ICCJ. Decizia nr. 3252/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3252/200.
Dosar nr. 2315/36/200.
Şedinţa public de la 11 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul P.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării: anularea Ordinului Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MO 119 din 29 august 2008, precum şi a tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă cu UM 02196 Mangalia; suspendarea executării Ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 al Statului Major al Forţelor Navale şi a tuturor ordinelor ulterioare privind situaţia militară şi de serviciu a reclamantului; obligarea Şefului Statului Major al Forţelor Navale să emită Ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din OG nr. 7/1998 şi ale art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancţiunea unor penalităţi; obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului ajutoarele şi plăţile compensatorii prevăzute de art. 7 din OG nr. 7/1998 şi de art. 31 din Legea nr. 138/1999, cu coeficientul de inflaţie, începând cu data de 01 septembrie 2008 până la pronunţare; obligarea Ministerului Apărării să emită Decizia de pensionare a reclamantului, începând cu data de 01 septembrie 2008, cu coeficientul de inflaţie la pensia ce i se va cuveni, de la această dată şi până la pronunţare; obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului drepturile băneşti conforme cu cele avute până la 31 august 2006, la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de inflaţie; obligarea Ministerului Apărării la plata de daune morale
Prin sentinţa civilă nr. 985/CA din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă în parte. Instanţa a anulat în parte Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM 119 din 29 august 2008, cu privire la reclamant şi a obligat pârâtul la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului în condiţiile OG nr. 7/1998, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege. Totodată, instanţa a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantul are statutul de cadru militar în activitate, cu gradul de căpitan inginer, fiind încadrat la UM 02196 Mangalia, iar că în cadrul procesului de restructurare ce a avut loc la nivelul unităţii militare, funcţia ocupată de reclamant a fost redusă, neregăsindu-se pe noul stat de organizare.
Prin raportul personal A – 672 din 06 august 2008 reclamantul a solicitat, în baza prevederilor OG nr. 7/1998 şi ale Legii nr. 80/2005, trecerea în rezervă în condiţiile art. 27 din OG nr. 7/1998.
Totodată, prin Hotărârea nr. 9 din 20 august 2008 adoptată de Comisia de selecţie, i s-a propus reclamantului spre încadrare, funcţia de "ofiţer 3 în Biroul reglementări în arme şi lecţii învăţate la instrucţie şi educaţie din Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale", funcţie cu care reclamantul nu a fost de acord, iar prin Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MO – 120 din 29 august 2008, s-a dispus, în temeiul art. 6 din ordinul M 169/2001, punerea sa la dispoziţia Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale, începând cu 1 septembrie 2008, pe o perioadă de trei luni, în vederea încadrării.
A apreciat prima instanţă că din coroborare art. 6 şi art. 8 alin. (1) din OG nr. 7/1998, rezultă, fără echivoc, faptul că în perioada de restructurare a armatei legea recunoaşte, în principal, dreptul personalului militar de a trece în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se recunoaşte dreptul Ministerului Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condiţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/2005, cu acordarea aceloraşi drepturi.
Totodată, doar în cazurile în care se optează pentru menţinerea în activitate comisia de selecţie procedează la evaluarea şi ierarhizare, solicitările de trecere în rezervă fiind analizate de către comisie doar în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor impuse de OG nr. 7/1998.
A reţinut prima instanţă că fiind îndeplinite în speţă condiţiile impuse de actul normativ, comisia de selecţie nu are competenţa legală de a refuza trecerea în rezervă şi de a propune o altă funcţie.
Aşadar, prin ordinul atacat se încalcă în mod evident dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, în condiţiile în care nu numai că unitatea sa a fost supusă restructurării, dar funcţia avută a fost redusă şi nu se mai regăseşte în noul stat de organizare.
A mai apreciat prima instanţă că nu este în măsură să stabilească în mod direct dreptul reclamantului la pensie şi la plăţile şi ajutoarele compensatorii, întrucât prin ordinul contestat pârâtul nu s-a pronunţat cu privire la acest drept, urmând ca acestea să se dispună la emiterea ordinului de trecere în rezervă, în funcţie de situaţia concretă a reclamantului.
Prima instanţă a constatat nefondate celelalte capete de cerere, reţinând că:
- anularea tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului nu poate fi analizată în lipsa identificării acestora şi indicării motivelor de nelegalitate; reclamantul nu a arătat temeiul legal în baza căruia solicită suspendarea executării Ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 şi a tuturor actelor ulterioare; cererea de obligare a pârâtului la plata drepturilor băneşti conforme cu cele avute până la 1 septembrie 2006 este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 41 din Legea nr. 138/1999 şi faţă de faptul că reclamantul nu a făcut dovada diminuării drepturilor băneşti în perioada punerii la dispoziţie;
- capătul de cerere privind daunele morale solicitate este nefondat în raport cu faptul că măsura de menţinere a reclamantului nu poate fi considerată frustrantă sau umilitoare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi ca reprezentant legal al UM 02150 Bucureşti şi al UM 02196 Mangalia, criticând soluţia pronunţată prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
A susţinut recurentul că instanţa a procedat la anularea unui ordin care nu îl priveşte pe reclamant, întrucât punerea la dispoziţie a reclamantului s-a făcut prin Ordinul Statului Major al Forţelor Navale nr. MO 120 din 29 august 2008, iar nu prin cel cu nr. MM 119 din 29 august 2008.
Scopul măsurilor de protecţie socială prevăzute de OG nr. 7/1998 este de ai proteja pe cei disponibilizaţi ca urmare a pierderii locului de muncă, în situaţia în care nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi pentru alte funcţii sau unităţi.
Astfel, art. 1 din OG nr. 7/1998 prevede ca beneficiari ai măsurilor de protecţie socială personalul militar şi salariaţii civili din cadrul unităţilor militare care se disponibilizează, iar la art. 5 din acelaşi act normativ se precizează că se consideră disponibilizaţi, în sensul art. 1, ofiţerii, maiştri militari şi subofiţerii trecuţi în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995.
Totodată, potrivit art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii pot fi trecuţi în rezervă numai dacă nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii sau unităţi, regula în materie fiind încadrarea şi nu disponibilizarea cadrelor militare.
S-a mai arătat că potrivit Ordinului M 169 din 18 octombrie 2001 al ministrului Apărării Naţionale pentru aprobarea „Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată prin Legea nr. 37/2001", dacă există posibilitatea de încadrare, Ministerul Apărării Naţionale nu este obligat să ia act de opţiunea cadrului militar de trecere în rezervă.
În atare condiţii, deoarece reclamantul a refuzat propunerea de încadrare făcută, s-a procedat potrivit art. 6 din Ordinul M 169/2001, în sensul punerii sale la dispoziţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed:
Prin OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată prin Legea nr. 37/2001, Guvernul a stabilit unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil.
Din economia de ansamblu a actului normativ evocat rezultă, în mod indubitabil, că scopul acestuia este de a asigura protecţia socială a cadrelor militare şi civile afectate ca urmare a reorganizării unor unităţi şi formaţiuni militare odată cu demararea procesului de restructurare a organismului militar.
Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din OG nr. 7/1998, perioada de" restructurare a armatei, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de lege" textul de lege înserând în continuare condiţiile privind vechimea în serviciu ce trebuie îndeplinite pentru acordarea pensiei militare de serviciu.
În cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi articol se consacră dreptul Ministerului Apărării Naţionale de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1).
Aşadar, atingerea obiectivelor restructurării armatei a impus dreptul Ministerului Apărării Naţionale de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, cu acordarea drepturilor legale, chiar dacă acestea nu solicită pensionarea anticipată.
În acelaşi sens, potrivit art. 8 alin. (1) din OG nr. 7/1998, „cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mică de 20 de ani, pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie neimpozabilă, corespunzătoare vechimii în serviciu (...)".
În raport cu aceste reglementări, rezultă că în mod corect prima instanţa a apreciat că în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaşte, în principal, dreptul cadrelor militare de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare.
În acest context, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului potrivit cărora Ministerul Apărării Naţionale nu ar avea obligaţia de a da curs cererilor de trecere în rezervă a personalului militar care a solicitat acest lucru pe perioada procesului de restructurare, cu motivaţia că regula stabilită de OG nr. 7/1998 ar fi încadrarea şi nu disponibilizarea cadrelor militare.
În realitate, opţiunea de trecere în rezervă reprezintă un beneficiu acordat personalului militar, tocmai în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei.
Interpretând în mod corect actul dedus judecăţii şi efectuând o aplicare corectă a legii, prima instanţă a constatat că Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MO 120 din 29 august 2008 a încălcat dreptul legitim al reclamantului de a opta pentru trecerea sa în rezervă, în ipoteza în care unitatea militară în care este încadrat se restructurează şi nu pentru numirea pe o altă funcţie.
Cum reclamantul a refuzat funcţia oferită, optând pentru trecerea sa în rezervă, pârâtul trebuia să ţină cont de opţiunea reclamantului.
Că dreptul de a opta pentru trecerea în rezervă reprezintă un beneficiu acordat cadrelor militare în perioada restructurării, pe care Ministerul Apărării Naţionale nu-1 poate cenzura, rezultă, indubitabil şi din prevederile art. 27 din OG nr. 7/1998.
În conformitate cu acest text de lege, „în funcţie de necesarul de personal al armatei şi de fondurile alocate măsurilor de protecţie socială a personalului disponibilizat, de prevederile actului normativ evocat pot beneficia şi cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unităţi care nu sunt supuse restructurării."
Dacă şi personalul militar din unităţile militare nesupuse restructurării pot beneficia, în anumite condiţii, de dreptul de trecere în rezervă, cu acordarea drepturilor legale aferente, rezultă, cu atât mai mult, că acest drept nu poate fi refuzat cadrelor militare din unităţile restructurate.
Prima instanţă a reţinut corect că analiza efectuată de comisiile de selecţie la care face trimitere recurentul, se rezumă doar la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de OG nr. 7/1998 în cazul când se optează pentru trecerea în rezervă, acestea neavând competenţa de a refuza punerea în aplicare a dreptului de trecere în rezervă conferit de lege.
De altfel, o interpretare contrară a Ordinului ministrului apărării nr. 169/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr. 7/1998 ar înfrânge principiul constituţional al supremaţiei actului normativ cu forţă juridică superioară.
Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute nici criticile recurentului relative la anularea de către prima instanţă a unui ordin care nu îl priveşte pe reclamant, atâta vreme cât, pe de o parte, din cuprinsul hotărârii pronunţate rezultă fără echivoc faptul că aceasta a procedat la analiza legalităţii Ordinului nr. MO 120 din 29 august 2008, iar, pe de altă parte, existenţă unei eventuale erori materiale nu constituie, prin prisma prevederilor art. 304 C. proc. civ., un motiv de recurs.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtului Ministerul Apărării Naţionale urmează a fi respins, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat la plata sumei de 500 lei către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi ca reprezentant al UM 02150 Bucureşti şi al UM 02196 Mangalia, împotriva sentinţei civile nr. 985/CA din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3249/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3254/2009. Contencios → |
|---|
