ICCJ. Decizia nr. 3391/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3391/2009
Dosar nr. 6032/100/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 59 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe fondul cauzei, a fost admisă acţiunea reclamantului C.S. în contradictoriu cu A.N.R.P., în sensul că a fost obligată pârâta să emită titlul de plată pentru suma reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei a cuantumului de 78.530,43 lei, acordată cu titlu de despăgubiri, actualizare ce urmează a se realiza pe perioada 25 iulie 2006 – 28 august 2008 şi în continuare, până la achitarea integrală a acestei sume, în funcţie de rata inflaţiei.
De asemenea, instanţa a obligat pârâta să vireze în contul reclamantului suma rezultată în urma actualizării dispuse a fi efectuate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin dispoziţia nr. 1308 din 21 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Baia Mare, a fost soluţionată cererea de restituire în natură a imobilului, casă demolată şi teren, situat în Baia Mare, în sensul că a fost respinsă cererea de restituire întrucât s-a constatat imposibilitatea retrocedării imobilului, terenul solicitat fiind ocupat de blocuri de locuinţe şi s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de titluri de valoare nominală sau acţiuni, în sumă de 680.530.201 lei.
În urma intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, dosarul constituit în urma cererii de restituire a reclamantului a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar la data de 25 iulie 2006 a fost emisă Decizia nr. 785/2006 având ca obiect emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului, pentru suma de 78.530,43 lei, reprezentând valoarea actualizată a titlurilor de valoare nominală emise la 1 iulie 2004.
Decizia arătată nu a fost contestată, iar la data de 18 octombrie 2007 reclamantul a înregistrat la sediul A.N.R.P. cererea sa de opţiune, în sensul că a solicitat plata efectivă a acestor măsuri reparatorii.
Instanţa a reţinut că a fost emis titlul de plată nr. 1481 din 14 decembrie 2007 pentru suma de 78.530,43 lei, sumă ce a fost virată reclamantului prin O.P. nr. 1486 din 28 august 2008.
Având în vedere situaţia de fapt dedusă judecăţii, instanţa a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de pârâtă, pentru lipsa plângerii prealabile, întrucât în cauza de faţă reclamantul a solicitat obligarea la plata unor sume de bani care să reprezinte valoarea actualizată a celei pentru care s-a emis titlul de plată nr. 1481/2007, situaţie în care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile.
Instanţa a considerat că drepturile invocate de reclamant pot fi recunoscute şi protejate într-o manieră efectivă şi concretă prin obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ care să ţină cont de principiul unei reparaţii integrale a pagubei.
Instanţa a apreciat că apărarea pârâtului, în sensul că legea nu prevede actualizarea sumelor pentru care au fost emise titluri de plată, nu poate fi acceptată întrucât dreptul de creanţă născut în favoarea reclamantului reprezintă o valoare patrimonială şi are caracteristicile unui bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 al C.E.D.O.
Instanţa a apreciat că pârâta era ţinută de a lua toate măsurile necesare pentru a se respecta Decizia nr. 785/2006, inclusiv actualizarea sumei până la momentul achitării efective, întrucât existenţa disponibilităţilor băneşti sau inconsecvenţele legislative nu sunt argumente care să justifice comportamentul autorităţii competente.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a luat în considerare faptul că reclamantul a fost lipsit în mod arbitrar de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de Statul Român, având în vedere şi durata excesiv de îndelungată a procedurilor urmate pentru acordarea măsurilor reparatorii, durată apreciată în cauza de faţă nerezonabilă.
De asemenea, instanţa a apreciat că neacordarea sumei actualizate a despăgubirii primite ar însemna obligarea reclamantului la suportarea unei sarcini excesive şi exorbitante, care nu poate fi justificată prin raţiunile invocate de pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.R.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs recurenta-pârâtă aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- Instanţa de fond, prin sentinţa atacată în mod greşit a soluţionat excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare. Această procedură obligatorie potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare se impunea a fi îndeplinită întrucât reclamantul contestă un act administrativ, respectiv titlul de plată emis de A.N.R.P.
- Cu privire la fondul cauzei, se susţine că sentinţa este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către A.N.R.P. – D.P.A.D.N., în raport de rata inflaţiei, de cursul Euro, astfel cum solicită intimatul-reclamant.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil pe considerentul că deşi acesta se motivează prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitatea vizează motive de netemeinicie.
De asemenea se consideră îndreptăţit la actualizarea sumelor cuprinse în Decizia 785/2006, considerând temeinică şi legală sentinţa recurată.
Recurenta-pârâtă a formulat concluzii scrise prin care reiterează cele susţinute în motivele de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia i se circumscriu criticile din recurs, precum şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., de dispoziţiile legale incidente, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de jurisprudenţa în materie, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
După cum se constată, intimatul-reclamant prin cererea dedusă judecăţii a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1481 din 14 decembrie 2007, reprezentând titlu de plată emis de recurenta-pârâtă A.N.R.P.
Această decizie a fost emisă în cadrul procedurii prevăzute în Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţilor despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.
Prin OUG nr. 81/2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a fost introdus art. 131 în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prin care se statuează că A.N.R.P. coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale, precum şi activităţile necesare implementării prezentei legi, incluzând printre acestea şi emiterea titlurilor de plată.
Prin urmare, Decizia menţionată reprezentând titlu de plată este un act administrativ emis în procedura prevăzută de Titlul VII menţionat.
Legiuitorul nu a prevăzut expres condiţiile şi instanţa competentă în ceea ce priveşte atacarea unui asemenea act.
Întrucât titlul de plată se înscrie în categoria actelor administrative emise de o autoritate publică centrală, orice contestaţie cu privire la acesta se supune dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, lege cadru în materia contenciosului administrativ. Pe de altă parte, titlul de plată, fiind emis în cadrul procedurii prevăzute de Titlul VII, se apreciază că şi acesta urmează aceleaşi reguli referitoare la căile de atac în justiţie cu cele ale deciziilor adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, putând fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 19 şi art. 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004… ".
Sintagma folosită de legiuitor „în condiţiile Legii contenciosului administrativ", conduce în mod obligatoriu la respectarea dispoziţiilor acestei legi, în speţă a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) care prevăd ca o condiţie obligatorie, parcurgerea procedurii prealabile administrative, anterior introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ.
Prima instanţă recunoscând competenţa sa de a analiza pe fond Decizia nr. 1481/2007 emisă de recurentă, în condiţiile Legii nr. 554/2004, în mod eronat a considerat că nu este necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din această lege, deşi aceste dispoziţii prevăd în mod imperativ îndeplinirea acestei proceduri.
Cum în speţa de faţă intimatul-reclamant nu a parcurs această procedură prealabilă, adresându-se direct instanţei de contencios administrativ, în mod eronat instanţa de fond a soluţionat excepţia formulată de recurenta-pârâtă, întrucât îndeplinirea procedurii prealabile este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea cererii la instanţa de contencios administrativ.
În concluzie, nefiind făcută dovada îndeplinirii acestei proceduri, este întemeiată excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, fapt ce atrage inadmisibilitatea acţiunii şi face de prisos cercetarea în fond a cererii şi implicit a celorlalte motive de recurs, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În raport de cele reţinute, sunt nefondate apărările intimatului-reclamant referitoare la inadmisibilitatea recursului pe considerentul că acesta nu este motivat prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin urmare, se impune în baza art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 59 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea reclamantului C.S. ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3386/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3394/2009. Contencios → |
|---|
