ICCJ. Decizia nr. 3394/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3394/2009
Dosar nr. 9079/2/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2609 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia de tardivitate invocată în cauză şi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de C.V.V. în contradictoriu cu A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că termenul de promovare a acţiunii curge de la data comunicării actului administrativ contestat, iar în cauza de faţă acest act nu a fost comunicat anterior formulării prezentei acţiuni, motiv pentru care a respins excepţia de tardivitate ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul a contestat Ordinul nr. 818 din 18 iunie 2007 ca pe un act de sancţionare, întemeindu-şi acţiunea pe art. 80 din Legea nr. 188/1999 şi precizând că în această situaţie nu este obligatorie formularea unei plângeri prealabile.
Însă, din examinarea ordinului atacat s-a constatat că prin acest act administrativ s-a dispus numirea reclamantului în funcţia publică de şef serviciu la Direcţia generală de audit public intern conform art. 100 alin. (1) lit. c) şi d), alin. (2) din Legea nr. 188/1999, nefiind identificate elemente de sancţionare disciplinară în conţinutul acestuia. Prin urmare, în acest context, instanţa de fond a statuat că era obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile, aceasta reprezentând o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, iar neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Întrucât reclamantul nu a formulat plângere prealabilă împotriva acestui act administrativ contestat, s-a reţinut că motivele de nelegalitate invocate cu privire la acest act nu pot fi examinate pe calea prezentei acţiuni.
Referitor la celelalte capete de cerere s-a statuat că modul de soluţionare a acestora este determinat de soluţia adoptată cu privire la primul capăt de cerere, astfel că, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul C.V.V. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând situaţia prevăzută de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se menţionează că instanţa de fond, interpretînd greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori interesul lămurit şi vădit neândoilenic al acestuia, întrucât Ordinul nr. 818 din 18 iunie 2007, are un caracter sancţionator pentru că funcţia în care reclamantul a fost „numit" este inferioară celei avute anterior, având loc şi o reducere a salariului şi a indemnizaţiei de conducere.
Recurentul-reclamant apreciază că este întemeiat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în mod greşit prima instanţă a apreciat că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă întrucât ordinul contestat a fost comunicat la cererea instanţei de judecată, făcând inutil orice demers al său întrucât deja fusese sesizată instanţa cu privire la măsurile luate împotriva sa.
Întrucât în opinia recurentului recursul este fondat, impunându-se modificarea sentinţei, referitor la fondul cauzei se arată, în esenţă, că acţiunea este întemeiată dat fiind faptul că ordinul contestat prin care a avut loc retrogradarea sa este nelegal întrucât nu a fost emis în baza unui aviz prealabil al U.C.A.A.P.I., conform art. 5.2.2.1 lit. b) din Normele generale privind exercitarea activităţii de audit public intern aprobate prin Ordinul nr. 38/2003, al Ministerului Finanţelor Publice.
Referitor la reâncadrearea sa în funcţia de director general, se solicită admiterea acestui capăt de cerere ca o consecinţă a admiterii cererii principale de anulare a ordinului contestat. În ceea ce priveşte diferenţa până la drepturile salariale cuvenite, acestea se referă la perioada în care reclamantul a îndeplinit funcţia de director general însă i-au fost menţiune elementele salariale aferente funcţie de şef serviciu (18 iunie 2007-07 septembrie 2007) precum şi la perioada 12 decembrie 2007 - până la momentul reâncadrării efective în funcţia de director general şi cuprind şi fondurile acordate cu titlu de stimulente, care în opinia recurentului reprezentă tot un drept salarial.
Au fost depuse la dosar înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs.
Intimata-pârâtă A.N.A.F., a formulat întâmpinare prin care solciită respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală şi temeinică sentinţa pronunţată, menţionînd că ordinul contestat nu a avut caracter sancţionator, nefiind incidente prevederile art. 77, art. 78, art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999.
Nefiind un act de sancţionare, era necesară parcurgerea procedurii prealabile, ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, astfel că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantului.
Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de dispoziţiile legale incidente, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.
Pentru început se va face o prezentare a situaţiei ce rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, după cum urmează.
Prin Ordinul nr. 818 din 18 iunie 2007, ca urmare a reorganizării aparatului propriu al A.N.A.F., recurentul-reclamant a fost numit în funcţia publică de şef de serviciu la Direcţia Generală de Audit Public Intern.
Prin Ordinul nr. 819 din 18 iunie 2007, cunoscut şi necontestat, recurentul-reclamant a fost împuternicit cu exercitarea atribuţiilor funcţiei publice de conducere de director general la aceiaşi direcţie generală, cu menţinerea elementelor salariale aferente funcţiei de şef de serviciu, fapt acceptat de acesta.
Prin Ordinul nr. 1287 din 07 septembrie 2007, acesta a fost promovat temporar, pe o perioadă de maximum 6 luni, în funcţia publică de conducere de director general la aceiaşi direcţie generală, funcţie vacantă, iar prin Ordinul nr. 2357 din 12 decembrie 2007 s-a dispus revenirea recurentului în funcţia publică de conducere, de şef de serviciu la Serviciul de audit public intern.
Din enumerarea acestor ordine rezultă faptul că recurentul-reclamant a acceptat numirea în funcţia publică de conducere de şef de serviciu cât şi pe cele ulterioare, de promovare temporară, înţelegând să conteste Ordinul nr. 818 din 18 iunie 2007 la data de 18 decembrie 2007, abia după încetarea promovării temporare, la 12 decembrie 2007, în funcţia publică de conducere de director general la aceiaşi direcţie generală.
Din înscrisurile depuse la dosar, printre care şi statul de funcţii din 19 iunie 2007 ( fila 27-29 dos. fond), semnat chiar de recurentul-reclamant, rezultă că acesta cunoştea faptul că a avut loc o reorganizare a Direcţiei de Audit Public Intern şi că a fost numit în funcţia de şef de serviciu, pe care, aşa cum s-a precizat anterior a acceptat-o, exprimându-se acordul să gireze şi postul vacant de director general, până la 12 decembrie 2007.
Prin urmare, susţinerile potrivit cărora Ordinul nr. 818 din 18 iunie 2007 este un ordin se sancţionare sunt nefondate, întrucât acesta a fost emis ca urmare a HG nr. 495/2007 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., implicit reorganizarea Direcţiei de Audit Public Intern, situaţie necontestată şi acceptată de recurentul-reclamant.
Faptul că acesta şi-a întemeiat acţiunea pe pervederile art. 80 din Legea nr. 188/1999, referitoare la anularea ordinului de sancţionare, nu leagă instanţa, care este îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului activ să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, ordinul contestat nu a avut caracter sancţionator, în cuprinsul acestuia nefăcându-se referire la vreo sancţiune disciplinară din cele prevăzute la art. 77 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
În concluzie, instanţa de fond în mod corect a apreciat că Ordinul nr. 818 din 18 iunie 2007 nu este unul de sancţionare ci unul de numire în funcţia publică de şef de serviciu la Direcţia Generală de Audit Public Intern, conform prevederilor art. 100 alin. (1) lit. c) şi lit. d), alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, astfel că în nici un caz nu a fost schimbată natura juridică a actului contestat, neputând fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Nici motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.
Din cronologia evenimentelor expusă anterior rezultă fără dubiu că recurentul cunoştea existenţa cât şi conţinutul ordinului contestat din moment ce a acceptat efectele acestuia, astfel că susţinerea acestuia potrivit căreia acesta i-a fost comunicat după promovarea acţiunii, este fără relevanţă.
Cum obiectul cererii de chemare în judecată vizează Ordinul nr. 818 din 18 iunie 2007 ce este un act de numire în funcţia publică, parcurgerea procedurii administrative prealabile este obligatorie, reprezentând o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, iar neândeplinirea acesteia are ca efect inadmisibilitatea acţiunii.
Prin urmare, nefiind făcută dovada îndeplinirii acestei proceduri impusă în mod imperativ de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind recunoscut chiar de recurent neexercitarea acesteia, în mod corect a fost respinsă acţiunea cu toate capetele de cerere.
În acest context, admiterea acestei excepţii face de prisos cercetarea în fond a cauzei, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Avându-se în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ., se va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.V.V. împotriva sentinţei civile nr. 2609 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3391/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3400/2009. Contencios → |
|---|
