ICCJ. Decizia nr. 3953/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3953/2009
Dosar nr. 3897/1/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 septembrie 2005 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimisă spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul HG a chemat în judecată Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă din cadrul M.J., solicitând anularea hotărârilor date în Dosarele nr. 1679/2000 şi nr. 4197/2000, prin care s-au respins cererile sale de constatare a calităţii de beneficiar al dispoziţiilor OUG nr. 214/1999.
În motivarea acţiunii, a arătat că hotărârile contestate sunt nelegale, pentru că nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosarele respective, din care rezultă că tatăl său a fost persecutat politic de către regimul comunist, prin privare de libertate şi interdicţia de a-şi exercita profesia pentru care s-a calificat, dar şi că reclamantul a suferit persecuţii din partea aceluiaşi regim, pentru manifestare duşmănoasă la adresa acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1000 din 9 mai 2006, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că tatăl reclamantului a fost introdus într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 36 luni, fiind pus în libertate la data de 17 februarie 1961, dar arestarea s-a datorat faptului că a fost membru al mişcării legionare în perioada 1936-1941, a deţinut funcţia de şef de garnizoană şi a participat la rebeliunea legionară.
A mai reţinut, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din OUG nr. 214/1999, că persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni împotriva umanităţii sau care s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, cum este cazul şi al tatălui reclamantului, nu pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanţe.
A reţinut şi că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţă, dar acestea nu au fost dispuse ca urmare a săvârşirii, de către el sau tatăl său, a unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că, eronat, instanţa a reţinut că mişcarea legionară din România a avut un caracter fascist, contrar celor stabilite prin Decizia nr. 745 din 12 iulie 2995 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.
A menţionat că, prin sentinţa civilă nr. 6106 din 19 august 1997, a Judecătoriei Brăila, s-a reţinut că reclamantul, în perioada 1973-1978, a fost persecutat politic, iar din anul 2002 este beneficiar al Legii nr. 189/2000, ca urmare a faptului că a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare în temeiul art. 6 alin. (1)1 din ordonanţă, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece tatăl recurentului a fost membru al mişcării legionare, a desfăşurat activitatea politică anterior datei de 6 martie 1945, iar afirmaţia privind strămutarea sau instituirea de restricţii domiciliare din motive politice nu e susţinută de vreun document.
Prin Decizia nr. 280 din 18 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, din probele aflate la dosar, în mare parte contradictorii sau neclare, nu se poate desprinde indubitabil dacă recurentul a suferit ca urmare a unor măsuri cu caracter politic sau administrativ, luate de autorităţile comuniste împotriva sa, dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1) şi art. 3 din OUG nr. 214/1999, în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989 şi în caz afirmativ, dacă aceste măsuri sunt ca urmare a activităţii desfăşurate de tatăl său împotriva regimului comunist în această perioadă sau din cauza activităţii proprii a recurentului în acelaşi sens.
S-a apreciat că nu a fost lămurită nici împrejurarea dacă eventualele măsuri luate asupra recurentului s-au datorat activităţii desfăşurate de tatăl său în calitate de membru al mişcării legionare şi dacă această mişcare a avut caracter fascist, fiind necesară administrarea de probe suplimentare în cauză, în sensul lămuririi situaţiilor neclare.
S-a solicitat instanţei de fond după casare, să administreze probe noi, printre care şi relaţii de la Academia Română, de la Institutul de Istorie N.I. ori de la alte autorităţi publice cu privire la clarificarea activităţii desfăşurate de mişcarea legionară, precum şi relaţii necesare lămuririi motivelor pentru care recurentul a suferit, eventual, din motive politice sau administrative abuzive, luate împotriva sa de regimul comunist în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989, şi dacă i se poate stabili calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 1921/2/2007 la Curtea de Apel Bucureşti, iar la termenul din 17 mai 2007 s-au solicitat relaţii de la Institutul Naţional de Istorie N.I. cu privire la mişcarea legionară, dacă aceasta a avut sau nu un caracter fascist.
Institutul de Istorie N.I. a comunicat instanţei un răspuns cu referire la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 1903 din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că deciziile contestate de reclamant, care îl priveau pe acesta şi pe tatăl său, sunt legale şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1, 2, 3 din OUG nr. 214/1999.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe tatăl reclamantului, H.C., acesta, în calitate de membru legionar în perioada 1941 – 1945, deţinând calitatea de şef garnizoană, a fost arestat la 17 februarie 1958, pentru manifestări duşmănoase la adresa regimului comunist, fiind încadrat într-o colonie de muncă timp de 36 de luni.
A reţinut instanţa de fond că Institutul de Istorie N.I. recunoaşte că problema caracterului mişcării legionare este una controversată şi a înlăturat concluzia sentinţei nr. 745 din 12 mai 1995 a Curţii de Apel Suceava, care a stabilit că organizaţia legionară nu a avut caracter fascist.
S-a apreciat că, deşi activitatea desfăşurată de tatăl reclamantului, deşi nu poate fi calificată strict din punct de vedere istoric ca fiind o activitate fascistă, nu poate fi încadrată ca fiind o activitate politică anticomunistă de natură a determina aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 din OUG nr. 214/1999, pentru că activitatea cu caracter legionar, extremist, fascist şi comunist este considerată ilicită, de natură a afecta siguranţa naţională a României şi ordinea statului de drept, constituind ameninţări potrivit art. 3 din Legea nr. 51/1991.
În privinţa reclamantului HG, s-a reţinut faptul că el are calitatea de persoană persecutată din motive etnice, beneficiind de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, fiind strămutat din Basarabia în Brăila, dar această calitate de refugiat şi strămutat în altă localitate din motive etnice nu determină şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) din OUG nr. 214/1999.
Instanţa de fond a arătat că, din actele depuse de reclamant, nu rezultă că acesta a suferit ca urmare a unor măsuri cu caracter politic sau administrativ prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 3 din OUG nr. 214/1999, de natură a fi apreciat ca fiind persoană persecutată din motive politice de către regimul comunist, nu s-au dovedit măsurile administrative abuzive prevăzute de art. 3 lit. a) - g) din OUG nr. 214/1999, respectiv strămutarea în altă localitate sau exmatricularea din unităţile de învăţământ.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul HG, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi să i se acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, anulându-se Hotărârea nr. 4179/2000 a Comisiei din cadrul M.J.
S-a solicitat să se ia act că reclamantul renunţă la contestaţia în privinţa tatălui său – H.C.
În motivele de recurs s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că hotărârea comisiei este legală în privinţa sa, pentru acesta a depus la dosar un document, din care rezultă că, între anii 1945 – 1949, a avut calitatea de strămutat din Basarabia, dar şi o hotărâre judecătorească, din care rezultă că, în perioada 1973 – 1978, nu şi-a putut exercita profesia datorită faptului că a fost urmărit şi cercetat de securitate din motive politice, conform OUG nr. 214/1999.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 588 din 15 februarie 2008, a respins recursul reclamantului, ca nefondat, reţinându-se, în esenţă, că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supus, tot din motive politice, vreuneia dintre măsurile administrative abuzive, astfel cum acestea sunt enumerate de art. 3 din OUG nr. 214/1999, pentru a-i putea fi recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Împotriva Deciziei nr. 588/2008, astfel pronunţată, HG a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Revizuentul a susţinut că, în urma demersurilor efectuate la C.N.S.A.S., a intrat în posesia unor documente, care nu au putut fi prezentate instanţelor de judecată, din care reiese că este îndreptăţit, ca şi tatăl său, H.C., la acordarea calităţii solicitate şi care documente, dacă ar fi fost avute în vedere la momentul pronunţării, puteau determina o altă soluţie.
Fără a indica în mod concret care sunt aceste documente şi făcând referire doar la sentinţa nr. 6106/1997 a Judecătoriei Brăila, revizuentul a depus la dosar un set de înscrisuri, respectiv: adresa C.N.S.A.S. din 6 noiembrie 2008, adresa din 25 martie 1961, adresa din 20 iulie 1945 emisă de Postul de jandarmi Pungeşti, adresa din 8 aprilie 1941 emisă de M.E.N., tabloul nominal 4376 din 4 iulie 1945 a legiunii de Jandarmi Vaslui, adresa din 17 aprilie 1958 a UM 0123/E Bucureşti, procesul-verbal de interogatoriu din 11 februarie 1960 emis de M.A.I., declaraţia din 25 ianuarie 1941, nota-raport 7934 din 24 octombrie 1960, referatul din 9 aprilie 1958, referatul din 2 martie 1960, extras din Ordinul nr. 10003 din 15 aprilie 1958 şi din Ordinul nr. 1008 din 7 februarie 1961 ale M.A.I., adresa din 21 iulie 1945 a Inspectoratului Şcolar Vaslui şi adresa Partidului Social Democrat din România – Organizaţia Vaslui către Comisia centrală de purificare a aparatului de stat din cadrul M.E.N.
Cererea de revizuire este nefondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Actul invocat (sentinţa nr. 6106/1997 a Judecătoriei Brăila) şi actele depuse în sprijinul cererii de revizuire nu pot fi considerate în nici un caz acte noi în sensul legii.
Astfel sentinţa nr. 6106/1997 a Judecătoriei Brăila, invocată de revizuent, a fost avută în vedere şi a fost menţionată în hotărârea atacată.
În ceea ce-l priveşte pe tatăl său, H.C., e de precizat că revizuentul însuşi a renunţat la contestaţia referitoare la acesta, aşa cum s-a luat act în cuprinsul deciziei în discuţie.
Referitor la celelalte acte obţinute de la C.N.S.A.S., acestea provin de la o autoritate publică, ce furnizează, în condiţiile legii, informaţii şi înscrisuri la cererea persoanelor interesate, revizuentul având accesul la consultarea dosarelor şi documentelor privitoare la situaţia de fapt invocată, aşa cum rezultă din chiar conţinutul adresei din 6 noiembrie 2008 a C.N.S.A.S., neputându-se susţine că documentele respective nu s-au pus la dispoziţia părţii interesate.
Împrejurarea că aceste înscrisuri nu s-au solicitat sau obţinut la momentul judecării cauzei, ca şi eventualele consecinţe decurgând din aceasta, cade în responsabilitatea exclusivă a revizuentului şi în nici un caz nu poate fi asimilată vreuneia dintre situaţiile pe care poate fi fundamentată, în condiţiile legii, cererea de revizuire, respectiv nu pot fi considerate ca reţinute de partea potrivnică din cauza de faţă sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Faţă de considerentele expuse, rezultă că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de HG împotriva Deciziei nr. 588 din 15 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3919/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3958/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
