ICCJ. Decizia nr. 405/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 405/2009
Dosar nr. 10267/3/200.
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1266 din 16 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de către reclamantul R.V.A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi art. 27 din OUG nr. 97/2005, modificată şi completată cu Legea nr. 290/2005 cu privire la evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2495 din 4 noiembrie 2008, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât prin întâmpinare, a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, reţinând pentru aceasta, următoarele:
Prin acţiunea formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi art. 27 din OUG nr. 97/2005, modificată şi completată cu Legea nr. 290/2005 cu privire la evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în care sunt prevăzute actele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, motivând că aceste acte normative ce trebuie să stea la baza stabilirii domiciliului unei persoane, încalcă dispoziţiile constituţionale.
A constatat instanţa că astfel cum rezultă din conţinutul alin. (1) şi (5) ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, neconstituţionalitatea ordonanţei sau a unor dispoziţii din aceasta, nu poate fi automat şi integral temei pentru răspundere, ci mai degrabă elementul în jurul căruia se va ridica problematica răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţă, după toate regulile răspunderii.
Dat fiind faptul că dispoziţiile art. 9 alin. (5) stabilesc expres obiectul pe care îl pot avea astfel de acţiuni, instanţa de fond a apreciat că poate să păşească în soluţionarea fondului doar în situaţia în care Curtea Constituţională, sesizată în condiţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, declară neconstituţională ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia, or, cum în cauză obiectul acţiunii îl constituie doar constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 19 şi art. 27 din OUG nr. 97/2005, acţiunea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând admiterea cererii sale privitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 19 şi art. 27 din OUG nr. 97/2005.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte, constată că faţă de prevederile legale aplicabile cauzei, recursul este nefondat.
Astfel, prin modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin Legea nr. 262/2007, art. 9 alin. (1) a căpătat următorul conţinut: persoana vătămata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însorita de excepţia de neconstitutionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţa. De asemenea, prin modificarea amintită, după alin. (4) s-a introdus un nou alineat, care prevede ca obiectul acestei acţiuni poate să constea în acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale guvernului, anularea actelor administrative emise in baza acestora, precum si, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 9 din Legea nr. 554/ 2004 rezultă că pentru ca o acţiune întemeiată pe dispoziţiile acestui articol să poată fi considerată admisibilă de către instanţa de contencios administrativ, aceasta nu poate să aibă ca obiect însăşi anularea pe motiv de neconstitutionalitate a unei ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o ordonanţă.
Este neîndoielnic că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în forma modificată prin Legea nr. 262/2007, sunt în deplină consonanţă cu prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie şi la art. 29 din Legea nr. 47/1992, texte care au în vedere situaţia în care există o cauză pe rolul instanţelor judecătoreşti şi, pe cale de incidenţă, se evocă neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege ori dintr-o ordonanţă. Însă, în situaţia de fată, neconstituţionalitatea constituie însuşi obiectul cererii formulate de recurentul-reclamant, în aceste condiţii eventuala admitere a cererii acestuia convertindu-se într-o nepermisă derogare de la caracterul şi natura juridică a excepţiei de neconstitutionalitate, ce reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă.
De altfel, prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în M.Of., Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, Curtea Constituţionala a reţinut că "atunci când obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecata este constatarea neconstitutionalitatii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenta a guvernului ori a unor dispoziţii din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate este transformata intr-o veritabila acţiune directa, pierzându-şi astfel natura sa de excepţie, înţeleasa ca un mijloc de apărare care nu pune in discuţie fondul pretenţiei deduse judecaţii."
Considerentele instanţei de fond potrivit cărora, prin raportare la dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate păşi la soluţionarea fondului numai în situaţia în care Curtea Constituţională declară neconstituţională ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia, sunt aşadar, pe deplin fondate.
Constatând astfel, că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost aceasta modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul R.V.A. ca nefondat şi va menţine dispoziţiile sentinţei nr. 2945 din 4 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios adminsitrativ şi fiscal, ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V.A. împotriva sentinţei civile nr. 2945 din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 396/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 523/2009. Contencios → |
|---|
