ICCJ. Decizia nr. 3788/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3788/2009
Dosar nr. 1305/33/2009
Şedinţa publică din 19 august 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 361/2009 pronunţată la data de 8 iulie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Cluj, excepţie invocată de către M.P. – Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pe fondul cauzei a admis cererea introdusă de reclamanţi - prin mandatar R.K.T. şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Deciziei nr. 95 din 2 iulie 2009 a Procurorului Şef al D.I.I.C.O.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, contrar susţinerilor celor doi pârâţi, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Cluj, deoarece cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect suspendarea efectelor celor două acte administrative, în speţă nefiind aşadar în discuţie ipoteza procedurii speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale reglementată de dispoziţiile art. 38 din OUG nr. 27 din 29 martie 2006.
Cu privire la fondul cererii de suspendare, instanţa de fond a apreciat că acesta este întemeiat, în speţă, cele două condiţii esenţiale pentru dispunerea suspendării unui act administrativ, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite cumulativ.
În cazul concret dedus judecăţii, reţine instanţa de fond, există împrejurări legate de starea de fapt şi de dreptcare ridică serioase semne de îndoială faţă de legalitatea actelor administrative a căror suspendare se cere, prin aceste acte administrative suspendându-se acordarea sporului de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică, cu trimitere la dispoziţiile OUG nr. 71/2009, dispoziţii care vin în contradicţie cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004 statutul judecătorilor şi procurorilor şi conform cărora „drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Pe lângă condiţia cazului bine justificat, reţine instanţa de fond este îndeplinită şi condiţia existenţei unei pagube iminente, astfel cum este definită prin art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cele două acte administrative a căror suspendare se cere, producând reclamanţilor un prejudiciu material concret, acesta constând în diminuarea indemnizaţiilor reclamanţilor în mod considerabil prin raportare la câştigul salarial aferent lunilor anterioare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii M.P. de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi D.I.I.C.O.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului formulat, M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, iar pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
Recurenta D.I.I.C.O.T. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. precum şi cele prevăzute de art. 304/1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, iar pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
În esenţă, motivele de recurs formulate de cei doi recurenţi sunt aceleaşi, fiind criticat atât modul în care a fost soluţionată excepţia de necompetenţă teritorială invocată cât şi cel de soluţionare a fondului cauzei prin admiterea cererii de suspendare formulată de reclamanţi.
În primul rând, recurenţii consideră că hotărârea primei instanţe este nelegală pentru că a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 din OUG nr. 27 din 29 martie 2006, deoarece în concret acţiunea formulată se referă la „salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de persoane din sistemul justiţiei", instanţa competentă a judeca astfel de litigii ce privesc drepturile salariale ale magistraţilor fiind Curtea de Apel Bucureşti.
Referitor la fondul cauzei, recurenţii apreciază că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, necesar a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ nu sunt întrunite în speţa de faţă.
Condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită dat fiind că cele două acte administrative au fost emise în urma adresei din 18 iunie 2009 a M.F.P. prin care li s-a comunicat că plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică se suspendă până la data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009 şi prin urmare nu se poate susţine că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii celor două acte administrative.
Deasemeni, susţin recurenţii, nici cea de a doua condiţie impusă de lege – iminenţa producerii unei pagube, nu este îndeplinită de vreme ce reclamanţii sunt beneficiarii unor hotărâri judecătoreşti având ca obiect plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile OUG nr. 71/2009.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse conform art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Contrar celor susţinute de cei doi recurenţi, excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Cluj a primit o rezolvare corectă la instanţa de fond, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acela de suspendare a efectelor celor două acte administrative – Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 a procurorului şef al D.I.I.C.O.T., acte administrative prin care s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 525 din 3 martie 2009 respectiv a Deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 şi potrivit cu care reclamanţii-intimaţi beneficiau de sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază.
Aşadar, în mod corect a apreciat instanţa de fond, că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 alin. (1) din OUG nr. 27 din 29 martie 2006, dispoziţii care reglementează procedura specială de contestare a modului de stabilire drepturilor salariale, ceea ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
Acţiunea formulate de intimaţii-reclamaţi este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziţii aplicabile în exclusivitate, astfel că este lipsită de relevanţă susţinerea recurenţilor privind aplicabilitatea cu prioritate a normei speciale (OUG nr. 27 din 29 martie 2006) în raport cu norma generală (Legea nr. 554/2004).
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la soluţionarea greşită a fondului cauzei se constată că şi acesta este neîntemeiat.
Instanţa de fond a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ cu privire la existenţa cumulativă a celor două condiţii – cazul bine justificat şi existenţa unei pagube iminente.
Cu privire la cazul bine justificat, practica judiciară a statuat că existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Cu ocazia soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Cum prin cele două acte administrative s-a suspendat acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, făcându-se trimitere la dispoziţiile OUG nr. 71/204, ordonanţa care se referă de fapt la eşalonarea unor drepturi salariale restante obţinute prin hotărâri judecătoreşti devenite titlu executoriu şi nu la salariul lunar care nu este un drept restant ci unul actual, astfel că nu poate fi supus prevederilor acestei ordonanţe, în mod corect instanţa de fond a apreciat că există o îndoială serioasă asupra legalităţii celor două acte administrative a căror suspendare se solicită.
Cât priveşte iminenta producerii unei pagube cea de-a doua condiţie impusă de textul de lege, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se constată că în mod corect s-a apreciat de instanţa de fond că este îndeplinită.
Este evident prejudiciul material pentru viitor adus reclamanţilor prin diminuarea indemnizaţiilor acestora în mod considerabil ca urmare a suspendării plăţii sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, cu atât mai mult cu cât cele două acte administrative atacate suspendă plata acestui spor fără a indica o perioadă determinată.
Plata eşalonată ulterioară a acestor drepturi despre care fac vorbire aceste acte administrative (în condiţiile OUG nr. 71/2009 menţionată în cuprinsul lor) este nesigură, dacă se au în vedere şi alte drepturi salariale restante neonorate, constatate prin sentinţe judecătoreşti executori şi pentru care de asemenea s-a dispus plata eşalonată prin acte normative ce au fost modificate ulterior, stabilindu-se moi termene de plată care la rândul lor nu au fost respectate.
Aşa fiind, se constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond prin care s-a dispus suspendarea acelor acte administrative până la data soluţionării acţiunii în anulare este legală şi temeinică fapt pentru care va fi menţinute, iar recursul în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de D.I.I.C.O.T. împotriva sentinţei civile nr. 361 din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3785/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3850/2009. Contencios → |
|---|
