ICCJ. Decizia nr. 4018/2009. Contencios. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4018/2009
Dosar nr. 107/43/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC H. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., să se dispună modificarea în întregime a Deciziei nr. 25 din 20 februarie 2008 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei nr. 5967 din 26 decembrie 2007 şi pe cale de consecinţă anularea Deciziei de impunere nr. 22807 din 17 decembrie 2007 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligaţii de plată în sumă totală de 177.579 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă că pârâta a interpretat greşit dispoziţiile legale în materia achiziţionării deşeurilor, întrucât organele de control ale pârâtei nu au inclus în cantitatea de deşeuri colecţionate o serie de deşeuri aflate în situaţii speciale.
În legătură cu taxa de emisie pentru poluanţi reclamanta a susţinut că în mod obiectiv nu se poate determina cuantumul valoric al acesteia, astfel că nu datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Târgu Mureş, argumentând că potrivit art. 10 din Lega nr. 554/2004, când litigiul priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, competenţa de soluţionare aparţine tribunalelor administrativ-fiscale, respectiv Tribunalul Harghita în speţă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamanta datorează taxa de mediu pe diferenţa dintre cantităţile de deşeuri produse sau importate şi cantităţile colectate şi reciclate.
A mai arătat că achiziţiile colectate de reclamantă în stare fizică de măcinat reprezintă materie primă secundară şi nu beneficiază de scutire de taxă şi că reclamanta datorează taxă aferentă emisiilor de poluanţi în atmosferă, existând toate elementele pentru calcularea acesteia.
Prin încheierea din 4 aprilie 2008, instanţa de fond a constatat că pârâta nu a respectat dispoziţiile art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., fiind decăzută din termenul de a invoca excepţia de necompetenţă materială a instanţei.
De asemenea, prima instanţă a considerat că nu este cazul să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale, întrucât în opinia sa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ar prevede competenţa exclusivă a curţilor de apel atunci când litigiul priveşte un act administrativ emis de o autoritate centrală.
Prin sentinţa nr. 17 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat în parte actele administrative şi operaţiunile administrative care au stat la baza acestora, respectiv pct. II din Decizia nr. 25 din 20 februarie 2008, liniuţa a treia din tabelul Cap. II al Deciziei de impunere nr. 22807 din 17 decembrie 2007 şi pct. III.3 din Raportul de inspecţie fiscală nr. 22.806 din 17 decembrie 2007 emise de pârâtă, toate referitoare la obligaţia stabilită nelegal cu titlu de „contribuţie încasată pentru emisiile de poluanţi în atmosfera ce afectează factorii de mediu" şi a exonerat reclamanta de plata acestei obligaţii fiscale în cuantum de 177,579 lei.
A respins capătul de cerere referitor la obligaţiile fiscale colectate în legătură cu deşeurile colectate şi reciclate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă următoarele:
A apreciat că reclamanta nu poate beneficia de scutirea de taxa fiscală instituită de art. 8 lit. d) din Legea nr. 73/2000 modificată şi completată deoarece deşeurile reciclate nu au fost colectate după intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2002. Pe de altă parte, deşeurile de ambalaje au fost obţinute de către reclamantă de la alte persoane, care la rându-l lor au procedat la operaţiunea de „măcinare" a deşeurilor respective, astfel că acestea nu mai intră în sfera noţiunii de deşeu de ambalaj.
În legătură cu taxa aferentă emisiilor de poluanţi în atmosferă, instanţa de fond a reţinut că această taxă a fost instituită prin art. 8 lit. b) din Legea nr. 293/2002 şi se calculează potrivit Anexei nr. 1 din Legea nr. 73/2000 modificată.
A mai reţinut că în temeiul art. 65 alin. (2) C. proCod Fiscal sarcina probei în ceea ce priveşte baza de impozitare revine organului fiscal care o stabileşte.
A observat că din Raportul de inspecţie fiscală nu rezultă unele elemente de fapt (nr. autovehicule, caracteristicile acestora, etc.) şi că taxa fixată de organul fiscal este nelegală, iar obligaţia fiscală neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 precum şi prevederile Legii nr. 554/2004.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că pârâta ar fi stabilit greşit contribuţia de emisii de poluanţi în atmosferă a reclamantei şi pentru că a exonerat intimata de plata întregii sume stabilite ca fiind datorată.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.
Mai înainte însă de a examina motivele de recurs care vizează fondul, Înalta Curte, în baza art. 137 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 28 din legea nr. 554/2004 va analiza excepţia de ordine publică, invocată din oficiu, referitoare la competenţa soluţionării pricinii.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.
Din perspectiva acestor dispoziţii, Înalta Curte constată că în ipoteza în care în cauză sunt contestate obligaţii care decurg din taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, primează criteriul cuantumului obligaţiilor stabilite prin actele administrative contestate, şi nu natura autorităţii publice emitente, locală sau centrală.
În speţă, Înalta Curte observă că atât din conţinutul actelor atacate, din susţinerile pârâtei în faţa instanţei de fond unde a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe cât şi din precizările intimatei-reclamante din şedinţa publică din 1 octombrie 2009, rezultă indubitabil că obligaţiile contestate, în sumă de 177.579 lei sunt în cuantum inferior limitei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
În raport cu dispoziţiile legale evocate în cele ce preced şi având în vedere cuantumul obligaţiilor reţinute prin actele administrative contestate, Înalta Curte stabileşte că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului revenea tribunalului administrativ-fiscal, respectiv Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanţa supremă, admiţând excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, va admite recursul pârâtei, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Caracterul absolut şi dirimant al excepţiei de necompetenţă materială înlătură obligaţia instanţei de a mai examina motivele de recurs formulate, un asemenea demers devenind inoperant şi inutil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.F.M. împotriva sentinţei nr. 17 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4015/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4019/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
