ICCJ. Decizia nr. 3403/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3403/2009
Dosar nr. 1179/35/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3/CA/2009-PI din 12 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a fost admisă cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 178 din 13 octombrie 2008 formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu Administraţia Fondului pentru Mediu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţii pentru Fondul de Mediu constatate şi a accesoriilor calculate în raportul de inspecţie nr. 212 din 13 octombrie 2008, întrucât modalitatea de stabilire a bazei de impunere este nejustificată şi lipsită de temei legal.
Instanţa de fond a reţinut că excepţia de necompetentă materială invocată de pârâtă este neîntemeiată, având în vedere că actul atacat a fost emis de către o autoritate publică centrală, iar potrivit dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competenţa în raport de rangul autorităţii pârâte aparţine Curţii de Apel, astfel încât prin încheierea din 15 decembrie 2008 această excepţie a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, întrucât a identificat o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul că pârâta nu a luat în considerare la stabilirea bazei de impunere pentru aplicarea cotei de 3%, deşeurile recuperate şi reciclate de reclamantă.
De asemenea, instanţa a constatat îndeplinită condiţia pagubei iminente, având în vedere faptul că pârâta a trecut la executarea actului atacat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 3, 9, C. proc. civ.
Prin motivele de recurs recurenta aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- A fost încălcată competenţa altei instanţe întrucât litigiul dedus judecăţii priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora de până la 500 000 de lei, iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei revenea Tribunalului Bihor.
- Soluţia pronunţată este nelegală întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada condiţiilor privind admisibilitatea cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv: formularea plângerii prealabile, existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube eminente.
Intimata-reclamantă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect prima instanţă a respins excepţia necompetenţei materiale şi soluţionând cauza pe fond a admis acţiunea.
Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza dedusă judecăţii după cum se constată, se solicită, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unor acte emise de recurentă care privesc contribuţii de plată la fondul pentru mediu precum şi accesorii în cuantum total de 56 676 lei.
Competenţa de soluţionare a litigiului având ca obiect acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora, se stabileşte potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de valoare după cum aceasta este mai mică sau mai mare de 500.000 de lei (RON) neavând relevanţă dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Întrucât valoarea obligaţiilor de plată la fondul pentru mediu impuse intimatei-reclamante este de 59. 676 lei, deci mai mică de 500.000 de lei, revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Bihor, ca instanţă de contencios administrativ, fiind astfel fondat motivul de recurs care vizează situaţia prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Cum dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, au caracter imperativ, nesocotirea lor atrăgea nulitatea hotărârii pronunţate.
În raport de cele reţinute anterior cât şi de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ.
Celelalte motive de recurs nu vor mai fi cercetate în raport de soluţionarea recursului în acest mod, urmând a fi avute în vedere cu ocazia soluţionării cererii deduse judecăţii de către instanţa competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 3/CA/2009-PI din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3400/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3404/2009. Contencios → |
|---|
