ICCJ. Decizia nr. 3892/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3892/2009

Dosar nr. 934/46/2009

Şedinţa publică din 23 septembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 8 iulie 2009, reclamanţii R.S., P.G.A., D.M.C., C.L.G., C.L.M., C.Z.M., B.N.S., P.A., S.M., I.A., G.M., D.M., G.M.A., B.P., G.T., P.I., I.V., M.E., C.T., M.G., H.D.R., Ş.V., P.S.M., N.I., N.L., M.D., G.A., N.I. şi C.I. au solicitat în contradictoriu cu M.J.L.C., suspendarea adresei emisă de acesta cu nr. 76602 din 3 iulie 2009.

În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut în esenţă că prin adresa contestată le-au fost afectate drepturi salariale în sensul eliminării sporului de 50% pentru risc şi solicitare neuropsihică atât pentru viitor cât şi retroactiv pentru luna iunie 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 15 iulie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, a admis cererea reclamanţilor şi a dispus suspendarea executării adresei din 3 iulie 2009 până la soluţionarea fondului cauzei.

S-au apreciat pentru aceasta ca fiind întrunite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce priveşte cazul bine justificat, drepturile băneşti invocate, neputând face obiectul OUG nr. 71/2009 şi care în fapt se referă la plata unor drepturi salariale stabilite personalului bugetar prin hotărâri judecătoreşti devenite titluri executorii, cât şi în ce priveşte paguba iminentă, constând în privarea reclamanţilor de un drept salarial.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, M.J.L.C., susţinând în principal inadmisibilitatea acţiunii, adresa contestată şi a cărei suspendare s-a solicitat, nefiind un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 ci o simplă încunoştinţare a ordonatorilor principali, secundari şi terţiari de credite în legătură cu OUG nr. 71/2009.

Pe fondul cererii, recurentul a invocat netemeinicia cererii, dreptul salarial invocat nemaifiind reglementat de nici un act normativ în vigoare.

Recursul nu este fondat.

Prin adresa din 3 iulie 2009, M.J.L.C. a dispus ordonatorilor principali, secundari şi terţiari de credite, că plata drepturilor salariale pentru luna iunie 2009 (pentru care reclamanţii au prestat activitate) cât şi pentru viitor, să se facă fără a include sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

În mod evident, prin conţinutul său, adresa contestată întruneşte caracteristicile actului administrativ, unilateral cu caracter individual, pârâtul M.J.L.C. acţionând ca o autoritate publică în raportul de serviciu dintre reclamanţi şi curtea de apel, pe care l-a modificat în sensul diminuării drepturilor salariale nu numai pentru viitor ci şi retroactiv.

Astfel fiind, legal şi temeinic, Curtea de Apel Bacău a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În ce priveşte fondul cererii, corect s-au apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce priveşte cazul bine justificat, drepturile salariale neputând face obiectul OUG nr. 71/2009 - în sensul că nu pot fi plătite eşalonat, cât şi în ce priveşte paguba iminentă - dovedită prin diminuarea pe care ar urma să o suporte reclamanţilor asupra drepturilor salariale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 115/F-C din 15 iulie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3892/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs