ICCJ. Decizia nr. 3906/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3906/2009
Dosar nr. 199/54/200.
Şedinţa public de la 24 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 39 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC R.C.I. SRL Craiova, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, dispunând suspendarea executării deciziilor de impunere nr. 9561/3470 din 08 decembrie 2008, nr. 28763 din 23 decembrie 2008 şi nr. 2239 din 23 decembrie 2008 emise de pârâtă. De asemenea, prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţia de inadmisibilitate, că aceasta nu este întemeiată, întrucât actele contestate de reclamantă intră în categoria celor prevăzute de art. 86 alin. (4) C. proCod Fisca.
Cu privire la cererea de suspendare, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, prin D.G.F.P. Dolj, susţinând că este netemeinică şi nelegală, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât actele contestate nu pot face obiectul cererii de suspendare, nefiind acte administrativ fiscale, şi că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 86 alin. (4) C. proCod Fiscal, cu privire la caracterul administrativ-fiscal al actelor contestate, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
În conformitate cu dispoziţiile legale amintite, „Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia", putând face, aşadar, obiectul cererii de suspendare.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal raportat la art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „In cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" [lit. ş)] iar „cazuri bine justificate" - „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" [lit. t)].
În speţă, s-a făcut dovada că intimata-reclamantă a sesizat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, contestaţia fiind soluţionată prin Decizia nr. 396/2008 emisă de A.N.A.F. - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor (f. 22 şi urm. - dosar fond).
De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt şi de drept care au condus la emiterea actelor administrativ fiscale contestate, verificare pe care nu o poate face instanţa sesizată cu cererea de suspendare, precum şi îndoiala ce poartă asupra legalităţii actelor respective, în raport de Rezoluţia nr. 47/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj (f. 5-6 - dosar fond), prin care s-a dispus măsura neînceperii urmăririi penale a administratorului societăţii intimate, pentru infracţiunile în legătură cu care au fost sesizate de către recurentă organele de cercetare penală, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia existenţei unui caz bine justificat.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a treia condiţii, referitoare la paguba iminentă, se va reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât valoarea în sine a debitului, cât mai ales consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a actelor fiscale contestate ar avea-o asupra activităţii desfăşurate de societatea intimată.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr, R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi rară ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării actelor administrative fiscale contestate în cauză, pe care prima instanţă a dispus-o prin sentinţa recurată, în mod corect apreciind şi suficient motivând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Faţă de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, prin D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinţei nr. 39 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3867/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3919/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
