
Prin sentinţa nr. 5 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că litigiul are ca obiect pretenţii ale unei autorităţi publice locale care nu vizează taxe, impozite, contribuţii, astfel că în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Mureş.
Împotriva sentinţei nr. 5 din 16 ianuarie 2009 a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, solicitând casarea ei şi, urmare a respingerii excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş, trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării acesteia pe fond.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că în raport cu prevederile art. 10 coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, revine Curţii de Apel Târgu Mureş.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi motivul de nelegalitate invocat de recurentă, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Sesizând instanţa de contencios administrativ, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrărilor ce au format obiectul unor contracte administrative, asimilate actelor administrative prin art. 2 alin. (1) lit. c), teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite (...) mai mari de 500.000 lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.
Acest text de lege reglementează, aşadar, competenţa materială pentru soluţionarea în fond a acţiunilor în contencios administrativ în funcţie de două criterii: (i) poziţionarea autorităţii publice emitente în sistemul administraţiei publice; (ii) criteriul valoric, atunci când litigiul are ca obiect taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Dacă obiectul litigiului nu este un act ce priveşte impozite, taxe, contribuţii sau datorii vamale, competenţa se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii emitente, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acţiune. Această regulă se aplică şi în cazul contractelor administrative.
Litigiul având ca obiect plata unor despăgubiri derivând din contractele administrative încheiate este de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului, cum corect a reţinut şi prima instanţă, întrucât litigiul nu priveşte taxe şi impozite, etc., iar cuantumul despăgubirilor solicitate nu prezintă relevanţă într-o atare situaţie, competenţa materială pentru soluţionarea în fond a cauzei determinându-se în raport cu locul ocupat de organul implicat în procedurile de încheiere şi executare a contractelor .
Faţă de cele expuse, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ, nefiind incident în speţă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş împotriva sentinţei nr. 5 din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3182/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3187/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
