ICCJ. Decizia nr. 4006/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4006/2009
Dosar nr. 8314/2/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ, reclamantul S.D. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P.C., solicitând anularea actului juridic unilateral de demisie din funcţia publică pe care a deţinut-o şi anume aceea de director executiv la O.J.P.C. Ialomiţa, reintegrarea sa în funcţie şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a deţinut funcţia publică de director executiv la O.J.P.C. Ialomiţa din anul 2003 şi până în luna iunie 2005, dar că după alegerile din anul 2004 ca urmare a presiunilor politice, a constrângerilor şi ameninţărilor a redactat actul de demisie, care nu reprezintă voinţa sa reală, fiind afectată de viciu de consimţământ.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, iar pe fond a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că prin Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de Preşedintele A.N.P.C. s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, începând cu data de 14 iunie 2005 ca urmare a aprobării cererii de demisie, consimţământul reclamantului fiind valabil exprimat.
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 13 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
Prin Decizia nr. 3585/R din 29 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul, a casat sentinţa civilă atacată, a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei sentinţe de soluţionare în primă instanţă a cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În faţa acestei instanţei, la data de 26 februarie 2008 reclamantul a formulat o cerere precizatoare şi completatoare prin care a solicitat să se constate nulitatea actului juridic unilateral de demisie, reintegrarea sa în funcţie şi plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 14 iunie 2005 până la data reintegrării şi pe cale de consecinţă, anularea Ordinului nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de A.N.P.C., care nu i-a fost comunicat.
Prin întâmpinare la cererea precizatoare şi completatoare, pârâta a invocat excepţia de decădere a reclamantului din dreptul de a modifica cererea, în raport cu dispoziţiile art. 132 şi art. 134 C. proc. civ. şi excepţia de tardivitate a acţiunii.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin Încheierea interlocutorie din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de decădere a reclamantului din dreptul de a întregi sau modifica cererea de chemare în judecată, faţă de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. şi a admis excepţia de tardivitate a primului capăt de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea actului juridic unilateral intitulat demisie, constatând că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei după scurgerea termenului prevăzut de lege.
Totodată, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 333 din 3 iunie 2005, întrucât pârâta nu a făcut dovada comunicării actului către reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 3588 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului, a anulat Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior şi a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale începând cu data de 14 iunie 2005 până la reintegrarea sa efectivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de prim rang a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de către Preşedintele A.N.P.C. s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, prin acordul părţilor, ale reclamantului director executiv al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, începând cu data de 14 iunie 2005 în baza art. 84 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Instanţa a observat că Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 a fost emis în baza unui alt temei decât cel privind demisia, la o zi după înregistrarea cererii de demisiei formulată de reclamant, apreciind că s-au încălcat dispoziţiile art. 84 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 în sensul că nu i s-a acordat reclamantului posibilitatea ca în termen de 30 de zile să revină asupra demisiei astfel că încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor, nu reprezintă voinţa juridică a reclamantului.
A considerat că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză ar rezulta că voinţa reclamantului ar fi fost viciată în ceea ce priveşte consimţământul, prin violenţa manifestată prin presiunile politice la car a fost supus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a invocat excepţia tardivităţii acţiunii reclamantului, excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.
Pe fond a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi respingerea acţiunii ca nefondată, menţinând că prima instanţă a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză şi că punerea în executare a unui astfel de hotărâri ar fi imposibilă întrucât funcţia de director executiv nu se mai regăseşte în statul de funcţii.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul a cerut respingerea recursului ca tardiv formulat şi ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu actele şi documentele aflate la dosar, Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentinţa civilă atacată şi pe fond, va respinge acţiunea reclamantului ca tardiv formulată, având în vedere următoarele consideraţii:
Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinicie şi nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
Totodată, conform art. 11 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce cel mai târziu în termen de un an de la data comunicării sau de la data luării la cunoştinţă a actului, termenul în discuţie fiind termen de decădere.
În cauză, Înalta Curte constată că reclamantul era funcţionar public, deţinând funcţia de director executiv la O.J.R.C. Ialomiţa din anul 2003 până la data de 14 iunie 2005 când potrivit Ordinului nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de pârâtă, i-a încetat raportul de serviciu, prin acordul părţilor.
Reclamantul a introdus acţiunea în instanţă la data de 17 mai 2007, iar prin cererea completatoare şi precizatoare din 26 februarie 2008 a solicitat anularea actului administrativ prin care a încetat raportul său de serviciu cu pârâta.
Înalta Curte observă că reclamantul a luat la cunoştinţă de Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 din conţinutul carnetului său de muncă (fila 42, Dosar nr. 8314/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti) din care rezultă atât data suspendării raportului de serviciu cu pârâta (prin Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005) cât şi împrejurarea că ulterior (8 noiembrie 2005) reclamantul s-a angajat cu contract de muncă la o altă unitate (SC S.I. SRL Griviţa) pe funcţia de director, prilej cu care trebuia să ia la cunoştinţă de existenţa actului administrativ atacat.
În plus, reclamantul recunoaşte, în cuprinsul cererii completatoare şi precizatoare că în perioada iunie 2005 – noiembrie 2005 „ a rămas fără un loc de muncă şi a ajuns de la o funcţie publică la o firmă privată cu un salariu mediocru, aşa cum reiese din carnetul de muncă" (fila 7 Dosar nr. 8314/272007 al Curţii de Apel Bucureşti).
Aşadar, constatând că acţiunea reclamantului a fost formulată după scurgerea termenului de un an prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa civilă atacată şi va respinge acţiunea ca tardiv formulată.
Caracterul absolut şi dirimant al excepţiei de tardivitate înlătură obligaţia instanţei de a examina celelalte motive de recurs, o asemenea analiză fiind lipsită de efecte juridice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.N.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 3588 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3960/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4015/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
