ICCJ. Decizia nr. 3269/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3269/2009
Dosar nr. 7101/2/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 30 martie 2006, reclamanta SC I.S. SRL Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea art. 12 din Decizia nr. 52/2006 emisă de pârât şi suspendarea acesteia, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin actul contestat s-a reţinut că ar fi beneficiat nelegal de ajutor de stat, constând în scutirea de impozit pe profit peste limita legală şi s-a dispus recuperarea acestuia, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente.
Reclamanta a mai arătat că, prin nota de constatare din 6 decembrie 2005 s-a ajuns la concluzia că a depăşit plafonul pentru acordarea ajutorului de stat şi că acest lucru nu i s-a adus la cunoştinţă.
Acţiunea este motivată în drept potrivit Legii nr. 143/1999 şi Legii nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2333 din 17 octombrie 2006 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.S. SRL Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, reclamanta şi–a întemeiat acţiunea pe note de constatare anterioare, care nu sunt de natură să-i confere drepturi, iar pârâtul este în drept să dispună recuperarea ajutorului de stat a cărui intensitate a fost depăşită, fără a fi obligat să informeze societatea, conform art. 141 din OUG nr. 24/1998.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2914 din 6 iunie 2007 a admis recursul declarat de reclamanta SC I.S. SRL Hunedoara, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, dispunând ca instanţa de fond să verifice provenienţa diferenţelor existente între notele de constatare întocmite, să stabilească dacă, prin nota de constatare seria HD nr. 856 din 6 decembrie 2005 a fost reţinută corect valoarea investiţiei eligibile efectuate până la data de 15 septembrie 2004 şi să verifice în raport cu prevederile art. 141 alin. (5) din OUG nr. 24/1998, respectarea de către pârât a obligaţiei de informare.
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2797 din 22 octombrie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC I.S. SRL Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, potrivit Regulamentul Consiliului Concurenţei din 2004, privind ajutorul de stat regional, aprobat prin Ordinul nr. 55/2004, costurile eligibile reprezintă o valoare stabilită pe baza unui ansamblu de cheltuieli corespunzătoare elementelor investiţiei, prevăzute în anexa 2. În sectorul transporturilor, ca excepţia costurilor materialului feroviar rulant, nu sunt incluse cheltuielile destinate achiziţionării mijloacelor şi materialului de transport bunuri mobile, în ansamblul cheltuielilor ce formează baza standard şi deci nu sunt eligibile pentru ajutoarele de stat referitoare la o investiţie iniţială. Ca atare, pârâtul a reţinut corect în nota de constatare, ca fiind eligibile doar cheltuielile pentru echipamente, iar nu şi cheltuielile pentru mijloacele de transport.
Cu privire la obligaţia pârâtului de înştiinţare a agentului economic asupra momentului atingerii intensităţii maxime admise asupra încetării acordării facilităţii, conform art. 141 alin. (5) din OUG nr. 24/1998 republicată, s-a reţinut că s-a realizat informarea reclamantei, în momentul comunicării deciziei contestate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta SC I.S. SRL Hunedoara, criticând-o ca nelegală întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii .
A precizat recurenta că hotărârea judecătorească atacată este criticabilă întrucât nu s-au respectat îndrumările date prin Decizia de casare nr. 2914/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi sub aspectul încălcării art. 6 şi art. 14 din OUG nr. 24/1998 şi ale HG nr. 728/2001.
S-a înlăturat raportul de expertiză de către prima instanţă fără o motivare concludentă, nu s-a avut în vedere opinia expertului din răspunsul la obiecţiuni, s-au ignorat actele depuse la dosar şi nu s-a avut în vedere că regulamentul Consiliului Concurenţei reprezintă o normă de aplicare care nu poate modifica prevederile legale.
S-a precizat în recurs că Decizia contestată reprezintă doar o înştiinţare de plată în considerarea art. 84 din OG nr. 92/2003 care justifică executarea silită, însă nu reprezintă înştiinţare în sensul art. 141 din OUG nr. 24/1998.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa atacată instanţa fondului a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta-recurentă SC I.S. SRL Hunedoara, înlăturând concluziile raportului de expertiză financiar-contabilă, întrucât cheltuielile cu achiziţia mijloacelor de transport nu reprezintă investigaţii eligibile în raport de prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Consiliului Concurenţei din 2004 privind ajutorul de stat.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2914/2007, s-a admis recursul declarat de SC I.S. SRL Hunedoara, s-a casat sentinţa civilă nr. 2333/2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţă.
Ca îndrumări ale instanţei supreme cu ocazia rejudecării, s-au avut în vedere pentru instanţa de fond, provenienţa diferenţelor existente între notele de constatare întocmite, urmând a se stabili dacă prin Nota de constatare seria HD nr. 858/2005 a fost reţinut cuantumul corect al valorii investigaţiei eligibile efectuate până la 15 septembrie 2004, iar în raport de art. 141 alin. (2) din OUG nr. 24/1998 să se verifice respectarea de către intimatul-pârât a obligaţiei de informare.
Faţă de această deciziei de casare, în speţă, s-a dispus o expertiză financiar-contabilă pentru lămurirea aspectelor mai sus arătate.
Deşi expertiza a concluzionat că valoarea maximă a ajutorului de stat primit de recurentă se încadrează în cuantumul maxim de care putea să beneficieze şi deci nu s-a depăşit intensitatea acestui ajutor de stat ca formă maximă, totuşi instanţa fondului a înlăturat raportul de expertiză fără o motivarea pertinentă şi concludentă.
Motivarea instanţei fondului în raport de dispoziţiile art. 6 din Regulamentul Consiliului Concurenţei din 2004, nu este corectă, întrucât noţiunea de eligibilitate este definită de HG nr. 728/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 24/1998 prin noţiunea de investiţie nou creată.
Această investiţie trebuie să fie înregistrată în evidenţele contabile de agentul economic după declararea zonei defavorizate şi constă în : clădiri, maşini, utilaje, mijloace de transport, bunuri necorporale definite conform Legii nr. 15/1994.
Din concluziile expertului rezultă fără posibilitate de tăgadă că investigaţiile efectuate cuprind active reglementate de Legea nr. 15/1994, care sunt înregistrate în evidenţele recurentei ca mijloace fixe.
Art. 141 din OG nr. 24/1998 prevede că agenţii economici care operează în zonele dezvoltate beneficiază de facilităţi fiscale prevăzute la art. 6 până la atingerea intensităţii maxime a ajutorului de stat, iar în calculul intensităţii acestui ajutor de stat se au în vedere costurile eligibile aferente investigaţiilor efectuate până la 15 septembrie 2004.
Modificările aduse art. 141, nu dispun în sensul că se va proceda la o recalculare a intensităţii ajutorului de stat care să fie reevaluată de Consiliul Concurenţei în vederea recuperării ajutorului de stat ilegal, iar dacă legea nu dispune în acest sens, nici cel care o aplică nu poate face o asemenea interpretare.
Investiţiile au fost realizate pe o perioadă de 5 ani de declarare drept zonă defavorizată a localităţii Hunedoara, aspect confirmat de intimat prin notele de constatare.
În mod greşit Curtea de Apel a înlăturat concluziile expertului referitor la nota de constatare HD nr. 858/2005, care conchid în ceea ce priveşte cuantumul corect al investigaţiei eligibile.
Dealtfel din actele depuse şi din Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă fără putinţă de tăgadă că potrivit notelor de constatare încheiate la 12 aprilie 2005 şi 6 octombrie 2005, recurenta mai putea beneficia de ajutor de stat până la atingerea intensităţii maxime.
Raportul de expertiză conchide fără dubiu că acest ajutor de stat nu a depăşit intensitatea maximă admisă, însă Curtea de Apel l-a înlăturat fără ca motivarea să fie convingătoare pe acest aspect.
Fără dubiu, Consiliul Concurenţei avea obligaţia legală de a înştiinţa societatea că ar fi atins maximul ajutorului de stat, dar din nota de constatare din 12 aprilie 2005, rezultă că recurenta mai putea beneficia de ajutor de stat. Este adevărat că prin nota din 5 octombrie 2005, s-a constatat că acesta a fost depăşit, însă recurenta nu a fost înştiinţată, pentru că Decizia contestată a pârâtului este doar o înştiinţare de plată conform art. 84 din OG nr. 92/2003, care însă astfel cum am făcut vorbire în această decizie, nu reprezintă o înştiinţare în sensul dispoziţiilor art. 141 alin. (5) din OUG nr. 24/1998.
Cu certitudine dispoziţiile art. 141 din OUG nr. 24/1998, referitoare la depăşirea intensităţii maxime şi aplicarea prevederilor legale în privinţa recuperării ajutorului de stat ilegal, sunt aplicabile numai în măsura în care facilităţile acordate, se constată a fi ilegale sau incompatibile cu legislaţia aplicabilă pentru perioada respectivă.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de SC I.S. SRL Hunedoara; modifică sentinţa atacată şi în fond, admite în parte acţiunea formulată de SC I.S. SRL Hunedoara; anulează pct. 12 din Decizia nr. 52 din 9 martie 2006 emisă de Consiliul Concurenţei; obligă pe pârât la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă, către fazele procesuale.
Referitor la cererea de suspendare a actului administrativ formulată, instanţa supremă apreciază că întrucât soluţionarea cauzei pe fond irevocabil, nu mai are obiect.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC I.S. SRL Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 2797 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite în parte acţiunea formulată de SC I.S. SRL Hunedoara.
Anulează pct. 12 din Decizia nr.52 din 9 martie 2006 emisă de Consiliul Concurenţei. Obligă pe pârât la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă, pentru toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3258/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3279/2009. Contencios → |
|---|
