ICCJ. Decizia nr. 523/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 523/2009
Dosar nr. 183/2/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC E.T. R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F., D.G.A.M.C., anularea actului administrativ comunicat acesteia sub nr. 93293 din 7 noiembrie 2007 14 februarie 2008 ca răspuns la contestaţia administrativă formulată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 567053 din 30 august 2005 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 567053 din 30 august 2005, întocmite urmare a controlului fiscal privind verificarea modului de respectare a dispoziţiilor OUG nr. 68/1999, s-a reţinut că societatea nu îndeplineşte cerinţele legale pentru a beneficia de scutiri, stabilindu-se în sarcina acesteia obligaţia de plată a sumelor solicitate a fi scutite.
Împotriva acestor acte societatea a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 64/2006 organele învestite cu soluţionarea acesteia au reţinut că se impune anularea deciziei de impunere în baza unui argument procedural, fără a se modifica însă concluziile anterioare cu privire la dreptul societăţii de a beneficia de facilităţile fiscale.
În atare condiţii, a arătat reclamanta, a formulat acţiune în anularea tuturor celor trei acte emise de organele fiscale, actele contestate fiind anulate în parte.
Totodată, anterior soluţionării litigiului de contencios administrativ, au fost emise de către organele fiscale acte administrative care, în esenţă, reprezintă tocmai valorificarea ulterioară a sumelor menţionate în cuprinsul Deciziei nr. 64/2006, astfel încât reclamanta a formulat împotriva acestora contestaţia administrativă înregistrată sub nr. 169554 din 6 iunie 2007, iar până la momentul promovării acţiunii, organele fiscale nu au dat un răspuns concretizat printr-o decizie contestaţiei formulate, emiţând numai adresa nr. 93293 din 7 noiembrie 2007.
Or, în măsura în care această adresă reprezintă răspunsul la contestaţie, se impune anularea acesteia, pe de o parte pentru aspecte procedurale şi de formă, iar pe de altă parte, în considerarea unor aspecte de netemeinicie şi nelegalitate pe fondul reţinerilor.
S-a mai precizat că potrivit prevederilor art. 210 alin. (1) C. proCod Fiscal, pârâta avea obligaţia de a se pronunţa asupra contestaţiei prin decizie sau dispoziţie după caz, al cărui cuprins trebuia să îndeplinească cerinţele cerute de lege, inclusiv în ce priveşte analizarea motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actelor contestate, în raport de susţinerile şi criticile contestatoarei.
Cu toate acestea, pârâta s-a pronunţat asupra contestaţiei formulate printr-o simplă adresă, care nu întruneşte cerinţele legale.
Referitor la temeinicia poziţiei adoptate prin adresă, reclamanta a arătat că dreptul organelor fiscale de a stabili obligaţii de plată pentru sumele în discuţie era prescris, iar modalitatea de recalculare este greşită, întrucât nu ţine cont de hotărârea judecătorească anterioară care a statuat faptul că debitele principale au fost integral achitate de societate, nemaifiind aşadar datorate.
La termenul de judecată din 11 iunie 2008, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, menţionând că adresa contestată este o simplă adresă de informare ce nu produce efecte juridice, contestaţia în speţă fiind soluţionată prin Decizia nr. 45 din 26 februarie 2908, care a fost de asemenea atacată în instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1767 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, fiind respinsă în consecinţă acţiunea formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă că Titlul IX din OG nr. 92/2003 statuează o procedură distinctă de contestare a actelor administrativ fiscale, din prevederea art. 210 alin. (1) al acestui act normativ rezultând fără echivoc faptul că soluţionarea contestaţiei se face de către organul competent prin decizie sau dispoziţie, aceasta din urmă putând fi supusă controlului judiciar, iar că în speţă a fost emisă, în soluţionarea contestaţiei, Decizia nr. 45 din 26 februarie 2008 .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E.T.R. SRL criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând că se impunea ca instanţa să admită acţiunea formulată tocmai ca urmare a neconcordanţelor dintre adresa comunicată ca răspuns la contestaţie şi dispoziţiile legale care reglementează strict şi limitativ actele procedurale şi măsurile organelor fiscale de control investite cu soluţionarea unei contestaţii.
Astfel, prima instanţă ar fi trebuit să constate, pe de o parte, că procedura prealabilă administrativă a fost parcursă de societatea reclamantă, iar A.N.A.F. a emis adresa atacată ca răspuns faţă de contestaţia administrativă formulată, aceasta continuând să producă efecte deşi este contrară legii.
A apreciat recurenta că soluţia pronunţată echivalează practic cu concluzia că aprecierile organelor de control reţinute în cuprinsul adresei nu ar mai putea fi cenzurate de către instanţa de contencios într-o procedură litigioasă ulterioară.
Recurenta arată că motivele pentru care a solicitat anularea adresei privesc, pe de o parte, neîndeplinirea condiţiilor procedurale şi de formă reglementate de lege, iar, pe de altă parte, nelegalitatea aprecierilor pârâtei cu privire la argumentele formulate.
Susţine recurenta că actul atacat nu îndeplineşte condiţiile procedurale şi de formă, întrucât.
- nu reprezintă o decizie sau dispoziţie, ci o simplă adresă emisă de organele fiscale.
- în structura acestuia nu pot fi identificate cele trei componente respectiv preambulul, considerentele şi dispozitivul.
- din cuprinsul acestuia lipseşte orice menţiune relativă la motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului;
- organul emitent nu a dispus nicio soluţie cu privire la contestaţie.
Pe de altă parte, aprecierilor formulate de organul emitent sunt eronate dat fiind faptul că dreptul organelor fiscale de a stabili obligaţii de plată era prescris, iar modalitatea de recalculare a sumelor în discuţie este greşit.
În temeiul art. 137 C. proc. civ., verificând actele dosarului, Înalta Curte urmează a respinge excepţia tardivităţii recursului, reţinând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta şi-a ales domiciliul la S.C.A.T.Z.A., din cuprinsul dovezii de primire a sentinţei atacate nerezultând efectuarea comunicării la domiciliul ales de aceasta.
Analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie constată nefondat recursul declarat din următoarele considerente:
După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, prin OG nr. 92/2003 este reglementată procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale.
Potrivit art. 205 din acest act normativ, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Totodată, potrivit procedurii reglementate de titlul IX al OG nr. 92/2003, în soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, iar Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei poate fi atacat la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.
Înţelegând să se prevaleze de această cale administrativă de atac, reclamanta a formulat contestaţie înregistrată sub numărul 169554 din 6 iunie 2007.
Actul susceptibil a fi contestat în procedura reglementată» de titlul IX al OG nr. 92/2003, îl constituie actul de finalizare a acestei proceduri, respectiv Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei.
În atare condiţii, în mod corect prima instanţă a admis excepţia inadmisibilitătii acţiunii formulate, constatând că actul prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă îl constituie Decizie nr. 45 din 26 februarie 2008, iar nu adresa comunicată acesteia sub nr. 93293 din 7 noiembrie 2007, apreciat în mod greşit de reclamantă ca fiind răspuns la contestaţia sa.
De altfel, însăşi recurenta precizează că actul atacat prin acţiunea introductivă reprezintă o simplă adresă, prin care organul emitent nu a dispus nicio soluţie cu privire la contestaţia formulată de către aceasta.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată excepţia tardivităţii declarării recursului.
Respinge recursul declarat de SC E.T.R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1767 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 405/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 524/2009. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
