ICCJ. Decizia nr. 4021/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4021/2009
Dosar nr. 108/2/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.V. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.E., solicitând:
- să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi obligarea pârâtului să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, de îndată;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pe data de 18 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău, abilitată să primească cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Ulterior, la data de 13 octombrie 2008, reclamantul a formulat o nouă cerere către pârât prin care a solicitat să i se comunice data la care să se prezinte pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Pe data de 22 octombrie 2008, D.R.C. din cadrul M.A.E. i-a comunicat reclamantului că există un mare număr de cereri de redobândire a cetăţeniei române şi că atunci când cererea sa va fi procesată, va fi invitat, poştal, să depună cererea şi actele necesare.
În data de 3 decembrie 2008, reclamantul a formulat o nouă cerere pe care D.R.C. a refuzat să o înainteze C.C., atitudinea Secţiei Consulare fiind un refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
A considerat că este privat de dreptul său natural şi constituţional de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, pârâtul încălcând dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi a invocat practica judiciară în materie.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, reclamantul a apreciat că a suferit un prejudiciu moral întrucât pârâtul i-a încălcat demnitatea umană prin privarea sa de drepturile legale şi constituţionale arătate.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 21/1991, Legii nr. 396/2002 şi ale Constituţiei României.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia prescrierii dreptului la acţiune.
Pe fond, a arătat că datorită volumului mare de dosare, cuprinzând cereri de redobândire a cetăţeniei, Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău nu a avut posibilitatea soluţionării cererii reclamantului şi că activitatea de organizare a M.A.E. în Republica Moldova nu aparţine integral deciziei luate la nivelul instituţiei pârâtului.
A mai precizat că cererea reclamantului nu poate fi luată peste rând deoarece se creează premisele unei discriminări faţă de celelalte persoane, că în speţă răspunsul dat reclamantului în termen legal nu poate fi asimilat unui refuz expres de a i se soluţiona cererea şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Cu privire la daunele morale, pârâtul a apreciat că sunt nefondate întrucât reclamantului nu i s-a adus nici un prejudiciu, pretenţia sa fiind afirmată doar, fără a detalia natura vătămărilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1191 din 20 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis în parte cererea reclamantului, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantului privind programarea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi a obligat pârâtul să primească de îndată cererea de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor anexe.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Pentru a hotărâri astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului în datele de 18 septembrie 2006, 13 octombrie 2008 şi 3 decembrie 2008 cu cereri de redobândire a cetăţeniei române şi de programare pentru primirea actelor necesare.
A apreciat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nu este întemeiată deoarece termenul de 6 luni de introducere a acţiunii a început să curgă de la 22 octombrie 2008 când D.R.C. din cadrul M.A.E., prin adresa i-a comunicat reclamantului faptul că există un număr impresionant de cereri de programare şi că atunci când se va procesa cererea sa va invitat, poştal, să depună cererea şi actele necesare.
Or, acest termen nu s-a împlinit până la data introducerii acţiunii.
A considerat că reclamantul a fost vătămat într-un drept al său la depunerea şi înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991 modificată şi republicată, deoarece nu a fost soluţionată în termenul legal general de 30 de zile.
A reţinut că în cauză există un caz fortuit constând în volumul mare de activitate al pârâtului, care l-a împiedicat să-şi îndeplinească obligaţia legală astfel că a considerat că cererea reclamantului privind daunele morale este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că prima instanţă a interpretat greşit legea când a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, deoarece cererea iniţială a fost adresată în luna septembrie 2006, iar reclamantul nu a precizat că cererile de revenire ar fi cereri independente, iar judecătorul fondului, când a admis acţiunea, s-a raportat doar la cererea depusă în data de 13 octombrie 2008.
A susţinut că, în prezent, stadiul procesării cererilor de redobândire a cetăţeniei a atins un nivel satisfăcător, dificultăţile fiind determinate de acumularea de cereri din perioada în care nu se înregistra ritmul actual de lucru şi că ministerul nu îşi poate organiza activitatea în Republica Moldova similar autorităţilor aflate pe teritoriul României, neputându-se reţine culpa administrativă a instituţiei.
A criticat soluţia instanţei de fond şi sub aspectul faptului că ministerul nu poate fi obligat, în temeiul Legii contenciosului administrativ, să soluţioneze cererea reclamantului cu prioritate faţă de alte persoane, care au depus cerere în aceeaşi perioadă, pentru că s-ar încălca principiul nediscriminării.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea că reclamantul a primit răspuns la cererile adresate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, răspunsul primit nefiind de natura unui refuz de soluţionare a cererii, ci prezintă condiţiile concrete în care cererea urma să fie procesată.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Cu privire la critica recurentului referitoare la modul de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei extintive a dreptului la acţiune, Înalta Curte reţine că intimatul a formulat trei cereri cu acelaşi conţinut, dar, faţă de data formulării ultimelor două, înregistrate la 13 octombrie 2008, respectiv 3 decembrie 2008, acţiunea a fost exercitată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul recursului, Înalta Curte observă că sunt de necontestat circumstanţele cauzei, în sensul că reclamantul M.V. s-a adresat în trei rânduri (18 septembrie 2006, 13 octombrie 2008 şi 3 decembrie 2008) Secţiei Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova.
Reclamantul a primit un răspuns (Adresa din 22 octombrie 2008) prin care i se comunică faptul că există un mare număr de cereri de redobândire a cetăţeniei române şi că va fi invitat să depună dosarul când va fi procesată cererea sa.
În raport cu conţinutul răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu se poate reţine culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin organizatoric, nu poate fi reţinut.
Atâta vreme cât statul român şi-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991 obligaţia de a acorda cetăţenia română foştilor cetăţeni români sau descendenţilor acestora până la gradul II care şi-au pierdut cetăţenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost ridicată această cetăţenie fără voia lor, trebuia să soluţioneze cererea reclamantului într-un termen administrativ rezonabil.
Totodată, dificultăţile organizatorice invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanţă în ceea ce priveşte justificarea obiectivă a nesoluţionării în termen a cererilor reclamantului, legea nefăcând distincţie între autorităţile publice în ceea ce priveşte rezolvarea cererilor în funcţie de volumul activităţii acestora, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Înalta Curte consideră că nu poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea de către instanţa de contencios administrativ a principiului nediscriminării prin obligarea autorităţii publice să soluţioneze cu prioritate cererea reclamantului faţă de cele ale altor persoane.
Persoanele îndreptăţite, aflate în aceeaşi situaţie cu reclamantul, se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu faţă de persoanele care nu s-au adresat justiţiei.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că răspunsul primit nu ar reprezenta un refuz de soluţionare a cererii, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.
Atitudinea autorităţii administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentaţia necesară redobândirii cetăţeniei, deşi s-a scurs o perioadă de timp de aproape un an de la data formulării celei de-a doua cereri, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluţionării cererii şi anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991.
Refuzând să stabilească termenul pentru depunerea documentaţiei necesare redobândirii cetăţeniei române, realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voinţa autorităţii administrative.
Aşa fiind, în mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat existenţa refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţia cererea reclamantului şi a obligat pârâtul să primească, de îndată, cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actelor conexe.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 1191 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4019/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4030/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
