ICCJ. Decizia nr. 3784/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3784/2009
Dosar nr. 5483/1/200.
Şedinţa publică din 19 august 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă.
Reclamanta C.F. a invocat în dosarul nr. 2530/62/2007 al Curţii de Apel Braşov excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. a), c) şi d) din Decizia nr. 1074/2004 a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii.
În motivarea excepţiei, reclamanta a arătat că dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004 contravin dispoziţiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 304/2003, dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. c) din decizie contravin art. 10 lit. c) din Legea nr. 304/2003, iar dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. d) din decizie încalcă şi ele prevederile Legii nr. 304/2003, lege care exclude penalităţi, majorări şi dobânzi pentru abonatul persoană defavorizată,
Reclamanta a apreciat că Decizia A.N.R.C. restrânge conţinutul şi întinderea drepturilor stabilite de Parlament, încălcând ierarhia Legii nr. 304/2003 şi deci, Constituţia.
Reclamanta a invocat şi excepţia de neopozabilitate a actelor şi datelor de desemnare/comunicare (pentru 2004 – 14 septembrie, pentru 2005 – 16 septembrie ) invocate de pârâţi, susţinând că trebuiau publicate întrucât sunt acte şi date de interes public din care se nasc drepturi şi situaţii juridice pentru cetăţenii/persoanele defavorizate.
De asemenea a invocat excepţia de neopozabilitate a oricărui text (reglementare) din: Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004 cu modificări, deciziile A.N.R.C. sus menţionate, celelalte acte de A.N.R.C. şi/sau R. ce se invocă în sensul că facilităţile încetează la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005.
A susţinut în motivarea acestei excepţii că data de 31 decembrie 2004 nu operează cu privire la facilităţile vizând facturile persoanelor defavorizate, deoarece facilităţile au o curgere în timp raportată la data scadenţei fiecărei facturi lunare şi nu şi-ar produce efectele dacă li s-ar aplica această dată.
Prin întâmpinare, pârâta SC R. SA a solicitat respingerea excepţiei întrucât legiuitorul nu a instituit în sarcina A.N.R.C. obligaţia de a impune furnizorilor facilităţile, ci i-a acordat doar posibilitatea de a aprecia dacă acest lucru se impune sau nu.
Cu privire la excepţia de neopozabilitate a actelor şi datelor de desemnare/comunicare, respectiv cele din 14 septembrie 2004 şi 16 septembrie 2005, s-a solicitat respingerea acesteia, inopozabilitatea fiind o sancţiune care intervine în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate faţă de terţi, prevăzute de lege pentru anumite acte juridice.
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei citată ca pârâtă, în calitate de autoritate emitentă a deciziei ce constituie obiectul excepţiei de nelegalitate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată având în vedere că dispoziţiile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 reprezintă dispoziţii maximale, modalitatea de implementare a acestora fiind lăsată la latitudinea A.N.R.C. care are rolul de a pune în aplicare politica naţională în domeniul comunicaţiilor electronice.
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 304/2003 lasă la aprecierea A.N.R.C. Decizia impunerii sau nu în sarcina furnizorilor de serviciu universal a obligaţiei de a oferi persoanelor care, datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale necesită o protecţie suplimentară, anumite facilităţi aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice.
La data emiterii Deciziei nr. 1074/2004, A.N.R.C. a analizat necesitatea asigurării unui echilibru între interesele utilizatorilor finali şi interesele comerciale ale furnizorilor de serviciu universal.
Referitor la excepţia de neopozabilitate cu privire la actele şi datele de desemnare/comunicare pentru 2004 – 14 septembrie, iar pentru anul 2005 – 16 septembrie pârâta a precizat că Deciziile Preşedintelui A.N.R.C. nr. 1175/2004; nr. 1203/2004, nr. 1310/2005 şi nr. 1469/2005 reprezintă acte administrative cu caracter individual care nu se publică în Monitorul Oficial, ci se comunică A.N.R.C.T.I. şi persoanei interesate, în speţă SC R. SA.
Legislaţia nu prevede publicarea în Monitorul Oficial a adreselor de comunicare a actelor administrative individuale.
Sub aspectul excepţiei de neopozabilitate a oricărui text din Decizia A.N.R.C. 1074/2004, din cele patru decizii ale A.N.R.C. sus menţionate şi din celelalte acte ale A.N.R.C. şi/sau R. ce se invocă în sensul că facilităţile încetează la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005, pârâta a invocat dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004.
A arătat că toate facturile telefonice emise pe perioada de desemnare ca furnizor de serviciu universal a SC R. SA dau dreptul persoanelor defavorizate la acordarea facilităţilor aplicabile în caz de neplată a acestor facturi, în ceea ce priveşte sumele acordate de SC R. SA pentru furnizarea serviciilor în acea perioadă.
Prin sentinţa nr. 1846 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta C.F., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Administrare ŞI Reglementare în Comunicaţii SC R. SA şi SC R. SA, Direcţia de Telecomunicaţii Braşov.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că Curtea constată că actul administrativ ce formează obiectul prezentei excepţii nu încalcă dispoziţiile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 care lasă la latitudinea A.N.R.C.T.I. Decizia de a impune sau nu furnizorilor de serviciu universal obligaţia de a oferi anumite facilităţi persoanelor ce necesită o protecţie suplimentară, facilităţi aplicabile în situaţia în care nu este plătită factura telefonică.
Acest text de lege nu reglementează obligaţia, ci posibilitatea A.N.R.C.T.I. de a stabili obligaţia sus menţionată a furnizorilor de serviciu universal, iar în cazul în care impun acestora acordarea facilităţilor poate stabili ca numai unele dintre facilităţile prevăzute de lege să fie acordate persoanelor care necesită o protecţie specială.
În condiţiile în care A.N.R.C.T.I. are posibilitatea de a nu impune această obligaţie este evident că are şi posibilitatea de a stabili condiţiile în care le revine furnizorilor obligaţia, respectiv care sunt facilităţile ce urmează a fi acordate, textul de lege neimpunând acordarea tuturor facilităţilor şi în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 304/2003.
În acest sens sunt şi prevederile Ordinului M.C.T.I. nr. 184/2004 care se referă la posibilitatea A.N.R.C.T.I. de a impune furnizorilor de serviciu universal obligaţia de oferi persoanelor care necesită o protecţie suplimentară, unele dintre facilităţile prevăzute de Legea nr. 304/2003.
De asemenea s-a reţinut că în ceea ce priveşte inopozabilitatea unor decizii Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii ca urmare, a nepublicării acestora în Monitorul Oficial, excepţia este nefondată deoarece fiind acte administrative cu caracter individual care reglementează relaţii speciale între anumite persoane, nu se impune publicarea acestora.
Instanţa de recur.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta susţinând că instanţa de fond a apreciat greşit că prin prevederile art. 10 lit. a), c), d) din Legea nr. 304/2003 s-a reglementat numai posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii de a impune acordarea unor facilităţii .
A motivat recurenta că autoritatea emitentă avea obligaţia de a acorda toate facilităţile cuprinse în Legea nr. 304/2003, iar în cazul în care a înţeles să le limiteze trebuia să motiveze această soluţie.
În ceea ce priveşte inopozabilitatea hotărârilor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ca urmare a nepublicării acestora, a arătat că instanţa a dat o dezlegare greşită şi confuză cererii pe care a formulat-o , susţinând că sunt supuse publicării toate actele cu caracter normativ, inclusiv cele administrative, care prezintă interes public.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă.
S-a precizat că potrivit art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor poate stabili anumite categorii de persoane, care, datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale, necesită o protecţie suplimentară, caz în care Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii poate impune furnizorilor de serviciu universal obligaţia de a oferi acestor categorii de persoane facilităţi, aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice, facilităţi care se includ în contractele încheiate cu utilizatorii finali.
A susţinut intimata că în raport de prevederile legale enunţate Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii are competenţa de a stabili dacă impune sau nu în sarcina furnizorilor de serviciu universal obligaţia de oferi anumite facilităţii aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice.
S-a arătat că Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii avea posibilitatea să impună sarcina furnizorilor de serviciu universal obligaţia de a acorda doar unele din facilităţi, situaţie care rezultă din Ordinul Ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184/2008 R .
În ceea ce priveşte inopozabilitatea deciziilor adoptate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial s-a motivat că deciziile nu au caracter normativ, astfel că nu se impunea publicarea acestora în Monitorul Oficial al României partea I , fiind comunicate numai părţilor cărora li s-a adresat .
SC R. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece norma cuprinsă în art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 nu stabileşte în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii obligaţia de a impune furnizorilor de serviciu universal acordarea de facilităţii, către beneficiarii finali, textul legii menţionate lăsând această posibilitate la aprecierea autorităţii cu atribuţii în materie de reglementare.
Examinarea motivelor de recurs.
Din examinarea motivelor de recurs, a obiectului excepţiei şi a legislaţiei aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Legislaţie aplicabilă.
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ
Art. 4 alin. (1): Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze
Excepţia de nelegalitate care formează obiectul analizei în cauza prezentă vizează nelegalitatea prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a), c) şi d) din Decizia nr. 1074/2004 adoptată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii , în raport de prevederile art. 10 lit. a), c) şi d) din Legea nr. 303/2004.
În cadrul examinării excepţiei de nelegalitate instanţa astfel sesizată analizează dacă textul actului administrativ este conform cu legea în baza căreia a fost adoptat.
Prin Decizia nr. 1074/2004 Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a reglementat implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice.
Textele atacate prin excepţia de nelegalitate se referă la facilităţile aplicabile de către furnizorii de serviciu universal în cazul în care anumite categorii de persoane nu plătesc facturile telefonice.
În continuare Înalta Curte va expune şi textul de lege în baza căruia a fost emisă Decizia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii care formează obiectul controlului de nelegalitate în speţa de faţă.
Legea nr. 304/2003, pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţele şi serviciile de comunicaţii electronice Art. 10 alin. (10): Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei poate stabili anumite categorii de persoane care, datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale, necesită o protecţie suplimentară. În acest caz A.N.R.C.T.I. poate impune furnizorilor de serviciu universal obligaţia de a oferi acestor persoane următoarele facilităţi, aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice, facilităţi care vor fi prevăzute expres în contractele încheiate cu utilizatorii finali care fac parte din aceste categorii.
- a) sumele datorate de abonat să nu fie purtătoare de majorări de întârziere.
- b) deconectarea de la reţeaua publică de telefonie să nu aibă loc mai devreme de expirarea termenului stabilit în prealabil de A.N.R.C.T.I., calculat de la suspendarea furnizării serviciului.
- c) pe toată durata cât serviciul este suspendat, abonatul să poată iniţia sau primi apeluri care nu presupun nicio plată din partea sa şi să nu datoreze furnizorului niciun fel de tarife.
- d) reluarea furnizării serviciului, indiferent dacă se realizează după suspendare sau după deconectare, să se facă în mod gratuit, după achitarea de către abonat a facturii a cărei neplată a atras suspendarea.
Examinarea conţinutului normativ al textului de lege relevă cu certitudine că legiuitorul a prevăzut că Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, poate impune furnizorilor de serviciu universal obligaţia de a oferi unor categorii de persoane o serie de facilităţi.
Textul legii nu dispune că pot fi impuse toate facilităţile arătate în art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003, ci este vorba de anumite facilităţi dintre toate cele enunţate în text care se pot acorda beneficiarilor finali ai serviciului universal.
Obligaţia legală pe care o apreciază recurenta că ar fi fost încălcată nu se regăseşte nici unde în conţinutul actului normativ în baza căruia s-a emis Decizia supusă examinării în prezentul dosar.
În raport de considerentele enunţate Înalta Curte găseşte motivul de recurs formulat de recurentă ca fiind neîntemeiat, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind inopozabilitatea actelor administrative cu caracter normativ nepublicate în Monitorul Oficial, Înalta Curte arată că pe calea procedurii reglementată în art. 4 din Legea nr. 554/2004 R privind contenciosul administrativ, instanţa cercetează numai legalitatea actului administrativ.
Inopozabilitatea actelor administrative este o sancţiune specifică care constă în lipsirea de efecte juridice a actelor care nu au fost publicate în forma şi condiţiile prevăzute de lege pentru publicarea acelor acte.
Aşadar nelegalitatea şi inopozabilitatea sunt instituţii juridice sancţionatoare, aplicabile în materia dreptului administrativ, însă acestea sunt fundamental diferite, ele intervenind în situaţii distincte.
Revenim şi explicăm că nelegalitatea actului administrativ apare în situaţia în care actul respectiv nu respectă condiţiile din legea sau actul normativ cu forţă juridică superioară, în baza căruia a fost emis, iar inopozabilitatea intervine în caz de nerespectare a formelor de publicitate cerute de lege pentru respectiva categorie de acte.
În aceste condiţii critica formulată de reclamantă este nerelevantă sub aspectul dezlegării cauzei pentru că nu s-a invocat nelegalitatea unor acte administrative, ci inopozabilitatea, care nu constituie obiectul controlului judiciar în cadrul procedurii speciale a excepţiei de nelegalitate, reglementată de art.4 din Legea nr. 554/2004 R.
Având în vedere motivele arătate în prezenta decizie, Înalta Curte în baza art. 312 raportat la art. 3041 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta C.F., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.F. împotriva sentinţei civile nr. 1846 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 august 200.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3783/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3785/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
