ICCJ. Decizia nr. 3247/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3247/2009

Dosar nr. 3025/2/200.

Şedinţa public de la 11 iunie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2704 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetentei materiale, excepţie invocată din oficiu, declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că din economia art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă, fără echivoc, faptul că în cazul litigiilor privind taxe şi impozite, contribuţii vamale, precum şi accesorii ale acestora, singurul criteriu pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza este cel valoric.

Cum prin acţiune reclamanta contestă debitul de 3930 lei, reprezentând TVA şi pe cel de 330 lei reprezentând majorări de întârziere, valoarea totală situându-se sub limita de 500.000 lei, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au în vedere două situaţii în care competenţa materială aparţine Curţilor de apel, respectiv aceea când actul administrativ atacat este emis de o autoritate centrală şi aceea în care actul atacat priveşte sume mai mari de 500.000 lei.

În opinia recurentei, prevederea art. 10 din Legea nr. 554/2004 trebuie raportată la dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., prin care se stabileşte o competenţă exclusivă în favoarea curţilor de apel privind litigiile având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale.

Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed:

Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instituie două criterii pentru stabilirea competenţei materiale în judecarea în fond a cauzelor în contencios administrativ: 1. criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice (sau criteriul rangului autorităţii emitente) şi 2. criteriul valoric.

Criteriul valoric se aplică în cauzele care au ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, delimitând competenţa materială a tribunalului şi a curţii de apel în raport de suma în litigiu.

În cauza de faţă sunt supuse controlului de legalitate acte administrative prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată a sumei de 3930 lei, reprezentând TVA şi 330 lei, majorări de întârziere.

Prin urmare, se aplică criteriul valoric în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale, neavând relevanţă dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală.

Dat fiind faptul că valoarea obligaţiilor de plată stabilite se situează sub limita de 500.000 lei, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/20004, modificată şi completată, competenţa materială de soluţionare a cauzei, în fond, revine tribunalului, respectiv celui de la domiciliul reclamantei, care este Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 2704 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3247/2009. Contencios