ICCJ. Decizia nr. 3422/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3422/2009
Dosar nr. 681/120/200.
Şedinţa de la 18 iunie 2009
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC L.A.I. SRL Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei Butimanu anularea Hotărârii nr. 37/2007 emisă de pârâtă, suspendarea actului administrativ atacat şi obligarea pârâtului să lase reclamantei în liberă şi netulburată posesie terenul ce face obiectul contractului de concesiune încheiat între părţi.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între reclamantă şi autoritatea publică pârâtă a fost încheiat contractul de concesiune nr. 825/2001, modificat prin actul adiţional nr. 1382/2003, având ca obiect concesionarea unui imobil teren aflat în proprietatea comunei Butimanu.
S-a arătat că autoritatea pârâtă, prin hotărârea nr. 20/2005, a dispus retragerea concesiunii din partea concedentului, însă prin Decizia nr. 284 din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, pârâtul a fost obligat la punerea reclamantei în posesia imobilului-teren în discuţie.
S-a precizat că pârâtul nu a înţeles să respecte hotărârea judecătorească arătată şi a emis o nouă hotărâre, care face obiectul litigiului de faţă.
2. Soluţia Tribunalului Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 3295 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia contencios administrativ, reţinându-se că litigiul este în competenţa instanţei în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei
Tribunalul Bucureşti a reţinut că în litigiul anterior existent între părţi şi finalizat prin Decizia nr. 2384 din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti a fost stabilită competenţa materială a Tribunalului Dâmboviţa, întrucât acţiunea vizează denunţarea unilaterală a unui contract de concesiune de bunuri aflate în proprietate publică, conform art. 66 alin. (1) din OUG nr. 54/2006.
4. Soluţia Tribunalului Dâmboviţa
Prin sentinţa nr. 191 din 24 martie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi s-a constatat ivit un conflict negativ de competenţă.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei
Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, în cauza de faţă, contractul de concesiune a fost încheiat la data de 21 iunie 2001 sub imperiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, părţile convenind prin dispoziţiile pct. VIII din contract, ca litigiile apărute în legătură cu interpretarea şi executarea contractului să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti competente.
Instanţa a reţinut că, dispoziţiile art. 66 alin. (2) din OUG nr. 54/2006 potrivit cărora acţiunea în justiţie se introduce la Secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului, nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, argumentând că prezentul contract de concesiune a fost încheiat la o dată anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ.
Tribunalul Dâmboviţa, a precizat că în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 70 din OUG nr. 54/2006 în conformitate cu care contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.
Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 referitoare la competenţa de soluţionare a cauzelor, dispoziţii care prevăd expres faptul că reclamanta s-a adresat Tribunalului Bucureşti şi, văzând dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, întrucât odată făcută alegerea în cazul competenţei alternative, reclamanta nu mai poate reveni asupra ei, iar pârâtul nu va putea cerere declinarea competenţei şi nici instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu.
Cauza a fost trimisă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Dâmboviţa.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca instanţă competentă să pronunţe regulatorul de competenţă.
1. Contractul de concesiune s-a încheiat între părţi la data de 21 iunie 2001, iar denunţarea unilaterală a acestuia a avut loc la 25 aprilie 2007.
2. Prevederile art. 66 alin. (2) din OUG nr. 54/2006 nu sunt aplicabile cauzei, deoarece concesiunea nu s-a încheiat sub imperiul acestui act normativ.
Conform art. 70 din OUG nr. 54/2006 contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a ordonanţei rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.
Dispoziţia legală sus-menţionată se referă, în mod firesc, atât la normele de drept material, cât şi la cele de drept procesual.
3. Cum la data încheierii contractului erau pe deplin aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamanta se putea adresa fie instanţei de la domiciliul său fie celei de la domiciliul pârâtului, competenţa teritorială fiind alternativă.
Textul este în vigoare şi în prezent, astfel încât nu există nici un motiv de a nu se aplica prevederile generale stabilite de Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte competenţa teritorială, în vigoare la data încheierii contractului de concesiune.
4. Faţă de acestea, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei conform art. 22 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC L.A.I. SRL Bucureşti şi Consiliul Local Butimanu în favoarea tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3406/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3429/2009. Contencios → |
|---|
