ICCJ. Decizia nr. 3867/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3867/2009
Dosar nr. 347/45/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 10027/99/2008, reclamanta C.M.C. a contestat Decizia nr. 18329 din 17 noiembrie 2008 emisă de pârâta D.M.P.S. Iaşi (în prezent D.M.I.S. a judeţului Iaşi), invocând în această cauză, la termenul din 6 mai 2009, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei, în vederea creşterii copilului, norme aprobate prin HG nr. 1025/2006.
În motivarea excepţiei, reclamanta a arătat că art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1025/2006 nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, potrivit cărora, concediul şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare primele trei naşteri, sau după caz, pentru primii trei copii.
Prin încheierea din 11 februarie 2009, Tribunalul Iaşi a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.J.P.S. Iaşi.
Prin întâmpinare pârâta A.J.P.S. Iaşi a solicitat respingerea excepţiei, susţinând că, art. 6 din OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma naşterii.
La data de 6 mai 2009, Tribunalul Iaşi a suspendat judecarea cauzei şi a sesizat Curtea de Apel Iaşi, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate invocată, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 100/CA din 9 iunie 2009 a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, norme aprobate prin HG nr. 1025/2006 şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei, în vederea creşterii copilului, norme aprobate prin HG nr. 1025/2006.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, întrucât definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă pentru acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice, fără a exista o justificare de ordin obiectiv.
Instanţa de fond a mai arătat că definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, completează în mod nelegal, actul normativ cu forţă juridică superioară, pentru aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâţii A.J.P.S. Iaşi şi Guvernul României.
(i) Recurentul pârât A.J.P.S. Iaşi, prin motivele de recurs dezvoltate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei ridicate de reclamanta-intimată, arătând, în esenţă, că potrivit textului de lege citat numai actele administrative cu caracter individual pot forma obiect al unei astfel de excepţii, nu şi cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
În cauză, faţă de obiectul de reglementare, este evident că dispoziţiile HG nr. 1025/2006 reglementează modul de aplicare a OUG nr. 148/2005, cu caracter normativ, astfel că nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, recurenta-pârâtă A.J.P.S. Iaşi a susţinut că HG nr. 1025/2006 este legală şi temeinică, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată şi al art. 3 din OUG nr. 44/2006, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 148/2005, privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi al Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii" în vreme ce textele cuprinse în OUG nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare (art. 6 alin. (1) art. 2 şi art. 3) prevăd acordarea indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri, sintagma „după caz" utilizată de legiuitor, în opinia recurentei, fiind înţeleasă numai în contextul enumerării situaţiilor pentru primii trei copii adoptaţi, luaţi în plasament sau încredinţaţi în vederea adopţiei şi în nici un caz cu referire la copiii rezultaţi din sarcini gemelare şi/sau multiple.
S-a mai arătat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificări şi completări ulterioare „definesc naşterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, definiţia fiind preluată din Dicţionarul explicativ al limbii române, din coroborarea textelor de lege invocate rezultând indubitabil că intenţia legiuitorului a fost stabilirea indemnizaţiei în funcţie de numărul de naşteri şi nu după numărul de copii rezultaţi din fiecare naştere.
În fine, recurenta a mai susţinut că textele în discuţie evidenţiază că beneficiarul indemnizaţiei este părintele aflat în concediu, care, indiferent de durata concediului pentru creşterea copilului, pe toată perioada acestuia, are dreptul la o singură indemnizaţie, indiferent de numărul de copii pe care îi creşte până la 2 ani şi respectiv 3 ani, în acelaşi sens fiind şi deciziile Curţii Constituţionale.
(ii) La rândul său pârâtul-recurent Guvernul României, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a criticat sentinţa primei instanţe, apreciind că admiterea excepţiei de nelegalitate invocată este rezultatul unei greşite interpretări a textului de lege în temeiul căruia a fost adoptat actul administrativ.
Reluând şi prezentând conţinutul art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, ca şi pe cel al art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 potrivit cu care naşterea este definită ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, recurentul-pârât a susţinut că intenţia legiuitorului a fost ca legea să recunoască dreptul la acordarea unei singure indemnizaţii pentru familie, indiferent dacă aceasta are un singur copil sau mai mulţi copii gemeni, pentru considerentul că această indemnizaţie reprezintă un substitut al salariului.
Şi acest recurent a menţionat că măsurile de ocrotire a copilului fac obiect de reglementare al altor acte normative, cum ar fi Legea nr. 61/1993, privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificări, indicând că interpretarea dată de instanţa de fond nu ţine cont de echilibrul ce trebuie să existe între principiile ce guvernează instituţia familiei, în sensul protejării acesteia, dar şi protecţia interesului public în administrarea fondurilor publice, sens în care a şi fost ulterior modificată legislaţia, respectiv prin Legea nr. 239/2009.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de recurentul – pârât A.J.P.S. Iaşi, Înalta Curte reţine potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, că „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza".
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă tot atât de adevărat este că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral"fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, Înalta Curte a apreciat constant în jurisprudenţa sa că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile recurenţilor ce vizează fondul excepţiei de nelegalitate invocată se constată că şi acestea sunt nefondate.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, lunar, şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest din urmă act normativ au fost definiţi beneficiarii şi stabilite situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului, fiind prevăzute totodată condiţiile şi procedurile de acordare a indemnizaţiei.
Normele metodologice prevăzute la art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
După cum cu justeţe a reţinut instanţa de fond definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006, completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi una multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptată.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar prin maniera în care a fost definită naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Nici referirile la Decizia pronunţată de Curtea Constituţională nu au relevanţă în prezenta cauză deoarece nu a fost invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei din urmă modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere ceea ce demonstrează o dată în plus existenţa echivocului reglementării de până la acea dată, ce se impunea a fi înlăturat.
Nu mai puţin relevantă este şi împrejurarea că până la data prezentei decizii practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie s-a cristalizat în sensul reţinut şi de instanţa de fond[1] respectiv al constatării nelegalităţii dispoziţiilor legale invocate, pentru considerente similare.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Iaşi şi de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 100/CA din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3856/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3906/2009. Contencios → |
|---|
