ICCJ. Decizia nr. 3208/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3208/2009
Dosar nr. 831/2/200.
Şedinţa public de la 10 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 12 ianuarie 2006, reclamanta SC L.D. SRL Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal anularea parţială a deciziei nr. 224 din 19 decembrie emisă de pârât, în ceea ce priveşte sancţionarea sa cu amendă contravenţională şi în subsidiar, reducerea amenzii aplicate excesiv şi contrar prevederilor legii şi situaţiei de fapt.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în cauză nu a existat o înţelegere anticoncurenţială în sensul reţinut în Decizia contestată, aşa cum este prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi în Instrucţiunile de aplicare a art. 5 al legii, în cazul înţelegerilor verticale. A mai arătat reclamanta că, în luna martie 2003 a încheiat un contract de distribuţie neexclusivă cu furnizorul SC W.R.P.Z. SRL, contract care prevede în art. 3, obligaţia distribuitoarei reclamante de a vinde produsele la un preţ ce se încadrează în limitele de preţuri recomandate şi acceptate de furnizor, prevăzute în anexa 2 la contract şi corelativ, dreptul furnizorului de a modifica preţurile, discount-urile sau sortimentul de produse, când aceasta este necesar. Prin actul adiţional din 1 septembrie 2004 a fost modificat art. 3 din contract în sensul că, preţul la care furnizorul livrează produsele distribuitorului este menţionat în anexa nr. 2 şi este preţul maxim recomandat pentru revânzare către clienţii distribuitorului. Aceste prevederi au fost reţinute de Consiliul Concurenţei, ca dovadă a existenţei unei înţelegeri de fixare directă a preţurilor.
Reclamanta consideră că, aceste prevederi din contract nu stabilesc direct preţul de vânzare, întrucât înţelegerea clară pentru restricţionarea concurenţei ar fi trebuit să conţină preţuri impuse, iar nu preţuri maximale de recomandare, ca în cauză, preţurile din anexa contractului sunt preţuri de listă, de referinţă.
De altfel, susţine reclamanta, chiar dispoziţiile art. 42 din Instrucţiunile de aplicare a art. 5 din Legea concurenţei prevăd posibilitatea în cazul înţelegerilor verticale, de recomandare de către furnizor a preţurilor de revânzare, pârâtul reţinând greşit practicarea de către reclamantă a preţurilor recomandate, ulterior încheierii contractului, deşi preţurile recomandate de către SC W.R. SRL sunt preţuri maximale care nu limitează libertatea de acţiune a distribuitorilor.
Totodată, reclamanta a arătat că, încheierea contractului neurmată de executarea obligaţiilor asumate în art. 3 şi art. 9 din contractul de distribuţie nu intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, întrucât comportamentul SC L.D. SRL nu a fost în sensul denaturării concurenţei prin stabilirea în mod direct a preţurilor, reclamanta necunoscînd politica de vânzări aplicabilă distribuitorilor W.
În ceea ce priveşte încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, prin înţelegerea intervenită între SC L.D. SRL, ceilalţi 14 distribuitori şi furnizorul SC W.R. SRL, în vederea împărţirii pieţei şi alocării clienţilor, reclamanta a arătat că, nici o clauză din contractul de distribuţie nu conţine menţiuni referitoare la împărţirea pieţelor de desfacere sau restricţionare a teritoriului sau a clientelei.
În cauză, se aplică prevederile art. 11 din lege, care înlătură caracterul contravenţional al faptei, întrucât reclamanta nu a avut cunoştinţă de caracterul nelegal al conduitei celorlalţi agenţi economici.
Reclamanta a susţinut şi netemeinicia deciziei contestate, în care nu a fost descrisă fapta contravenţională, modalitatea prin care a fost încălcat art. 5 din Legea nr. 21/1996.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 21/1996, a Instrucţiunilor privind aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 şi a Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 56 din Legea nr. 21/1996.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 44 alin. (3), art. 45 lit. a), art. 51 şi art. 52 din Legea nr. 21/1996 a fost respinsă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 959/2007.
Prin întâmpinare, pârâtul a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că, prin semnarea contractului de distribuţie între reclamantă şi SC W.R. SRL s-a realizat acordul de voinţă între părţi pentru existenţa unei clauze având obiect anticoncurenţial, în sensul fixării preţurilor de revânzare în mod direct, prin clauze contractuale şi indirect, prin fixarea nivelului discont-urilor acordate clienţilor distribuitorilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1857 din 18 iunie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC L.D. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut caracterul anticoncurenţial al art. 3 din contractul de distribuţie în forma iniţială modificată ulterior, prin stabilirea preţului fix de revânzare pe care trebuia să-l practice distribuitorul în relaţiile cu clienţii. Prin clauza cuprinsă în art. 3 din contract şi prin acceptarea de către reclamantă a obligaţiei de a vinde produsele furnizorului la un preţ ce se încadrează în limitele de preţuri recomandate şi acceptate de furnizor, prevăzute în anexa nr. 2 a contractului, furnizorul determină comportamentul pe piaţă al distribuitorului, care primea periodic liste de preţuri anexe la contract. În condiţiile în care distribuitorul nu avea posibilitatea, faţă de clauzele contractuale de a determina preţul de vânzare al produsului către clienţi ci numai posibilitatea de a accepta preţul fix impus de furnizor s-a produs o restrângere şi o denaturare a concurenţei prin preţ şi o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
S-a reţinut aplicarea legală a sancţiunii, potrivit prevederilor art. 51 şi art. 52 din Legea nr. 21/1996 republicată, în considerarea şi a circumstanţelor atenuante legale, proprii reclamantei.
Excepţia de nelegalitate a regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 21/1996, modificată şi completată, a instrucţiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea nr. 21/1996 şi a instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor prevăzut în art. 56 din Legea nr. 21/1996 a fost respinsă, instanţa de fond reţinând că deşi motivarea excepţiei se referă la nealinierea legislaţiei secundare la modificările aduse legii concurenţei prin Legea nr. 538/2004, recurenta nu indică în mod concret, încălcarea dispoziţiilor legale modificate prin prevederile cuprinse în legislaţia secundară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta SC L.D. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 137 şi art. 261 C. proc. civ.;
- instanţa a aplicat greşit legea şi a greşit respingând excepţia de nelegalitate, în raport cu încălcarea de către pârât a obligaţiei de a alinia legislaţia secundară, cu legislaţia cadru, care reglementează materia. În aceste condiţii nu există temei legal pentru sancţiunea aplicată reclamantei, judecătorul fondului nereţinînd că, prin raportare la obiect şi la efect, reclamanta nu a participat în mod real la o practică anticoncurenţială;
- instanţa de fond a aplicat şi a interpretat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1996, reclamanta devenind distribuitor al produselor W. abia în martie 2003. Instanţa a reţinut greşit că, distribuitorul a acceptat un preţ fix impus de furnizor, denaturând concurenţa prin preţ, reclamanta fiind implicată într-o înţelegere verticală, anticoncurenţială; instanţa nu a analizat poziţia de piaţă a reclamantei şi a ignorat împrejurarea că, reclamanta nu şi-a însuşit şi nu a aplicat politica de vânzări a furnizorului, devenind distribuitor al produselor acestuia, abia în anul 2003;
- instanţa nu a analizat cererea reclamantei privind dozarea sancţiunii aplicate, în sensul diminuării cuantumului amenzii contravenţionale, judecătorul fondului nu s-a raportat la nici unul din criteriile legale pentru a evalua gravitatea încălcării legii.
Examinând sentinţa atacată, motivele de recurs, probele administrate în cauză, actele normative incidente pricinii, având în vedere şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
- Excepţia de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă vizează acte normative secundare adoptate de Consiliul Concurenţei, invocate ca bază în emiterea deciziei contestate.
Faţă de natura excepţiei invocate, o eventuală admitere a acesteia ar fi avut ca efect doar înlăturarea din cauză a actelor constatate nelegale de către instanţă, iar nu oprirea cercetării fondului pricinii, în cursul judecării căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, reţinându-se că, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Se reţine că, de altfel, instanţa de fond a analizat pe larg excepţia invocată, respingând-o motivat.
- Motivul de recurs privind aplicarea greşită a legii şi respingerea greşită a excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantă, se constată a fi de asemenea, nefondat.
Modificarea adusă art. 5 din Legea nr. 21/1996 nu este de natură a determina modificarea categoriilor de practici sancţionabile de către Consiliul Concurenţei.
Astfel, prin modificările aduse art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, prin Legea nr. 538/2004 s-au interzis alături de înţelegerile cu obiect anticoncurenţial şi înţelegerile care au efect anticoncurenţial, în locul celor care aveau doar un potenţial efect anticoncurenţial. Contrar însă susţinerilor recurentei, obiectul sau efectul anticoncurenţial al unei înţelegeri nu trebuie nu trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se reţine incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, atât aceste prevederi , cât şi cele din Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din lege, în cazul înţelegerilor verticale, în privinţa cărora recurenta şi-a motivat excepţia invocată, fac referire la înţelegerile verticale, care în mod direct sau indirect au ca obiect restrângerea libertăţii cumpărătorului de a-şi determina preţul de vânzare.
Ca atare, instanţa de fond în mod corect a respins excepţia de nelegalitate, întrucât dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 21/1996 reglementează două modalităţi diferite prin care se poate realiza contravenţia prevăzută în art. 51 alin. (1), sancţionând practicile care, prin obiectul sau efectul lor, restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa. Art. 5 alin. (1) din legea concurenţei interzice orice înţelegeri care au ca obiect sau efect anticoncurenţial, obiectul şi efectul fiind prevăzute a se realiza alternativ, iar nu cumulativ.
În aceste condiţii, susţinerea recurentei referitoare la „nealinierea legislaţiei secundare" la noile prevederi ale art. 5 alin. (1) din lege, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 538/2004, nu are relevanţă în cauză, întrucât recurenta a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere cu obiect anticoncurenţial, aşa cum se menţionează în art. 1 din Decizia Consiliului Concurenţei.
- cel de al treilea motiv de recurs privind aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1996 se constată a fi de asemenea nefondat.
Contractul de distribuţie între furnizorul W. şi distribuitorul SC L.D. SRL Bucureşti a fost încheiat la 1 aprilie 2003, recurenta fiind însă, continuatorul activităţii de distribuţie al produselor W. realizată de SC L.R. I. SRL, aşa cum rezultă din actele adiţionale la contractul de distribuţie din 1 martie 2000.
De altfel, toate contractele de distribuţie încheiate între SC W. şi distribuitorii săi, inclusiv recurenta-reclamantă au avut conţinut identic, recurenta-reclamantă fiind sancţionată numai pentru perioada în care a fost parte la un acord anticoncurenţial, respectiv 1 aprilie 2003 – 1 septembrie 2004.
Din conţinutul art. 5 alin. (2) din contract rezultă caracterul vădit anticoncurenţial al clauzei, prin stabilirea în sarcina distribuitorului, a vânzării produselor la un preţ ce se încadrează în limitele recomandate şi acceptate de furnizor, iar nu pe baza unui comportament comercial independent al distribuitorului, recurenta acceptând deci, condiţiile de formare a preţului stabilite prin contract. Astfel recurenta a fost parte la o înţelegere verticală, cu obiect anticoncurenţial, restrângându-se şi denaturându-se concurenţa prin preţ.
Cât priveşte referirile la înscrisuri transmise distribuitorilor în anul 2000, anterior încheierii de către aceasta a contractului de distribuţie, urmează a fi înlăturate reţinând că, un agent economic este răspunzător pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială dacă achiesează la cele stabilite prin înscrisuri, după intrarea sa în reţeaua de distribuţie, ca în situaţia recurentei.
- Contrar susţinerilor recurentei în cel de al patrulea motiv de recurs, se reţine că, instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat asupra cererii reclamantei privind dozarea sancţiunii aplicate în funcţie de gravitatea, întinderea faptei şi consecinţelor sale asupra concurenţei.
În mod corect instanţa de fond a stabilit că individualizarea sancţiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 52 din lege şi instrucţiunilor incidente.
În mod greşit în motivarea recursului, recurenta se referă la Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 (actualul art. 50 din Legea nr. 21/1996 republicată), acestea neaplicându-se în cauză, întrucât potrivit deciziei contestate, recurenta a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută la art. 51 alin.(1) lit. a) (fost art. 56), constând în încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Lege.
Se reţine că sancţiunea aplicată recurentei a fost individualizată pe baza criteriilor legale fiind luate în considerare durata şi efectele practicii anticoncurenţiale, precum şi circumstanţele atenuante, constând în rolul pasiv în privinţa încălcării dispoziţiilor legale în materie de concurenţă şi în colaborarea efectivă în cadrul procedurii de investigare a faptelor.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistînd motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC L.D. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1857 din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3202/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3211/2009. Contencios → |
|---|
