ICCJ. Decizia nr. 3850/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.3850/2009

Dosar nr. 2102/33/200.

Şedinţa public de la 18 septembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 92/2008 din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de M.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, dispunându-se anularea Hotărârii nr. 21496 din 27 iulie 2007. Totodată, prima instanţă a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, că probatoriul administrat atestă împrejurarea că reclamanta împreună cu părinţii săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu, urmare a persecuţiilor etnice, astfel încât situaţia acesteia se încadrează în ipoteza prevăzută de Legea nr. 189/2000, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii dispuse de actul normativ în speţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că prima instanţă nu a făcut aplicarea regulii potrivit căreia sunt necesare două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date, respectiv data de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu şi data întoarcerii din refugiu.

Prin încheierea din 6 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi că acestea nu au solicitat judecarea în lipsă.

Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de un an.

Cum cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj după împlinirea termenului de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249-251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi act normativ, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei nr. 92/2008 din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3850/2009. Contencios