ICCJ. Decizia nr. 3430/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3430/2009
Dosar nr. 7200/325/2008
Şedinţa publică din 19 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea adresată instanţei de fond.
Prin cererea formulată, în Dosarul nr. 7200/325/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara reclamanţii T.L.I. şi T.M., în contradictoriu cu Consiliul Local Timişoara, Primăria Municipiului. Timişoara, Prefectul Judeţului Timiş, SC C.T. SRL, au invocat excepţia de nelegalitate a poziţiei nr. 3381 din Anexa la HG nr. 1016/2005 şi a poziţiei nr. 3498 din H.C.L.M. Timişoara nr. 145/2004.
Prin încheierea de şedinţa din data de 23 septembrie 2008 Judecătoria Timişoara a suspendat soluţionarea cauzei şi a trimis dosarul Curţii de Apel Timişoara în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate invocată.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat ca terenul care face obiectul litigiului este terenul pe care se află edificată o construcţie şi terenul aferent construcţiei, pe care reclamanţii au achiziţionat-o încă din 1996. Au menţionat că nu a fost explicată împrejurarea că un teren care reprezintă curte a imobilului este necesar pentru o cauza de utilitate publică şi că Guvernul nu a motivat în nici un fel trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al statului.
Au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 112/1995 potrivit cărora o dată cu dreptul de proprietate asupra construcţiei se dobândeşte de drept şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei.
Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiei invocată de către reclamanţi întrucât HG nr. 1016/2005 nu aduce atingere dreptului recunoscut de lege reclamanţilor, fiind emisă în concordanţă cu actele normative în vigoare la data emiterii sale. Hotărârea atacată nu a adăugat la lege, fiind conformă cu art. 108 din Constituţia României şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.
Prin precizarea depusă la termenul din data de 27 octombrie 2008 reclamanţii au învederat că înţeleg să cheme în judecată şi pe pârâtul Guvernul României în calitate de emitent al actului atacat de către aceştia.
Guvernul României a formulat de asemenea întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate subliniind, în esenţa, că hotărârea atacată este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 107 din Constituţia României, precum şi al prevederilor Legii nr. 24/2000.
2. Soluţia instanţei de fond.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 18 din 19 ianuarie 2009, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţii T.L.I. şi T.M. şi a constatat nelegalitatea punctului nr. 3381 din Anexa nr. 2 la HG nr. 1016/2005, pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut următoarele:
Prin HG nr. 1016/2005, punctul nr. 3381 din Anexa nr. 2 s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara, a imobilului înscris în C.F. nr. 1687 Timişoara, constând în grădină, casă şi curte, situată în municipiul Timişoara.
Din extrasul de Carte funciară nr. 1687 Timişoara, rezultă că reclamanţii sunt proprietarii construcţiei edificate pe terenul respectiv, conform contractului nr. 11446 din 14 ianuarie 1997, proprietar al terenului fiind Statul Român.
Trecerea din domeniul privat al statului în domeniul public trebuie să fie justificată de un interes public. Astfel, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 prevede că „domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."
În acelaşi sens, art. 1 din Legea nr. 213/1998 stipulează că „dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public".
De asemenea, art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege".
Totodată, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, enumerând modurile de dobândire a proprietăţii publice, prevede, la litera e), că „dreptul de proprietate publică se dobândeşte:
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică".
Conform punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 „domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:
1.drumurile comunale, vicinale şi străzile;
2.pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement;
3.lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean;
4.reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;
5.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea;
6.locuinţele sociale;
7.statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
8.bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
9.terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;
10.cimitirele orăşeneşti şi comunale".
Din această enumerare exemplificativă rezultă că fac parte din domeniul public acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
În privinţa terenurilor care fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale, punctul III din Anexa la Legea nr. 213/1998 face referire, cu titlu exemplificativ, la terenurile aferente reţelelor de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, şi staţiilor de tratare şi epurare a apelor uzate, (la punctul 4), la terenurile pe care sunt amplasate pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement (la punctul 2), la terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea (la punctul 5), la terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat (la punctul 9).
Analizând însă HG nr. 1016/2005 nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului pe care este amplasată casa proprietatea reclamanţilor ca fiind de uz sau de interes public.
Instanţa de fond a considerat că în absenţa cauzei de utilitate publică sau a interesului public, această trecere a bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (1) şi (4), şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României.
I. În recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Timişoara se arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru că în mod eronat s-a considerat că trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara nu ar fi fost justificată de existenţa unei cauze de utilitate publică sau de interes public deşi aceasta este dovedită cu actele depuse la dosar.
Se arată, în motivele de recurs, că HG nr. 1016/2005 nu aduce atingere niciunui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim şi nici nu adaugă la lege, este o hotărâre temeinică şi legală fiind adoptată conform art. 108 din Constituţia României şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, fiind necesară o actualizare a inventarului domeniului public impusă de necesitatea delimitării patrimoniului public al noilor unităţi administrativ-teritoriale.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Legea nr. 213/1998, Legea nr. 554/2004, HG nr. 548/1999, art. 107 alin. (2) şi art. 108 din Constituţia României.
II. În recursul declarat de Guvernul României a fost criticată soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală, fiind invocate prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Mai întâi, se critică sentinţa pentru că a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Se invocă faptul că deşi s-a dispus citarea Guvernului României ca pârât, dar în practica sentinţei nu este menţionat acest pârât, nici în dispozitiv nu se consemnează soluţionarea cauzei în contradictoriu cu Guvernul României şi nici nu i-a fost comunicată hotărârea.
Un al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Se arată în susţinerea acestui motiv de recurs, că HG nr. 1016/2005 a fost adoptată conform art. 108 din Constituţia României şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În speţă, inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara a fost atestat iniţial prin HG nr. 977/2002, Anexa 2, dar pentru că, după emiterea acestui act, un număr important de bunuri şi-a schimbat regimul juridic s-a ajuns la o completare a acestuia prin hotărârea atacată.
Referitor la poziţia2794 a HG nr. 1016/2005, terenul este aferent unei construcţii şi are destinaţia de curte, dar instanţa de fond, în mod eronat, a făcut referire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998 pentru că prin hotărârea atacată nu s-a aprobat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara, ci s-a atestat domeniul public al municipiului.
Chiar dacă reclamanţii invocă, în susţinerea pretenţiilor lor, dispoziţiile Legii nr. 112/1995, respectiv art. 26, la vânzarea apartamentelor, anexelor sau garajelor, dreptul de proprietate asupra terenului aferent se dobândeşte cu respectarea art. 26 alin. ultim din lege.
Cum dosarul de fond, în care a fost invocată excepţia de nelegalitate, are ca obiect „acţiune în constatare" cu privire la imobilul în discuţie, se consideră că reclamanţii nu au calitate procesuală pentru a solicita anularea hotărârii de Guvern în condiţiile în care, raportat la art. 1 din Legea nr. 554/2004, dreptul subiectiv pretins trebuie să fie dobândit în condiţiile legii, să fie actual şi să nu fie un drept contractual.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
Intimaţii au formulat Întâmpinare şi au solicitat respingerea recursurilor declarate, mai ales că recursul Guvernului României se referă la imobilul înscris în CF nr. 5758 a municipiului Timişoara, iar prezenta cauză vizează imobilul situat în Timişoara, înscris în CF nr. 1687 Timişoara care figurează la poziţia 3381 din Anexa la HG nr. 1016/2005.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Timişoara se constată că au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., dar nu au fost dezvoltate motive prin care să se indice modul în care instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii sau cum a fost schimbată natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia, astfel că va fi respins recursul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În privinţa motivului de recurs ce vizează greşita aplicare sau încălcarea legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că este comun cu cel invocat de Guvernul României vor fi analizate împreună.
Acest motiv de recurs este neîntemeiat pentru că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea legii.
Reclamanţii, în baza Legii nr. 112/1995, au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1996 proprietatea asupra unei case de locuit situată în Timişoara, str. Ion Creangă nr. 8, înscrisă în CF 1687.
Pentru că au solicitat şi terenul de 130 mp aferent acestei construcţii dar Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi Prefectul Judeţului Timiş s-au opus au formulat o acţiune în constatare, acţiune în cadrul căreia au invocat nelegalitatea hotărârii prin care terenul aferent casei a fost trecut în domeniul public al Municipiului Timişoara.
Reclamanţii sunt proprietarii casei de locuit din anul 1996, iar terenul a fost inventariat ca fiind în domeniul public în anul 2005.
De menţionat este faptul că, iniţial, domeniul public al Municipiului Timişoara a fost atestat încă din anul 2002, iar HG nr. 1016/2005 a fost dată tocmai pentru că a fost necesară actualizarea inventarului domeniului public datorită modificărilor intervenite, ori în cazul terenului în speţă, faţă de anul 2002, nu a fost nici o modificare.
Soluţia instanţei de fond nu este dată cu aplicarea greşită a legii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că acesta va fi respins.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes local public.
La pct. III al anexei la Legea nr. 213/1998, sunt indicate bunurile ce fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale, dar legea prevede că pot face parte şi alte bunuri dacă acestea sunt de uz sau de interes public local.
Însă, în speţă, s-a considerat ca fiind de uz de interes public o suprafaţă de teren, cu destinaţia de curte, aferentă unei case de locuit dar nici în cuprinsul hotărârii atacate şi nici în nota de fundamentare nu se face vreo referire la împrejurările care au determinat această încadrare.
Chiar dacă în recursul declarat de Consiliul Local Timişoara se invocă probele aflate la dosar în dovedirea interesului public avut în vedere la atestarea suprafeţei de teren ca fiind proprietate publică, se constată că nu există asemenea probe la dosar.
În lipsa acestora, trecerea terenului ca fiind domeniul public al Municipiului Timişoara s-a făcut în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 1, art. 3 alin. (1) şi (4) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Deşi, în recursul Guvernului României se fac referiri la dispoziţiile Legii nr. 112/1995, soluţia instanţei de fond nu s-a bazat pe interpretarea acestor dispoziţii şi, de aceea, nu vor fi analizate.
Legat de susţinerea potrivit căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-ar fi pronunţat în sensul că dispoziţiile HG nr. 1016/2005 ar fi legale, trebuie să precizăm că, chiar dacă a existat practică contradictorie, la nivel Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încă din luna martie 2009 s-a unificat practica în sensul că dispoziţiile HG nr. 1016/2005 sunt nelegale dacă s-a atestat apartenenţa la domeniul public a terenurilor aferente construcţiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Nu vor fi considerate întemeiate nici susţinerile potrivit cărora reclamanţii nu au justificat calitatea procesuală activă.
Reclamanţii, chiar dacă nu au invocat încălcarea unui drept subiectiv, dovedesc calitatea procesuală activă pentru că Legea nr. 554/2004 ocroteşte partea vătămată într-un drept sau într-un interes legitim, ori interesul legitim este dovedit tocmai de eventuala recunoaştere a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei.
Chiar dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fac referire la „orice parte interesată", iar prin emiterea actului atacat reclamanţii au un interes legitim ce a fost vătămat.
De altfel, motivele de recurs ale Guvernului fac referire la un alt imobil decât cel care face obiectul acţiunii de faţă.
Şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv invocat de Guvernul României, va fi respins pentru că nu s-a făcut dovada încălcării dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Faptul că în practica şi dispozitivul sentinţei atacate nu este menţionat pârâtul Guvernul României nu duce la nulitatea hotărârii.
Drepturile recurentului au fost respectate pentru că a fost citat pentru termenul la care a fost soluţionată cauza, iar lipsurile invocate pot fi remediate pe calea îndreptării erorii materiale.
Şi necomunicarea sentinţei către Guvernul României a fost acoperită pentru că s-a procedat la comunicarea sentinţei, iar acesta a putut declara şi motiva recursul, astfel că şi prin necomunicare nu i-a fost produsă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea sentinţei.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., vor fi respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 18 din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3429/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3432/2009. Contencios → |
|---|
